Google

La Bogdana începe să răsară soarele

Written on:May 3, 2018
Comments
Add One

Titlul nu are nicio legătură cu mișcarea astrului care încălzește pământul ci este mai mult o metodă  jurnalistică prin care dorim să le transmitem cititorilor ideea că după foarte mulți ani, în comuna vasluiană Bogdana se fac investiții care vor scoate localitatea dintr-un con de umbră în care a fost ținută din nenumărate motive. Lipsa banilor pentru investiții în comunele mici și mai puțin importante este motivul cel mai des invocat.

Așezată la distanță mică de centrul de județ, comuna Bogdana este, dacă ne raportăm doar la relief și peisaje, una dintre cele mai frumoase comune ale Moldovei. Așezată în inima unor codri seculari de o frumusețe încă sălbatică, comuna se întinde pe o suprafață destul de mare și satele sale: Bogdana, Similișoara, Arșița, Lacul Babei, Găvanu, Suceveni și Fântâna Blănarului sunt  situate la poala pădurilor. Dealurile împădurite, fânețele și chiar fauna din pădurile comunei, unde poți vedea ciute și cerbi îți aduc aminte de mirificele sate de la munte. Mai în glumă mai în serios, colegul de echipă mi-a spus în timp ce străbăteam drumul de la Lipovăț la Bogdana, că nu ar fi rău ca autoritățile locale să se gândească la înființarea unei stațiuni pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Și-a revenit din visare imediat ce mașina a dat piept cu drumul județean ce duce în “stațiune” și care nu a mai văzut de foarte mult o echipă care să plombeze sau pur și simplu să mai astupe cu ceva craterele din carosabil.  “Starea drumului județean ne creează mari probleme și sperăm din toată inima ca autoritățile județene să găsească măcar anul acesta fonduri pentru reparația lui. Acest drum ar trebui să treacă prin păduri și să ajungă în comuna Gherghești, dar după ce iese din comuna noastră se pierde în neant”, ne-a spus Vasilică Barbu, primarul comunei, un om harnic și muncitor cu care ne cunoaștem de multă vreme. Este la al patrulea mandat de primar și mereu a încercat să facă ceva pentru oamenii săi dar izolarea comunei și dezinteresul pe care autoritățile de tot felul îl manifestă pentru comunitățile mici și care nu reprezintă bazine electorale l-au împiedicat să își ducă planurile și proiectele la bun sfârșit. Din venituri proprii  nu a putut face mare lucru pentru că numărul scăzut al populației de nici 1.600 de suflete și puterea economică a comunei nu i-au permis investiții de anvergură așa cum s-au făcut în comunele vecine. Cu răbdare și cu pricepere, primarul Barbu a strâns din dinți și a așteptat până proiecte vitale pentru comunitatea pe care o conduce au fost aprobate și mai ales finanțate. “Anul acesta este un an de vârf pentru comunitatea noastră pentru că avem tot ceea ce este necesar pentru implemntarea a doauă proicte de anvergură și prin care vom asfalta mai mult de 10 kilometri de drumuri comunale și sătești în satele: Bogdana, Fântâna Blănarului și Lacul Babei. Asfaltarea drumurilor va însemna un prim pas în implementarea unor noi proicte pe care le avem în vedere și care vor schimba mult în bine fața comunei. Am demarat lucrările pentru construirea unui nou sediu de primărie din bugetul propriu pentru că vechiul sediu are mai bine de 100 de ani și este foarte degradat. L-am mai reparat dar se impune o construcție nouă și modernă. Probleme avem multe dar încercăm să le rezolvăm și nu ne plângem. Avem o situație mai specială cu o alunecare de teren la Fântâna Blănarului unde câteva case sunt în pericol și drumul este destul de afectat dar sperăm că vom primi sprijin de la județ și problema va fi rezolvată. Anii pe care îi am în administrație m-au învățat că răbdarea este o calitate apreciată de toată lumea și se vede că am avut destulă răbdare pentru a prinde finanțare pentru asfaltarea drumurilor. Vreau să le mulțumesc oamenilor din comună care mereu au înțeles că marile proiecte de modernizare a infrastructurii nu se fac bătând din palme. În anii care au trecut am mai făcut câte ceva cum ar fi aducțiunea de apă care este funcțională și de care oamenii sunt foarte mulțumiți. Proiecte vor mai fi și sunt sigur că viața noastră va deveni mult mai bună. O mare problemă este îmbătrânirea comunei. Avem școli foarte bune, una nou nouță în centrul de comună dar în curând nu vom mai avea elevi. Este un fenomen social pe care noi nu îl putem controla. Facem tot ceea ce ne stă în puteri pentru a le asigura elevilor tot ceea ce le trebuie în procesul de învățământ dar scăderea numărului de copii sincer mă îngrijorează”, ne-a spus în încheiere Vasilică Barbu, primarul comunei vasluine Bogdana. (Marius HERMENIUC)

Leave a Comment