Google

Ioan Toderaşcu şi gura îngaimă păcatul primar

Written on:September 15, 2014
Comments
Add One

cartiPe masa de scris am multe cărţi şi publicaţii pe care, obligatoriu, le citesc, le ,,rumeg” iar care îmi stârnesc interesul gazetăresc voi scrie despre ele. I-a venit rândul lui Ion Toderaşcu, cu primul său volum ,, Pe drumul de costişe…” , editura ,,Bolta rece”, Iaşi, 2001. Dacă cineva îşi doreşte cartea, i-o trimit cu bucurie dar şi cu condiţia să meargă mai departe spre înobilare de minte, inimă şi netrecere în pustiu şi uitare. De-o vreme lungă nu mă mai vizitează dar probabil timpul şi spaţiul i-au scurtat drumurile spre mine şi spre norocul de a ne vedea, îmbrăţişa şi chiar de a ne pupa obrajii, fie şi formal şi complezenţial. Ion Toderaşcu este ţăranul din Costeştii de Vaslui care a lăsat brazda plugului şi a intrat în imaculatul foii de scris. Prin ochii lui au trecut toţi poeţii Vasluiului şi cei cu talent şi cei fără de talent. Timpul are grijă să-i scoată la lumină sau să-i arunce în hăul întuenricului. Cred că orice suflare ritmică sau plastică i-a accentuat respiraţia. Ştie să fie curios şi să se mire, ştie să alerge oriunde este ascultat şi chiar să vie subţioară cu un premiu. Are chipul ţăranului român şi-n unghiile sale mai găseşti ceva pământ din jocurile copilăriei Este epigramist autorizat, cu patalama la mână. Luptă cu prostia ca orice umorist dar, dacă i se ia prostia de dinainte, s-ar putea să nu mai aibă motivaţia scrisului. ,,Prostia îl urâţeşte pe cel care o ţine în gazdă” zice la pag.97. Da, ne urâţeşte şi la propriu şi la figurat, dar ce-ar fi fost de capul lui Ion Creangă dacă nu observau atent ,,urâţenia”? Ion Toderaşcu râde de proşti cu alunecări de pix şi satiră dar şi ,,Proştii râd, mai ales, de cei care sunt de plâns”. Iată că mă eliberez de vina de a nu scrie de Ion Toderaşcu, omul care mi-e drag cum îi sunt lui dragi cuvinte de duh şi îmbibate cu mult umor în ele. Aş parafraza Biblia sau pe William Shakespeare sau pe Marin Preda: Dacă umor nu e nimic nu e, domnilor!…

În rest, la Bârlad, oameni frumoşi, cândva, urâţesc oraşul şi aşa urâţit de arhitecţi fără talent şi măturători cu jumătate de normă sau cu venit minim garantat. Vorbesc în şoaptă să nu li se audă nimicnicia, se înrolează cu nişte falşi masoni şi poposesc în locuri secrete, dosnice şi insalubre. Vasile Voiculescu îi spunea lui Alexandru Vlahuţă că sunt ,,aleşii târgului” dar urâţenia lor de caracter trădează contrariul. Fac machete şi planuri literare, chiar experimente cu taxa şi impozitul meu, achitate până la 31 martie. Îi compătimesc şi îi aplaud că au curajul să fie atât de urâţi. Nu ştiu să facă nici măcar un foc neolitic sau paleolitic, Domnilor!…

Diletantismul literar se ia la întrecere cu orgoliul mărunt de a ajunge în Uniunea Scriitorilor din România. Îşi jertfesc pensiile năroade şi cerşesc la cei care vând salam cu toxinfecţie alimentară mai, mai de a intra în Uniune. Mulţi au deja cărţi pentru fiecare deget de la picioare şi de la mâini. Se burduşesc bibliotecile cu nimicnicia lor iar cititorii sunt mai puţini ca personalul bibliotecar. Dacă le/îi cântărim toţi au pe cineva în spate. Bibliotecile au ajuns locul călduţ a trepăduşilor altor trepăduşi politici. Molima trepăduşilor a cuprins totul. Arghezi, Sadoveanu s-a casat odată cu cărţile lui Lenin şi rafturile sunt burduşite de trepăduşismul literar. Au chiar nesimţirea să aprindă becul pentru lansări de carte, domnilor!…

Limbă de cântec: În pădurile/ lumii /copacii mor/ ca soldaţii/ războaielor mondiale/ sau de 100 de ani // Priveghetoarea/ îşi semnnează/ testamentul/ şi lasă cu limbă/de cântec/ dreptul / la cibernetice / ecotriluri, domnilor!…

Gura îngaimă   Paşii/ sfioşi/ au zvâcnet/ de rătăcire/ scrâşnet de dinţi// Tu/ leoaică tânără/ cu sângele-n flăcări/ ca un rug/ de dorinţă/ şi adiere de aripă// Gura/ a spart oglinda/ după care trupul / nu mai poate/ sări/ pârleazul copilăriei// Oglinzile/ sunt aburite/ de dragoste/ şi gura/ îngaimă /primordialul/ păcatului primar , domnilor!… (Chiriac SAMOILA-Barlad)

Leave a Comment