Google

La IIFF 2010, cele mai bune scurtmetraje italiene din ultimii doi ani !

Written on:October 5, 2010
Comments
Add One

Secţiunea “Focus Italia” din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi (IIFF 2010) oferă iubitorilor de film ocazia de a viziona o selecţie realizată de William Azzella, directorul prestigiosului festival de film Cittadela Del Corto. Sunt cele mai bune “scurte” din ultimii doi ani ale acestei puternice şi inepuizabile cinematografii, cea italiană.

“A devenit aproape un loc comun ca, la festivalurile mari de film, cinefilii şi criticii de film să se mire de vigoarea recentă a cinematografului italian. Intrat într-un con de umbră la începutul anilor 2000, noul cinema a irumpt mai nou cu o vitalitate şi o invenţie uluitoare. O nouă generaţie de regizori, printre care Gabriele Salvatores, Matteo Garrone, Cristina Comeci, Paolo Sorrentino sau Luca Guadagnino au început să câştige premii la marile festivaluri internaţionale. Acest grup e mai degrabă unificat de un nou spirit de independenţă, de despărţirea de vechile modele şi genuri”, spune Anca Grădinariu, director artistic al IIFF. “Acest spirit indică backgroundurile, experienţa şi influenţele foarte diferite pe care această nouă generaţie o imprimă filmelor. Mulţi dintre aceşti cineaşti şi-au făcut cunoscută amprentă încă din scurtmetraje.”, completează Anca Grădinariu.

William Azzella este unul dintre invitaţii celei de a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi,  el făcând parte din juriul de scurtmetraj.

Filmele din cadrul secţiunii Focus Italia, pot fi vizionate duminică 10 octombrie, începând cu ora 16:30 în Sala Roşie din Moldova Mall Iaşi, etajul 6 (fostul cinema Glendale).

“Aria”, r. Claudio Noce, 2005, 20 min, a primit Premiul David di Donatello pentru cel mai bun scurtmetraj. Viaţa pe care Giorgio o duce într-un apartament dezolant dintr-un cartier sărac al Romei arată ca o condamnare la închisoare. Giorgio fuge, înspăimântat, hărţuit, caută o cale de evadare, tânjeşte să se cuibărească în braţele mamei sale, dar nu poate. E singur.

“Solo un gioco”, r. Elisa Amoruso, 2010, 16 min, a câştigat premiul publicului şi cel pentru cele mai bune actriţe (Agnese Claisse şi Nadir Caselli) la festivalul Cittadella del Corto. Angelica e o fată de 16 ani care practică tenisul competiţional. Romina e o tânără româncă care se prostituează. Ambele au o relaţie dificilă cu acelaşi bărbat.

“Oggi gira cosi”, r. Sydney Sibilia, 2010, 18 min, a primit premiul pentru cel mai bun scenario şi premiul Kodak  pentru  cel mai bun actor la Cittadella del Corto. Unele lucruri sunt atât de bizare, că se pot întâmpla doar în realitate.

“The Currybonara”, r. Ezio Maisto, 2010, 16 min, a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Cortolazio. Robin, un indian mândru, şi o bătrâna văduvă Marina îşi duc viaţa unul lângă alt altul, ambii luptându-se pentru mâncare la staţia de benzină unde tânărul lucrează. Cearta lor e observată de Olga, o tânără prostituată.

“La preda”, r. Francesco Apice, 2009, 13 min, a fost desemnat cel mai bun scenariu la Festivalul de la Pescara şi la Cittadella del Corto.

“Ali di cera”, r. Hedy Krissane, 2009, 7′ min, a participat la Festivalurile de la Torino, Salento, Ancona. Un naufragiat e aruncat pe o plajă superbă. Atunci când el găseşte o cutie de pizza, îşi dă seama ca a ajuns în Italia. Bucuria lui e incontrolabilă şi începe să danseze nebuneşte.

“L’amore non esiste”, r. Max Camaiti, 2009, 12 min, a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj la festivalul Cittadella del Corto şi Cinema Breve di Capaci, Sicilia. Deziluzii sentimentale repetate conving un bărbat de 40 de ani, angajat la o bancă, să nu mai creadă în dragoste.

Leave a Comment