Google

Liberalii botoșăneni au declanşat pregătirea alegerilor locale

Written on:June 22, 2015
Comments
Add One

PNL BT netPe fondul unui anonimat tot mai adânc al social democraților și a disensiunilor interne din PSD, atât la nivel central cât și la nivel botoșănean, liberalii botoșăneni își văd liniștiți de treabă și se pregătesc pentru alegerile locale din vara anului 2016. La finele săptămânii trecute, cei doi copreședinți ai noului PNL Botoșani, Cătălin Flutur respectiv senatorul Viorel Grigoraș, și-au dat mâna și, alături de alți liberali, au organizat o conferință de presă de la care, deşi anunţaţi că vor participa, au absentat parlamentarii vechiului PNL, Costel Şoptică şi Verginel Gireadă. ”Este o conferință de presă un pic mai specială și o să motivez de ce, pentru că, cu toții, și cei din CJ și cei din executiv și toți colegii din partid, au constatat cu satisfacție un lucru important pentru organizația noastră de la Botoșani, că acea perioadă de interimat la conducerea fostei organizații PNL a luat sfârșit, că avem un președinte cum s-ar spune cu acte în regulă și atunci pentru noi este important că astfel putem să lucrăm. Statutul spune foarte clar că toate deciziile se iau prin consensul celor doi co-președinți”, a ţinut să sublinieze Cătălin Flutur. Care, după ce a înţepat un pic în “şobolanii roşii”, „Am văzut alaltăieri la PSD ce s-a întâmplat şi n-o să înţeleg niciodată declaraţia dlui. Liviu Dragnea, care nu înţeleg în ce calitate a venit la Botoşani, când a spus că Andrei Dolineaschi în sfârşit a devenit bărbat şi mă întreb oare PSD-ul de la Botoşani de cine a fost condus până acum?”, a făcut referire la campania de pregătire a alegerilor locale din vara anului viitor. ”Sarcina noastră principală care ne este trasată de Biroul Național, suntem într-un calendar de pregătire al alegerilor din 2016, este un calendar destul de strâns dar pentru noi este și o provocare și o să vedem cât de bine facem lucrul acesta. Și când vorbesc de un calendar strâns, vreau să vă spun că noi până în data de 15 iulie a acestui an, va trebui să primim candidaturi de la comitetele locale executive atât pentru primari de localități cât și pentru consiliile locale și pentru Consiliul Județean. Acolo unde vor fi înregistrate mai multe candidaturi, se va trece la măsurarea candidaților prin sondaje, la nivel de localitate. De asemenea, a fost stabilită și echipa de pregătire a alegerilor de anul viitor, stabilită în ultimul Comitet Județean Executiv. Pornim la drum de pe o poziție privilegiată pentru că, chiar dacă unora nu le convine lucrul acesta, în toate sondajele de opinie din ultimele trei luni, PNL este la o distanță destul de însemnată față de alianța PSD-PC-UNPR”, a mai spus Cătălin Flutur. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment