Google

Iulian Iliescu este primar cu acte în regulă în comuna Nicşeni

Written on:November 19, 2017
Comments
Add One

Moment istoric derulat în după amiaza zilei de vineri 17 noiembrie 2017 în incinta Căminului cultural din localitatea botoşăneană Nicşeni, reşedinţa comunei cu acelaşi nume. Situată la doi paşi de primăria comunei, locaţia menţionată a găzduit şedinţa festivă de instalare a noului primar, medicul veterinar Iulian Iliescu câştigând acest drept în urma desfăşurării alegerilor locale parţiale pentru funcţia de primar de pe 5 noiembrie 2017. Fiind de departe favoritul electoratului, Iulian Iliescu a obţinut o victorie zdrobitoare în faţa contracandidatului liberal, semn clar că cei din Nicşeni îşi pun mari speranţe în noul primar care a candidat independent, având sprijinul din umbră al coaliţiei PSD-ALDE. Fiind un fiu al comunei, cunoscut de localnici pentru profesionalismul său, tânărul medic  veterinar Iulian Iliescu a reuşit să întrerupă 20 de ani pierduţi aiurea la Nicşeni, perioadă scursă sub mandatele nepriceputului Ioan Gaidur, un fost primar care şi-a dovedit ineficienţa… la cele mai ridicate standarde. Drept pentru care, în după amiaza de 17 noiembrie 2017, aproximativ o sută de persoane au umplut sala Căminului cultural din Nicşeni pentru a fi alături de Iulian Iliescu care a depus jurământul de credinţă în faţa comunităţii nicşenene. La importantul moment au ţinut să fie prezenţi din partea oficialităţilor botoşănene prefectul Dan Şlincu, Dorin Birta – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, senatorul Lucian Trufin, deputatul Marius Budăi, precum şi reprezentanţi ai conducerilor judeţene ale partidelor PSD şi ALDE. Iar primul moment major al şedinţei menţionate s-a consumat atunci când judecătorul Georgică Burlacu – preşedintele Judecătoriei Botoşani a dat citire Sentinţei Civile nr.3269/15.11.2017 a Judecătoriei Botoşani prin care „admite cererea formulată de de petentul Biroul Electoral de Circumscripţie nr.51 Nicşeni şi validează alegerea cetăţeanului Iulian Iliescu în funcţia de primar al comunei Nicşeni din judeţul Botoşani”. După care, sub privirea atentă a secretarului de comună Gheorghe Ţapu, cu mâna pe Constituţia României şi pe Biblie, Iulian Iliescu a rostit jurământul de credinţă. Au urmat felicitările tuturor oficialităţilor judeţene, a consătenilor prezenţi şi nu în ultimul rând ale familiei, alături de viitorul primar fiind părinţii acestuia Lucica şi Ghiocel şi soţia Brânduşa împreună cu fiul cel mare Alexandru. Iar o atenţionare cât se poate de serioasă a venit din partea senatorului Lucian Trufin, fost primar al comunei Vlăsineşti care, arătând celor prezenţi unul dintre pliantele electorale, i-a spus viitorului primar de Nicşeni că promisiunile din campania electorală trebuie să fie ca o Biblie pentru Iulian Iliescu şi duse la îndeplinire. Pentru istorie, dar mai ales pentru vara anului 2020 când „se va trage linia şi se va face adunarea” înaintea  următoarelor alegeri locale din România, iată ce a promis consătenilor săi din Nicşeni actualul primar Iulian Iliescu: Împădurirea terenurilor agricole degradate; Realizarea unui sistem de alimentare cu apă şi canalizare; Amenajarea spaţiilor de joacă în incinta şcolilor şi grădiniţelor din comună; Achiziţionarea autogreder şi autobasculantă; Cadastrarea totală a terenurilor extravilane; Decolmatarea şi amenajarea iazurilor comunale; Amenajare podeţ „la răchită” în satul Dacia; Dotarea Servicului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă cu echipamente specifice necesare şi amenajarea sursei de apă pentru stingerea incendiilor; Susţinerea crescătorilor de animale şi a fermierilor în vederea asocierii în cooperative agricole; Înfiinţare ansamblu artistic şi grup vocal; Amenajare baze sportive şi înfiinţarea echipă de fotbal; Asfaltarea principalelor drumuri comunale şi săteşti în Nicşeni, Dorobanţi şi Dacia, pe o lungime de totală de 13,4 kilometri; Execuţia puţurilor de mare adâncime pentru alimentarea cu apă pentur propulaţie şi animale (Dorobanţi – 3 puţuri, Nicşeni – 2 puţuri, Dacia 1 puţ); Construirea şi amenajarea de grupuri sanitare şi centrale termice la căminele culturale din satele Dorobanţi şi Nicşeni; Înfiinţarea unui cabinet stomatologic; Realizarea sistemului integrat pentru colectarea gunoiului; Consilierea şi susţinerea micilor întreprinzători, a fermierilor pentru depunerea de proiecte europene în vederea finanţării şi dezvoltării propriilor afaceri; Susţinerea bisericilor Creştin Ortodoxe şi a celorlalte culte, în vederea efectuării lucrărilor de întreţinere şi reparaţie, construirea unei case praznicale în satul Dacia. Mult succes domnule primar Iulian Iliescu! (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment