Google

Lunca Banului – comună în plină dezvoltare pe Valea Prutului

Written on:February 14, 2018
Comments
Add One

Aflată la o aruncătură de băț de muncipiul Huși, comuna Lunca Banului este una dintre cele mai mari și mai întinse comune de pe Valea Prutului. Așezarea, veche de peste 400 de ani, poartă numele boierului moldovean Luca Banu, cel care, în 1701, a participat la Iași la încheierea tratatului de prietenie între Dimitrie Cantemir al Moldovei și Petrucel Mare al Rusiei, înaintea bătăliei cu turcii de la Stănileștii vecini. Satele Broscoșești, Condrea și Răducani sunt chiar mai vechi și sunt localități situate la 50 de metri de râul Prut. Sunt locuite din vechime de vrednicii răzeși care au ținut piept tătarilor ce prădau în mod regulat }ara Moldovei.

Lunca Banului de astăzi este formată din satele: Oțetoaia, Broscoșești, Condrea, Focșa, LuncaVeche, Lunca Banului (centrul de comună) și Răducani care a devenit între timp o localitate părăsită din cauza izolării și a politicii de sistematizare din vremea regimului comunist. La ultimul recensământ comuna înregistra o populație de 3.304  suflete dar efectiv aici mai trăiesc aproximativ 2.600 pentru că mulți tineri au plecat la muncă în străinătate.

Danuț Tofan este primar al comunei din 2016 dar are destulă experiență în administrație fiind anterior consilier local și viceprimar. Conduce destinele localității bazându-se pe o mână de oameni pe care i-a specializat în întocmirea și accesarea de proiecte europene. “Banii europeni sunt în momentul de față temelia dezvoltării comunității noastre. Bugetul propriu nu ne permite să realizăm investiții de anvergură și de aceea ne străduim să întocmim proiecte cu finanțare europeană pentru că nevoi sunt multe și vremurile pe care le trăim impun dezvoltarea tuturor segmentelor vieții noastre de zi cu zi. În cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) am depus șapte proiecte, unul mai important ca altul pentru devoltarea comunei. Au fost aprobate spre finanțare doar trei. Sperăm că celelate vor intra la finanțare în viitorul apropiat pentru că nu ne putem gândi că întâmpinăm viitorul cu școllie noastre cu toaleta în fundul curții. Proiectele pentru care am semnat contractele de finanțare sunt: asfalatrea a 5 kilometri de drumuri comunale și sătești în satele Broscoșești și Oțetoaia, înființarea și dotarea unei grădinițe în satul Lunca Banului precum și modernizarea dispensarului uman de aici”, ne-a declarant optimist primarul Dănuț Tofan.

Aflat la primul mandat în fruntea comunității din care se trage, primarul ne-a mai spus că nu îi este frică de muncă pentru că a muncit de când se știe. Nu de idei duce lipsă pentru dezvoltarea comunei ci de surse de finanțare. “Avem o zonă foarte frumoasă în Valea Prutului, cu iaz de pește și zonă de agreement pe care vrem să o modernizăm prin implementarea unui proiect prin GAL. Va fi o zonă de agreement unică în aceste locuri și sperăm că oamenii vor primi cu bucurie inițiativa noastră”, mai spune primarul Tofan.

Inveștiția de la “Colac” este numai începutul unei noi gândiri de dezvoltare a comunei Lunca Banului. Dănuț Tofan ne-a spus că își dorește nespus de mult o continuare a Programului Național de Dezvolare locală, pentru că vrea cu orice preț modernizarea școlilor. “Trebuie să investim mai mult în educația copiilor noștri pentru că ei sunt viitorul comunității noastre. Serăm să găsim resursele necesare modernizării școlilor pentru că nu putem cere un învățământ de calitate fără condiții modern în școli”, ne-a mai spusprimarul Dănuț Tofan.

În finalul discuției noastre am adus vorba despre satele de pe malul Prutului. Când spui Broscoșești sau Condrea spui pește de cea mai bună calitate, pește sălbatic ce se găsea cu nemiluita în anii din urmă în bălțile ce rămâneau când marele râu se revărsa. “Prutul nu mai este ceea ce a fost. Câteodată, vara, aproape poți să îl treci cu piciorul și peștele nu mai vine ca pe vremuri. Vechile metode de pescuit s-au pierdut și doar câțiva concetățeni se mai pot lăuda cu niște capturi demne de renumele de altă dată. Până Prutul se va întoarce cu somnii și crapii de altădată îi așteptăm pe toți pescarii comunei și nu numai la o partidă la baza de agreement de la Colac”, a încheiat Dănuț Tofan, primarul comunei vasluiene Lunca Banului. (Marius HERMENIUC)

Leave a Comment