Google

La Vaslui infloresc furturile

Written on:September 13, 2014
Comments
Add One

talhar pe strPoliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Vaslui au reţinut trei tineri, domiciliaţi, în oraşul Negreşti, care au comis pe timp de noapte o infracţiune de furt calificat dintr-un magazin din municipiul Vaslui. Cei trei mai sunt cercetaţi de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Negreşti pentru alte infracţiuni de furt.

Fapta a fost comisă în noaptea de 10/11.09.2014, de către trei tineri, din orașul Negrești, care s-au deplasat în municipiul Vaslui cu intenţia de a sustrage bunuri. M. Ionuţ, de 16 ani, a pătruns prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Vaslui, de unde a reuşit să sustragă bani şi ţigări. Alţi doi tineri, F.Costel, de 18 ani şi S. Alexandru, de 19 ani, au rămas în apropierea magazinului, unde M. Ionuţ le-a înmânat bunurile sustrase.

La scurt timp după comiterea faptei, F.Costel şi S.Alexandru au fost identificaţi de către un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui. La controlul corporal şi al bagajelor, asupra acestora a fost găsită suma de 53 lei şi peste 15.600 de ţigarete de mărci diferite. Cei doi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Vaslui pentru continuarea cercetărilor.

În dimineaţa de 11.09.2014, cel de-al treilea tânăr, a fost identificat de poliţiştii de investigaţii criminale pe raza localităţii de domiciliu, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri.

Ionuţ mai este cercetat de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraşului Negreşti pentru comiterea a trei infracţiuni de furt. Una din fapte a fost comisă în noaptea de 02/03.07.2014, când dintr-un bar au fost sustrase un laptop, tv plasmă, ţigări şi 460 lei, bani din aparatele de jocuri electronice. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii de furt a fost de aproximativ 3.500 lei. Alte două fapte au fost comise de M. Ionuţ, în perioada mai – iunie 2014, dintr-un imobil aflat în construcţie (a sustras aparatură electrică) şi dintr-un magazin (a sustras cartele telefonice şi un aparat de fotografiat).

În luna iulie a.c., împotriva lui M.Ionuţ a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar.

De asemenea, F.Costel şi S.Alexandru sunt cercetaţi de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Negreşti pentru comiterea unui furt de cabalină, în noaptea de 28/29.09.2014, de pe un izlaz din comuna Vultureşti. La sfârşitul lunii august a.c., faţă de cei doi a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar.

Ulterior tinerii au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui. Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pe numele lui M. Ionuț pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, iar pentru F.Costel și S. Alexandru pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat.

Din perspectiva potenţialei victime, furturile din societăţi comerciale pot fi prevenite prin asigurarea imobilelor cu elemente de securitate. În mediul urban este menţionată în principal utilizarea mijloacelor tehnice şi de siguranţă modernă (montarea unor interfoane şi utilizarea corectă a acestora, montarea sistemelor de alarmă, asigurarea imobilelor cu sisteme de închidere greu de deschis).

Leave a Comment