Google

Literatura de călătorie (II)

Written on:August 8, 2016
Comments
Add One

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Exploratorii au avut bunul obicei să lase posterităţii jurnale de călătorie. Printre autori se numără Alexander von Humboldt,  Mungo Park, David Livingstone, Sir Henry Stanley, Sir Richard Burton, Roy Chapman Andrews, Thor Heyerdhal, Alexandra David Neel, Constantin Dumbravă, Teodor Negoiţă, Alin Totorean. Din păcate cărţile lor ajung greu la cititorii români. Astfel nu s-au editat cele 24 de manuscrise lăsate de Şerban Gheorghiu, marinar şi scriitor asemenea lui Jean Bart şi nici “Vraja Africii”, ultima carte a lui Mihai Tican Rumano. Din cărţile lui Jorgen Bisch românii au primit numai “Ulu. Capătul lumii”, celelalte: “Jivaro”, “Extazul negru”,“Aventuri africane”, ”Din Kilimanjaro la pigmei”, “Călătorie în Mongolia”, aşteaptă să fie traduse. Medicul Bernard Villaret este autor a 27 de volume inspirate de călătoriile făcute în Pacific, Peru şi Mexic. În română a apărut “Insulele din Mările Sudului”. Pe Miroslav Stingl îl ştim cu “Ultimul Paradis”, “Comorile Oraşelor Maya” şi ”Aventura căpetenilor indiene”, dar are încă alte 30 de cărţi: “Micronezia necunoscută”, “Fii Soarelui”, “Insulele canibalilor”, “Misterele piramidelor indiene”, “Angatar din Groenlanda” etc. Fii Soarelui sunt uroşii, locuitorii celor 44 de insule plutitoare ale lacului Titicaca din Bolivia. Se declară proprietarii lacului, se cred veniţi din Cosmos şi într-adevăr au gene nepământene. Înainte de a se aşeza pe plaurii lacului străbunii uroşilor locuiau în cetatea misterioasă Pukina. Oamenii din stele au trăit pe platoul andin înainte de Potop, spun legendele poporul aymara, vecinii uroşilor. Uroşii numesc un golf a lacului Titicaca, Winay Marka-Oraşul Etern. Ciudatul nume evocă o cetate acum scufundată, locuită cândva de acei nepământenii cărora bunăoară indienii Chumashi din California le spun, Lorzii Cerului. Pe Insula Soarelui de pe lac a aterizat într-un car de aur Orjana, fiica Tatălui Soare. Orijana a civilizat oamenii şi a născut cu pământenii 70 de copii uriaşi, după care s-a întors la stele. Povestea este redată de pictogramele vechi de 30 de milenii ce împodobesc Poarta Soarelui din cetatea ciclopică Tiahuanaco, vecină lacului. Capul Orjanei era alungit, asemenea craniilor cu ADN nonterestru găsite în regiunea peruviană Paracana.  Statui ce înfăţişează cranii alungite au fost fotografiate în regiunea Cydonia de pe Marte. Textele petroglife găsite în zonă spun că Tiahuanaco a fost ridicat de uriaşi. Aceştia cărau blocurile de piatră “cu sunete de trâmbiţă”, probabil pe pernă de aer! Uriaşii au fost ucişi de la mare distanţă, poate cu arme de foc(!), de luptătorii misteriosului popor akakunas. Ca să răzbune moartea uriaşilor, Tatăl Soare îneacă pe akakunas în Potop, după care trimite pe Pământ un condor cu trei perechi de oameni din ţara cerească Fuego de los Tehuelces, strămoşii poporului uros. Exploratori ca James Cook, Falcon Scott, Percival Fawcett au pierit în expediţie, iar jurnalele vor fi publicate de urmaşi. Fawcett a căutat în Mato Groso,  Cetatea Z care credea că este locuită de atlanţi. În 1926 dispare în junglă, dar Robert Fleming, exploratorul care i-a călcat pe urme, susţine în cartea “Aventura Braziliană” că Fawcett a găsit Cetatea Z şi că a rămas acolo. Cărţile lui Fawcett, “Oraşe pierdute” şi “Expediţie Neterminată” vor fi editate de Brian, fiul său. Contribuţii la literatura de călătorie au avut diplomaţi ca Sven Heddin, ziarişti ca Jimmy Cornell şi Simion Pop, oameni plecaţi în lume cu varii interese: Constantin Chifane-Drăguşani, Vladimir Roşulescu, Eugen Pora, Claude Levy-Strauss, scriitori turişti: Karel Čapek, Henri James, Stendhal, Rudyard Kipling. Théophile Gautier, Radu D. Rosetti, Charles Dickens, ori călătorii profesionişti: Lady Freya Stark autoarea cărţilor ”Ionia”,“Vederi din Hadhramaut” şi „Coasta Lyciei”, Gordon Sinclair cu volumul “Prin Kashmir, Waziristan, Afganistan, Belucistan şi nordul Indiei”, Robert Byron, Vivienne de Watteville, Bill Bryson, Gavin Young, Sir Patrick Michael. Adaug contribuţia aventurierilor, oameni a căror viaţă a fost una de excepţie. Se citesc cu plăcere “Secretele Mării Roşii” şi “Din Harar în Kenya” ale lui Henry de Monfreid, ”Arabia Felix”, “Expediţia Ulise” şi “Antilele de aur” de Tim Severin, volumele lui Fernand Fournier-Aubry, Jean Leroy-Guyo, Andre Cognat, Robert Vergines, Jack London ori ale enigmaticului B.Traven. Despre omul B. Traven nu se ştie nimic sigur. Editorul din Chicago primea manuscrisele în colet şi-i scria la post restant în Mexico City.

