Artist din rândurile acelora care nu încearcă să facă operă de erudit, ci operă de suflet, Bădiţa Ioan Măric, pictorul din Luncanii Margineniului ştie bine că erudiţia goală şi cu toptanul dăunează artei mai mult decât îi foloseşte. Artistul de la Luncaniul cel împăturit de văpăi de soare, izbucnite de pe deasupra pădurilor care încep de la marginea Bacăului şi urcă până în Ardeal, a împodobit iar bibliotecile de artă – pe acelea care şi le mai doresc azi, ici colo, câte un romantic ne`nrobit de grozavele computere – cu un album mic, delicat, „de buzunar”, frumos legat, de o calitate atractivă a hârtiei şi graficii, rod al unei mari griji din partea lui Ionel Rusei, de la Tipografia Docuprint şi care cuprinde ilustraţii reproduse din necuprinsa lui operă şi aprecieri critice alcătuite cu onestitate de câteva personalităţi ale culturii şi artei bacăuane, româneşti şi europene.

Cu adevărat de necuprins, lumea Bădiţei (cu acest nume îl cunoaşte toată lumea), deschide o şi mai necuprinsă poftă de a divaga şi filozofa despre viaţa obişnuită, la muncă, la distracţie sau supărare, a omului ferit de efectul fandoselii, al preaplinului de sine. Lumea lui Ioan Măric, oglindită în tablourile sale şi restrânsă în micul album apărut recent şi intitulat Măric de la Bacău, este cernută şi desfăcută din proverbe, zicători şi poveşti populare, în scene ample, alegorice, care izbucnesc ele însele în râs, având o zidire fizică şi o tematică pline de umor: culorile râd, personajele, oameni în toată firea, fac pretutindeni, oriunde ţi-ar fugi ochii, numai trăsnăi.

Ioan Măric a luat cerul Luncanilor pe pensulă şi pădurea şi prichiciul sobei şi sătenii lui, casele, maidanele, gâştele, câinii, vacile, carele…le-a învălmăşit în pastele de culoare şi le-a aşternut pe pânze. Câmpiile cu flori, păsările mari dar nu groteşti, nici preistorice ci numai ciudate, dinţoase sau cu ciocuri uriaşe, coafate şi machiate, ape albastre în care forfotesc peşti cu înfăţişări nici ele străvechi, dar ne`nchipuit de haioase şi uneori înfricoşătoare, bizare, animale, de curte parcă, dar parcă nepământene, împodobite, cochete, stârnite de strechie!… Toate compun o plămadă cu totul originală de scene rustice de viaţă, izvorâte din folclorul românesc. Nunta, botezul, înmormântarea, priveghiul, iarmaroacele, beţia, prostia, lenea, zgârcenia, trufia etc., sunt ipostaziate cum nimeni nu a făcut-o mai bine, mai explicit, mai plin de comic. Pe lângă acestea, Bădiţa Ioan de la Luncani a zugrăvit, cu o decorativitate aleasă, de stil, nu, în nici un caz de o abundentă iritare a culorii, de agresiune a unor teme cu sugestii obscene, vulgare, de dezgust, ci într-un climat de bunădispoziţie sau nostalgie, de mare veselie sau adâncă supărare, lumea satului, în primul rând a satului său natal. În foarte multe dintre operele lui Ioan Măric apar personaje de altădată sau de acum, de la Luncani, cum ar fi popa din sat, învăţătorul, primarul, cârciumarul, lăutarii, petrecăreţii… Sunt, de asemenea reprezentate biserica, şcoala, sunt oglindite aspecte de muncă ale ţăranilor din mijlocul cărora, cu mulţi ani în urmă a plecat, gândul însă rămânându-i Bădiţei numai la vatra satului său. De aceea, primarul comunei Mărgineni, Marcelin Şolot îl numeşte „un om de cultură şi un deosebit artist plastic ce de nenumărate ori a reprezentat comuna Mărgineni la evenimente din ţară şi de peste hotare, acolo unde a fost (Bruxelles, Strasbourg şi în celelalte părţi ale lumii), ducând mai departe tradiţia culturală a zonei noastre”.

Printre cei care au aşternut câteva cuvinte ce însoţesc ilustraţiile de pe albumul „Măric de la Bacău”, se regăseşte şi se potriveşte prea frumos şi preotul paroh al Parohiei Luncani, Vasile Gânju: „Discret ca o candelă înstelată de altar şi curat ca o crizantemă, uşor ca un fluture, imaculat şi elegant ca o lebădă, Ioan Măric, fiu al satului nostru, Luncani, face parte din seriile inefabile ale naturii şi ale vieţii cotidiene. El e modelul cel mai fericit izbutit pe care l-a zămislit viaţa de la ţară, tradiţiile şi datinile strămoşeşti, starea de beatitudine şi extaz până la veşnicie, izvorâtă din obiceiurile împământenite ale oamenilor de toate vârstele!”. (Aurel V ZGHERAN)