Tinerii fermieri care intenţionează să se instaleze în mediul rural vor putea primi de la sfârşitul acestui an o sumă de 40 000 de euro din fonduri europene, cu 60% mai mult decât în prezent, a declarat recent
directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Ciprian Alic. “Comitetul de monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) a decis majorarea sumei alocate pentru proiectele depuse pe măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, de la 25 000 de euro în prezent, la 40 000 de euro. Aşteptăm în momentul de faţă consfiinţirea din partea Bruxellesului. Estimăm că în a doua sesiune de depunere de proiecte, de la sfârşitul anului (1-30 noiembrie 2011 n r), fermierii vor primi deja o sumă mai mare”, a spus Alic.
De asemenea, Comitetul de monitorizare a majorat şi limita minimală pe proiectele pe măsura 112, de la 10 000 la 12 000 de euro, dar a aprobat şi anumite realocări pe măsurile de mare impact pe PNDR precum 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole, 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi şi 313 – Încurajarea activităţilor turistice.
”Pe măsura dedicată microîntreprinderilor pentru activităţile de servicii din mediul rural este eligibilă 70% din valoarea proiectului, adică cel mult 200 000 euro. Numai în ultima sesiune am avut depuse 2 500 de proiecte pe masura 312. De asemenea, vor fi bani în continuare şi pentru dezvoltarea turismului rural, respectiv pe 313”, a mai adăugat seful APDRP.
Potrivit datelor APDRP, în luna iulie din acest an vor fi deschise două sesiuni pentru depunerea proiectelor pe măsura 112, suma alocată fiind de 50 de milioane de euro, dar şi pe măsura 322 componenta de Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010 cu 155,9 milioane euro.
Google
Mai mulţi bani pentru tinerii fermieri care se instalează în mediul rural
Written on:July 7, 2011
In category: National si international
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.





























Add One