Din  literatura de călătorie românească  semnalez: “Prin praf şi vise”, jurnalul namibian al Roxanei Valea, “Ultimul Canibal” cu experienţa etnografului Hanna Bota în Noile Hibride, “Indoglinda” dedicată Indiei de Adelina Patrichi, sau seria “Frate cu meridianele şi paralele” scrisă de Florentin Smarandache, matematician şi fizician propus pentru premiul Nobel, romancier şi poet. Aşteptăm volumele de călătorie promise de Uca Marinescu. Dintre bârlădenii se remarcă profesoara Oltea Răşcanu–Gramaticu, autor a nouă cărţi de călătorie, a zecea, “Trecea condorul”, fiind în pregătire. Un loc aparte îl ocupă monografiile. Exemplu este volumul “Hagi Curda-Frumuşica” dedicat unui sat cu nume tătărăsc şi românesc din Bugeac de un brav român din partea locului:Tudor Iordăchescu. Foarte uşor, jurnalul devine roman de călătorie, gen îmbrăţişat de Ion Brad prin “Muntele Catârilor”, de Petru Popescu cu “Amazon Beaming” şi “În coasta lui Adam”, de Paul Theroux cu “Black Star Safari” şi de Jack Kerouac cu “Dharma Bums”. Robert Gaillard a hoinărit şi a scris zeci de romane de călătorie. La noi s-a publicat “I-a înghiţit pădurea”, unde povesteşte cum i-a căutat pe misterioşii indieni blonzi din Amazonia Peruviană, Fabulosul şi alegoria nu-s străine genului. Întâlnim fabulosul în “Călătorie în Orient” scrisă în sec. XIV de drumeţul John de Mandeville. Autorul spune că a ajuns în insulele Nacumera din Oceanul Indian locuite de cynocefali (oameni cu cap de câine) şi care aveau ca idol un bou de aur! Alegoria apare în “Utopia”, lucrare din secolul XVII, unde Jacob Bidermann reia tema societăţii perfecte lansată de Sir Thomas Morus cu un veac înainte. Insula lui Morus numită tot Utopia găzduia o comunitate fericită, vecină bună cu locuitorii din insulele Tallstoria, Nolandia şi Aircastle. Pe Sir Thomas l-a inspirat jurnalul lui Evemero, negustor grec din secolul IV î.Hr. Evemero ajunge într–un arhipelag din Marea Roşie. Insula principală, Pancaia, avea capitala în cetatea Panca locuită de indieni, traci şi cretani. Proprietatea asupra pământului, sclavilor şi uneltelor era comună şi tot în comun locuitorii luau masa. Cu toate acestea societatea era structurată în castele preoţilor, agricultorilor şi militarilor. În satele Pancaiei trăiau panchei, oceaniţi şi doi, neamuri de păstori tributare cetăţii. Templul lui Zeus de pe muntele Olimpus Trifilio avea o stelă pe care erau consemnate cu hieroglife faptele zeilor greci de pe vremea când trăiau pe Pământ. Geografia fabuloasă nu-i totuna cu fantezia, în genul aceleia din cărţile lui Sandor Csoma de Chiuruş că secuii, conaţionalii săi, sunt originari din Tibet! În realitate sunt huni, iar alături de ei trăiesc în estul Transilvaniei şi alte naţii considerate greşit tot secui: horezmienii veniţi din hanatul Hiva, barsii din Sovata înrudiţi cu poporul burtas de pe Volga, regiunea Bulgaria Neagră,  maksaii originari din Mordvinia, ţară de pe Don supusă Rusiei. Alfabetul secuilor nu-i altceva decât alfabetul get modificat. Secuii au luat scrierea de la carpi,  geţii din Carpaţi  încă neromanizaţi în secolul XII. Marian  Rotaru

Leave a Comment