Google

Liberalii susțin că primarul botoșănean Ovidiu Portariuc este mincinos

Written on:April 15, 2014
Comments
Add One

Ovidiu PortariucPartidul Național Liberal Botoșani se vede nevoit să răspundă ferm la declarațiile domnului Ovidiu Portariuc (foto), primarul municipiului Botoșani, care, în bunul obicei al partidului pe care îl reprezintă, manipulează public printr-un sondaj mincinos. Declarațiile sale, făcute publice prin intermediul mass-media, nu sunt altceva decât o nouă manevră PSD-istă, uzitată de mai bine de 20 de ani, prin care încearcă să mute atenția publică în altă direcție decât cea dictată de realitățile cotidiene. PSD este presat puternic de ținta electorală impusă domnului Andrei Dolineaschi, cel căruia baronul Liviu Dragnea i-a solicitat un scor electoral de cel puțin 35 de procente la apropiatele alegeri, altfel plătește cu funcția. În atare condiții, PSD dă dovadă de disperare și anunță public rezultatele unui sondaj mincinos și evaziv, fără să precizeze minime elemente de credibilitate: instituția care a realizat sondajul, eșantionul de persoane chestionate, perioada în care a fost realizat, marja de eroare. Toate aceste elemente care lipsesc cu desăvârșire din metoda de comunicare aleasă de domnul Ovidiu Portariuc ne determină să avertizăm populația județului Botoșani că Partidul Social Democrat nu se dezice de practicile mincinoase care i-au consacrat liderii în decursul ultimilor 20 de ani, partid care, cu orice mijloace, încearcă o dezinformare și o manipulare publică josnice doar, doar va da mai bine în ochii șefilor de la București. În dimineața zilei de 26 mai, Andrei Dolineaschi, Ovidiu Portariuc și toată pleiada de lideri PSD-iști din județul Botoșani vor trebui să explice cetățenilor motivele pentru care în tot acest timp au fost mințiți și disprețuiți cu acest model de comunicare publică. (Conducerea PNL Botosani)

Leave a Comment