Preşedinte EuroDEMOS, Morel BOLEA – pamflet jurnalistic
Pe unii prostia îi doare şi în această perioadă a nonvalorii promovată ca valoare îi mai vezi la televizor răcnind pe post de moderatori. Şi uite aşa, se pare că a apărut politica mediatică autohtonă “anti-model social pentru promovare gratuită”, în traducere politică de inversare a valorilor cu efect scontat de anihilare a identităţii naţionale. Se ştie că un jurnalist profesionist pentru a respecta deontologia acestei meserii importante are obligaţia să umble pe teren, să se informeze sau să afle care sunt valorile autentice, adică oamenii cu realizări marcante pentru a promova în rândul cititorilor, ascultătorilor sau telespectatorilor acele informaţii utile pentru moralul şi binele tuturor. Jurnalistul profesionist ştie că prin această metodă atrage atenţia agenţiilor de presă ce se ocupă cu analiza şi promovarea nivelului de civilizaţie şi bunăstare a unei naţiuni. Această politică atrage investitorii şi turiştii. Un bun exemplu este realizatoarea Oprah din Statele Unite. Ea nu s-a umilit niciodată promovând în emisiunea sa nonvalori. În orice ţară democratică este un atac la siguranţa naţională promovarea nonvalorilor şi informaţiilor defăimătoare la adresa valorilor naţionale. Există nemulţumiri prost argumentate că o anumită parte a presei reprezintă un atac la siguranţa naţională. Acum, analizând obiectiv, ce vină poate avea o presă condusă de ziarişti de birou sau de budoar? Ziariştii de budoar se împopoţonează la noi cu falsa titulatură de ziarişti mondeni. Unde este viaţa mondenă pe care o promovează? Adică a promova cine cu cine se simte bine sau cine a avut mai mulţi bărbaţi sau femei se cheamă mondenitate? Conform DEX “monden” înseamnă viaţa înaltei societăţi, viaţa de lux şi de petrecere a acestei societăţi. La noi fotbaliştii reprezintă fals lumea mondenă, înalta societate. Ei sunt sportivi şi au tangenţe cu înalta societate cum avem noi cei mulţi cu zborurile interstelare. A câştiga bani din cotonogeală şi băgat mingea în porţi nu înseamnă că aparţii înaltei societăţi indiferent cât eşti de talentat şi câţi suporteri ai. Dacă marea masă a suporterilor ar reprezenta înalta societate ar fi un argument. Înalta societate putem spune fără să greşim că o reprezintă familia cu sânge albastru a Regelui Mihai, a nepotului Regelui Carol şi alţii de acelaşi nivel. Înalta societate în orice ţară democratică din vest este reprezentată de valorile de care se mândreşte acea ţară sau comunitate. Valorile sunt acele persoane indiferent de gen care au adus o contribuţie personală la dezvoltarea unui sector de activitate intrând în istorie pentru o performanţă socială inatacabilă, cum ar fi: câştigători ai premiului Nobel, inventatori, persoane model de demnitate, onoare, inteligenţă şi reuşită pe bază de calificări, competenţe demonstrabile ce au contribuit la o realizare ce nu poate fi contestată de nimeni. Ei reprezintă modelul ce cultivă ambiţia şi încrederea în reuşita personală a fiecărui cetăţean al acelei comunităţi sau naţiuni. Tot ei reprezintă credibilitatea naţională pentru turişti şi investitori. Dacă la noi ca model de reuşită se promovează mizeria şi nonvaloarea, mojicia şi mitocănia improprie omului care are 7 ani de acasă, se face deliberat un atac la adresa valorilor naţionale şi încrederii în valorile civilizaţiei ce au ca fundament respectul şi înţelegerea între cetăţeni. În orice ţară guvernată de oameni care îşi respectă naţiunea a cui părere contează? Normal a celor care reprezintă repere de profesionalism recunoscute internaţional. Chipurile de troglodiţi care nu ştiu să lege două cuvinte, înavuţiţi prin tupeu, conjuncturi favorabile şi lipsă de onorabilitate, într-o ţară cu o presă reală mondenă sau de ştiri ar fi evitate de toată mass media. Avem cică şi emisiuni politice moderate mitocăneşte de foşti prezentatori de ştiri care sunt depăşiţi de noua postură şi de aceea ţipă şi răcnesc ca din gură de şarpe când victimele-invitaţi încearcă să spună ceva. În ABC jurnalistic se ştie că o persoană care a căpătat experienţa ca prezentator de ştiri niciodată nu va mai