Google

Liderii minorității române din Ucraina scriu președintelui Turcinov

Written on:March 30, 2014
Comments
Add One

CernautiVasile Tărâţeanu, preşedintele Senatului și Aurica Bojescu, secretar responsabil, ai Uniunii Interregionale ”Comunitatea Românească din Ucraina” au transmis o scrisoare președintelui  interimar al Ucrainei, A.Turcinov, premierului  A.Iaţeniuk, și reprezentantului Uniunii Europene în Ucraina, Ian T.Tombinski, în care cer respectarea drepturilor minorității române la folosirea limbii materne.

Semnatarii fac referire la recentele discuții care au avut loc în ședința Comisiei speciale a Parlamentului ucrainean asupra noului proiect de Lege privind funcţionarea limbilor în Ucraina.

În document este semnalată restrângerea volumului drepturilor minorităţilor naţionale autohtone din Ucraina, ”în primul rând, a ariei de funcţionare a limbilor regionale şi minoritare în diverse domenii ale vieţii social-culturale, şi, în mod special, în sfera învăţământului”, precum și faptul că propunerile parlamentarilor care reprezintă minoritățile din Ucraina au fost ignorate.

Cei doi, cer o dezbatere a proiectului noului act normativ, inclusiv cu reprezentanţii  minorităţilor naţionale ”care sunt supuse pericolului deznaţionalizării şi asimilării”, astfel încât noua legislație să aibă și susținerea tuturor comunităţilor poporului multinaţional ucrainean.

”Dacă noul proiect va corespunde doleanţelor comunităţilor naţionale autohtone din Ucraina el urmează să fie expediat spre examinare Comisiei de la Veneţia în vederea stabilirii dacă el corespunde standardelor europene în materie de drepturi şi Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare ratificate de către Ucraina şi obţinerii avizului necesar.

În caz că drepturilor noastre la învăţământ în limba maternă, la funcţionarea ei ca limbă regională oficială alături de cea de stat vor continua să fie limitate în zonele convieţuirii noastre tradiţionale, ne rezervăm dreptul de a o contesta şi de a ne adresa forurilor internaționale, inclusiv către conducerile statelor Uniunii Europene, cu rugămintea de a ne apăra drepturile civice şi de comunităţi minoritare în Ucraina”, se arată în document.

Leave a Comment