Google

Lemuria

Written on:October 4, 2015
Comments
Add One

muntele sahsa copyDuipa si Dwarka sunt două insule mitice amintite în epopea antică indiană Mahabharata. Numele Duipei vine din sanscritele dui-doi şi “pa” care însemna apă şi totodată insulă. Duipa era deci alcătuită din două uscaturi despărţite printr-un braţ de mare, aşa cum părţile insulei franceze Guadelupa: Basse Terre şi Grande Terre sunt separate de strâmtoarea îngustă numită Râul Sărat. Toponimului Duipa îi corespune getul dava care înseamnă cetatea cu ziduri de piatră, asemuită metaforic cu o insulă. Idea s – a păstrat în română, unde grădişte semnifică deopotrivă insulă şi cetate. Unele castele din vechime aveau de jur împrejur sanţuri cu apă. De la dava vine numele Devei. Un ostrov de pe coasta Asturiilor se cheamă Deva, iar în principatul Sikkim din Himalaia, multe mănăstiri budiste se numesc insule, chiar dacă nu sunt înconjurate de apă. Sunt insule de spiritualitate. Latinul fosatum-sanţul de apărare din jurul aşezărilor, a dat românescul sat. Trecutul este reflectat în etimologii. De exemplu sanscritul hasta-mână şi englezul hand sunt înrudite cu numele aşezării ieşeane Hândreşti. Mâna înseamnă meştesug, ori hândreştenii au confecţionat ceramică din neolitic. Scrirea de pe ceramica de Hândreşti este mai veche decât scrirea sumeriană. Omul sfinţeste locul, de aceea horgr, echivalentul viking al sanscritului hasta, înseamnă altar. Duipa şi Dwarka nu sunt singurele pământuri pierdute ale indienilor. Au pierit în mare, spun poemele antice Sangan create de poporul tamil, câteva temple de pe coasta Coromandel, ţara Pandyan şi oraşul Tenmanturai. La sud de Ceylon se aflau nouă insule mari, dintre care Kumari Kandan era singura nelocuită de triburi barbare. Kumari Kandan avea munţi scunzi, deşerturi, iar pe litoral păduri de mango, cocotieri şi de palmier pitic care rodeşte nuci. Era împărţită în 49 de principate. Tamilii, popor care locuieşte în statul indian Tamil Nadu şi în provincia Jaffna din Ceylon, spun că Kumari Kandan era vecină continentului Lemuria. Strămoşii lor ar fi plecat din Lemuria şi vorbeau limba adamică, rădăcina tuturor graiurilor lumii. Teoria apare în cartea lui Sumathi Ramaswamy, „Ţara pierdută a Lemuriei”. Pe o stâncă a Muntelui Adam din Ceylon se vede o urmă atribuită protostrămoşului, iar istmul, acum înecat de mare, ce lega Ceylonul de India, se cheamă Puntea lui Adam. Teza că Lemuria este leagănul civilizaţiei a fost lansată în secolul XIX de Elena Blavatsky, rusoaica cu origine românească. Ascendenţa mamei sale, scriitoarea Elena de Fadeiev, urcă în secolul XII la Sfântului Mihail de Cernăuţi. Blavatsky a citit într–un templu indian textele Dyzan, formidabil de vechi. Graţie acestora scrie „Isis dezvăluită”, „Doctrinele secrete” şi „În peşterile şi junglele Hindostanului”, cărţi care pun bazele teozofiei, doctrină istorică la care au aderat autorii Thomas Harris, Louis Jacolliot, William Scott-Elliot, Charles Leadbeater, James Bramwell şi Lyon Sprague de Camp. Muntele Shasta din California de Nord are o mare putere de atracţie, consemnată încă din 1855 de James Hutchings în lucrarea „Peisaje şi curiozităţi din California”. Se pare că pe munte trăiesc ultimii lemurieni. Indienii Klamath, băştinaşii zonei, îi consideră străini veniţi din altă lume. Fermierii albi spun că lemurienii de pe Shasta poartă părul lung, sunt îmbrăcaţi în togi albe şi apăraţi de o barieră energetică. Despre muntele Shasta au scris Ivar Lissner, Frederick Oliver, Guy Ballard, Lee Carroll, Wisar Cerve şi Victor Kernbach. David Childress arată în “Oraşele piedute din Lemuria şi Pacifida” că cetatea ciclopică Nam Madol de pe insula Ponape, arhipelagul Carolinelor, era legată de Lemuria printr–un tunel submarin. Nam Madol a servit lui Howard Lovercraft ca model pentru insula şi oraşul imaginar Ryleh din romanul fantastic “Chemarea lui Cthulhu”. Cartea continuă alt roman, “Oraşul Fără Nume”, a cărui cadru este o cetate subterană situată în Arabia de Sud. Cetatea şi tărâmul paradisiac din jur erau populate de antediluvienii oameni-reptilă, reptilienii des invocaţi astăzi. Pentru “Oraşul Fără Nume” Lovercraft s–a inspirat din mitul coranic al cetăţii Iramul din Cer. După legendă, în deşertul Rub al Khali din Arabia Saudită există un oraş fabulos aşezat pe o platformă susţinută de piloni. A fost întemeiat de Aram, fiul personajului biblic Sem. Simplă imaginaţie? Deseori literatura fantastică transmite informaţii reale, dar care nu pot fi comunicate oficial.

James Churchward, ofiţer britanic, inventator şi plantator de ceai în Ceylon, a cunoscut în statul indian Mysore un preot care l–a învăţat limba naacal ştiută la sfârşitul veacului XIX de numai trei oameni şi care i-a oferit să citească texte antediluviene redactate în acest idiom. Află astfel că în Pacific a existat continentul Mu de unde au radiat civilizaţiile lumii. Churchward dedică continentului Mu opt cărţi. Subiectul este abordat ulterior de autorii Alfred Metraux, Eric von Daniken, Shirley Andrews, Acharya S. şi a inspirat romanul “Fantoma din adânc” a lui James Rollins. Kemal Ataturk îi considera pe turci urmaşii poporului naacal. Albert Churchward dezvăluie în cartea “Prietenul meu Churchey” că cercetările fratelui său James au fost incitate de lucrările lui Augustus Le Plongeon – “Istoria mayaşilor” şi Charles de Bourbourg – “Călătorie în Tehuantepec”. Cei doi au argumentat că patria de baştină a mayaşilor este Atlantida şi că au migrat în America conduşi de regina Mu. În secolul XVI, Diego Duran scria în “Istoria Noii Spanii” că aztecii, vecinii mayaşilor, au venit din insula Aztlan. Legendara Aztlan, notată în scrieri aztece astăzi pierdute, poate fi totuna cu Atlantida, ori cu Ţara Stârcilor amintită de cronica Mexicayotl care denumeşte astfel locul unde au coborât din cer “oamenii zburători”, strămoşii aztecilor. Originea extraterestră nu miră. În Anzi s–au găsit schelete umane cu craniul alungit şi ADN nepământean. Dorinţa de a copia pe străini a făcut din craniul alungit artificial semn de distincţie la sarmaţii din Sciţia pe vremuri şi astăzi la negrii Mangbetu din Congo şi la melanezienii din insula Malakula, Noile Hibride. Din Atlantida a plecat civilizaţia mediteraneană şi tot acolo se afla Raiul spune Ignatius de Loyola Donnelly în volumul „Atlantis”. Elena Blavatsky nuanţează afirmând că Atlantida este patria arienilor, idee îmbrăţişată de Henry Olcott şi Rudolf Steiner. Edgar Cayce descrie Atlantida, folosind, spunea el, informaţii din Akasha-arhiva cosmică. Akasha a fost imaginată de indieni, dar şi noi avem credinţa că tot ce facem “rămâne undeva”. Sub Sfinxul din Valea Nilului există o bibliotecă atlantă, spunea Cayce. S-au găsit încăperi ascunse sub Sfinx şi sub piramida lui Keops, dar nu au fost cercetate. Nicholas de Roerich considera Hiperborea, continentul mitic din Arctica, leagănul arienilor. Din Hiperborea vine cultul Mamei Lumii, zeiţa primordială a locuitorilor din statul himalaian Ladak. La hinduşi Mama Lumii este Tara, iar la greci şi traci, Geea, patroana cabirilor a căror ritualuri s-au transmis prin căluşari. Roerich crede că Muntele Meru–Axa Lumii în mitologia hindusă, este acelaşi cu muntele zeului Boreas din Hiperborea. Marian Rotaru

Leave a Comment