putea fi un bun realizator sau moderator de emisiuni. Aşa este presa, dacă te specializezi pe repetiţie nu mai poţi fi un bun realizator sau moderator. De aceea niciun realizator de emisiuni bun nu a fost niciodată prezentator de ştiri. Non valorile care apără non valoarea vor spune cu nesimţire că avem libertatea să schimbăm postul dacă nu ne place ce vedem. Vrăjeala asta este valabilă pentru indivizii care au şcoală câte clase are trenul. Dar ca să rămân obiectivi, vina nu o poartă realizatorii de emisiuni mitocăneşti ci părerea prea bună a unor „conjuncturişti” (neologism postdecembrist) care în incultura lor privind promovarea imaginii cred că toţi oamenii sunt proşti şi dacă sunt puşi în situaţii ridicole prin participarea la astfel de pseudoemisiuni devin persoane mai respectabile. Când vrei să afli care sunt proştii care tu credeai că sunt valori publice, te uiţi la emisiunile celor care cu nesimţire nu lasă pe nimeni să îşi termine o idee până la capăt. Prin participarea la astfel de emisiuni, impostorii care au reuşit să ne facă să credem că sunt valori se demască şi îşi pierd nemeritata credibilitate publică. E ca şi în showbizzul care încă nu există în România pentru că este condus de personaje necalificate cu trecut şi moralitate îndoielnice, care promovează ca toţi ceilalţi impostura ca valoare. Aceste anomalii nu se întâmplă într-o societate condusă de oameni interesaţi de bunăstarea majorităţii. Nicăieri în lume nu vezi niciun post de televiziune care să promoveze ostentativ nonvalori şi minciuni. Prin lege nu au voie. Toată mass media şi cinematografia mondială evită să promoveze impostorii şi nonvalorile pentru efectul nociv pe care îl are acest act asupra oamenilor fără pregătire şi copiilor. Orice guvernant ştie că dacă mass media este lăsată la îndemâna impostorilor mediatici aceştia vor face jocul celor care îi cumpără în detrimentul valorilor naţionale, adică al investiţiilor economice, turismului şi credibilităţii politicienilor. Acest lucru se întâmplă şi demonstrează fără echivoc că mass media care nu promovează valorile autohtone autentice “este care va să zică nu există”. La fel, nici o guvernare din lume nu permite prin lege realizarea de filme cu rol de distrugere a imaginii naţionale, a onorabilităţii şi valorii poporului pe care îl conduc. Este o curiozitate pentru toată lumea civilizată politica cinematografiei româneşti de distrugere a imaginii ţării noastre. Toată lumea ştie că prin filme îţi promovezi imaginea calităţii poporului, cultura şi credibilitatea pentru a atrage turişti, investitori şi influenţe politice. La noi sunt creaţii cinematografice care au făcut mai rău imaginii naţionale decât un război pierdut. În loc să marginalizăm astfel de cineaşti care s-au remarcat la festivaluri cinematografice prin ura şi dispreţul faţă de naţiunea în care au crescut, ca la noi la nimenea, sunt promovaţi ca valori pentru că şi-au discreditat patria. De aceea guvernanţii noştri în ultimii 20 de ani sunt dispreţuiţi şi evitaţi de omologii lor internaţionali. O instituţie de presă care nu ştie că are obligaţia deontologică de a promova valorile şi realizările unei comunităţi pentru a dezvolta turismul şi a aduce investitori, îşi neagă natural dreptul la existenţă. Este acesta un adevăr sau o exagerare? Dacă avem mai multe clase ca trenul şi nu ne-a fost ucis sufletul şi mintea de minciunile şi falsele modele promovate de mass media şi cinematografia impostorilor, găsim singuri adevărul. Cu siguranţă că ne bucurăm când aflăm o realitate ascunsă de impostorii mediatici şi anume că românii în lume sunt respectaţi şi nimeni nu le dispreţuieşte competenţele, valorile umane şi profesionale pe care le demonstrează în comunităţile unde trăiesc acum. O concluzie care o putem desprinde din acest pamflet jurnalistic: când vom avea o politică naţională legiferată de protejare şi promovare a valorilor româneşti, care acum sunt contestate de impostori, cu siguranţă că ne va reveni zâmbetul şi veselia pe care ţi-o dă încrederea apartenenţei la o naţiune nemurdărită public în fiecare zi de nonvalori.





























Add One