Beneficiar de finanţări europene, prin Programul Operaţional Regional, oraşul Buhuşi a iniţiat proiectul Reabilitarea Arterei Principale: Drum către Accelerarea Pulsului Economic Buhuşean. Derularea acestui proiect de către Primăria Buhuşi şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Locuinţei, prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, având ca ţel modernizarea stradală, precum şi refacerea reţelelor subterane incluse în spaţiul stradal, dar parcursul a fost încetinit de ploile interminabile din această vară. Îmbunătăţirea reţelei de utilităţi (înlocuirea conductelor de distribuire a apei potabile, canalizarea apei fluviale şi separarea acestora de cele menajere, refacerea întregului sistem utilitar, într-un cuvânt) a presupus săparea de şanţuri în spaţiul stradal, ceea ce a creat mormane de pământ şi adevărate crevase în asfalt. Acum lucrările sunt aproape definitivate. Proiectul însă, în totalitatea lui nu a fost finalizat, termenul de execuţie fiind, conform contractelor, până la data de 25 iulie. Cauza, aşa cum specifică coordonatorul de proiect, Oana Timofte este ploaia care, e drept, a fost în vară, zi de zi! Cetăţeanul buhuşean, după ce oraşul s-a mai „netezit”, iar lucrările care l-au făcut să arate atâta timp, ca şantierele cu brigadieri de la Bumbeşti Livezeni, din anii când, fie cu rost, fie fără rost, se făcea treabă, s-au apropiat de capăt, ridică acum o altă problemă: când se vor reabilita şi cişmelele din oraş, care în mod normal ar trebui să fi fost cuprinse în acelaşi proiect. Toate sunt insalubre, locuri de depozitare a gunoaielor şi de spălare a maşinilor, aşa încât nici vitele nu pot fi adăpate aici. Conductele de aducţiune prin care se revarsă apele izvoarelor captate sunt ruginite sau chiar străpunse pe traseu, în scopul preluării în gospodării din debit, pentru irigaţii. În aceste condiţii, cişmelele din Buhuşi, pe lângă faptul că au un aspect mizerabil sunt şi un pericol pentru sănătatea publică deoarece apa nu se încadrează în parametrii de potabilitate. Faţă de această situaţie, consilierul local prof. Ioan Mihalcea s-a referit repetat, fără însă a fi luat în seamă. Apa este o condiţie decisivă a civilizaţiei, dar cei care pun şi în maşina de spălat apă plată nu participă la „lecţiile de fizică şi chimie” din şedinţele Consiliului Local!

O astfel de cişmea se află pe Bulevardul Răduliţa. Aici apa vine de la izvoarele captate la Runc. Nu este potabilă însă! În afară de aceasta, statuia care reprezintă Fata cu ulciorul – prin acest ulcior se prelinge firul de apă din care de decenii beau buhuşenii – este tot timpul „ciungă”! Ea a fost executată de către sculptorul Constantin Teslaru, tatăl actriţei Maria Teslaru, de la Teatrul Naţional Bucureşti şi reprezintă o tânără ţărancă, ce scrutează zarea cu mâna streaşină la frunte, din marginea câmpiei. Ţine în cealaltă mână un ulcior din care odinioară curgea apa rece şi limpede, cu gustul ghinzii şi jirului din pădurile seculare de fagi şi stejari ale Runcului. Acum din ulcior curge apă otrăvită. Iar fata, sărmana fată de la ţară care degeaba mai merge la câmp ca să ducă apă, pentru că de mult nu se mai aude bătutul coasei pe boatcă, are braţul dus la frunte descărnat, ţinându-se numai în „humerusul” din fier beton, iar palma i-a fost „amputată”. Vreun „ortoped”, poate că îi va recupera mâna, într-o zi, iar cineva se va gândi să purifice apele izvoarelor, poate că s-or întoarce la câmp cosaşii, poate că se vor apuca iar ţăranii să semene câmpiile şi le va fi sete ! (Aurel V. ZGHERAN)