Google

Investiţii de circa 20 milioane atrase în perioada 2013-2015

Written on:July 2, 2014
Comments
Add One

primar1 buhusiCu forme de relief ceva mai domoale ca vorba moldoveanului, oraşul Buhuşi are o istorie bogată şi cel mai important, pentru că nu ne putem hrăni numai din trecut, este faptul că Buhuşiul are prezent şi are viitor. Cândva cunoscut pentru stofele din lână fabricate aici, Buhuşiul de astăzi este un cochet oraş graţie investiţiilor publice derulate în ultimii ani. Dezvoltarea oraşului, prin proiectele lansate de administraţia locală în fruntea căreia se află primarul Ionel Turcea, a dat un imbold mediului privat. La Buhuşi, mai mult decât alte oraşe din Moldova, s-au deschis în ultimii ani afaceri mai mici sau mai mari, ceea ce confirmă că investiţiile publice dau tonul dezvoltării unei comunităţi.

„Probleme sunt, ce este uşor când vrei să realizezi ceva durabil?”, spune primarul Ionel Turcea.

Traversat de drumul naţional Bacău-Piatra Neamţ, oraşul Buhuşi îndeamnă călătorul să-i studieze pe viu istoria bogată şi să-i vadă ritmul de creştere actual. Cu fonduri europene, guvernamentale şi locale, oraşul băcăuan s-a dezvoltat în ultima perioadă, iar acum călătorul descoperă o modernă localitate, unde vechiul şi noul se împletesc armonios. Totodată trebuie precizat de la început că mediul privat s-a dezvoltat aici mai mult decât în alte localităţi de aceeaşi mărime sau chiar mai mari. Părărsind naţionalul spre Piatra Neamţ intrăm pe strada care conduce în centrul oraşului. Şi încă ceva trebuie menţionat. Târgul Buhuşi există de pe la 1800, iar numele vine de la boierul Buhuş, spune istoria. Asta înseamnă că dintotdeauna aici au trăit oameni vrednici. Istoria mai spune despre târgul Buhuşi că întâi a fost comună urbană apoi târg iar oamenii aveau atunci ca preocupări principale creşterea animalelor şi agricultura. De aici probabil, fiind oameni vrednici şi întreprinzători, a luat naştere aici şi cel mai important producător de stofe din ţară. Cum spuneam anterior nu se poate trăi numai din istorie, însă administraţia locală a reuşit să îmbine armonios prezentul cu trecutul şi inclusiv latura turistică înregistrează progrese la Buhuşi.

Intrăm aşadar pe drumul care duce în centrul oraşului. Imaginea este deosebită. Blocurile, mare parte construite înainte de 1990, sunt îngrijite, cele mai multe fiind izolate pe exterior. Strada pe care-i sediul administraţiei locale e modernizată, la fel ca şi multe alte străzi laterale. Spaţiile verzi, cu flori şi arbori completează peisajul. Liniştea şi curăţenia din jur arată vizitatorului un oraş bine gospodărit. Sediul primăriei este obişnuit, nu „impunător” ca-n alte localităţi care au drumuri de pământ dar au un sediu al administraţiei locale în contrast cu sărăcia din jur. Nimic nu arată opulenţă la Buhuşi, totul în jur dă impresia călătorului de modestie şi bună gospodărire.

E prima parte a zilei, aproape de ora 10,00. Intrăm în sediul administraţiei locale şi ajungem la cabinetului primarului Ionel Turcea. Iniţem un dialog legat de starea investiţiilor publice şi situaţia în ansamblu a oraşului. „Este mult de lucru, sunt investiţii în derulare, altele aşteaptă să înceapă, ce să vă spun? Dacă stai e uşor, dar dacă te implici în dezvoltarea oraşului e greu”, a spus primarul Turcea când l-am întrebat dacă e greu la Buhuşi. „În perioada 2013-2015 oraşul a atras 20 milioane euro pentru investiţii publice. Se lucrează în oraş la alimentare cu apă şi canalizare, la modernizarea infrastructurii, acestea sunt condiţii de bază pentru ca o localitate să se dezvolte. Am reuşit investiţii publice importante, dar important este să ai bani pentru a le întreţine în viitor. Totul s-a făcut şi se face într-o ordine prevăzută în strategia de dezvoltare a localităţii. Evident că atunci când faci ordinea priorităţilor unii se bucură iar alţii se supără, nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi. Dar dacă ar fi să ne referim doar la investiţiile privind reţelele de apă şi canalizare acestea sunt de viitor, în următorii 50-100 de ani trebuie doar întreţinute ”, a continuat primul gospodar al oraşului Buhuşi.

Cu ochii pe fondurile europene din perioada 2014-2020

Multe comunităţi ni se perindă prin faţa ochilor mergând mereu prin Moldova. Rar găseşti oraşe mai mici care au reuşit o „explozie” privind dezvoltarea în ultimii ani. Şi mai important decât atât e faptul că dezvoltarea oraşului Buhuşi se face armonios, adică nu se realizează o investiţie şi totul în jur e paragină. Investiţiile publice urmate de cele private se încadrează în planul general al oraşului. „Pentru sesiunile de finanţare din perioada 2014-2020 avem proiecte tot legat de infrastrucută. Strategie există şi vom vedea cum putem ţine pasul”, mai spune modest primarul Ionel Turcea.

Spuneam anterior că oraşul are istorie, dar şi natura a fost darnică aici. După startul dezvoltării dat de admnistraţia locală la Buhuşi au început să apară unităţi de cazare turistică în zone deosebit de frumoase. Totodată, localnicii încearcă să-şi creeze condiţii mai bune de trai, iar aceştia beneficiază de sprijinul administraţiei locale. De exemplu, la izolarea blocurilor, investiţie privată unde comunitatea locală nu are voie prin lege să participe financiar, Primăria a sprijinit prin scutirea de impozite şi taxe locale. Este o iniţiativă lăudabilă mai ales că oraşul nu are fonduri importante la dispoziţie pentru dezvoltare. După finalizarea proiectelor de modernizare şi extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare localitatea va fi acoperită în proporţie de 95-96%.

„Trebuie să creştem împreună, sunt necesare locuri de muncă, venituri la populaţie, astfel există consum, iar unde-i consum este şi civilizaţie…”

E clar că dezvoltarea în ansamblu a unei comunităţi ţine de cetăţeni, iar finalul este creşterea nivelului de trai. Pentru ca veniturile populaţiei să crească, spune primarul Turcea, e nevoie de locuri de muncă, de dezvoltarea mediului privat şi administraţia locală a sprijinit permanent orice potenţial întreprinzător care a demarat o activitate. Dacă populaţia are venituri, atunci există consum şi unde-i consum este şi civilizaţie, mai afirmă şeful administraţiei locale de la Buhuşi. Investiţiile publice au dat încredere cetăţenilor să-şi ridice case noi şi frumoase, chiar dacă unii lucrează în străinătate. Altfel spus totul se leagă, iar dezvoltarea în ansamblu depinde de mulţi factori. Cultura, învăţământul, problemele sociale, toate sunt în atenţia administraţiei locale şi au fost incluse în strategia de dezvoltare a comunităţii. Prin apariţia unor investiţii private, care au creat locuri de muncă numărul beneficiarilor de ajutor social a scăzut. Acum, la Buhuşi dacă mai beneficiază de ajutor social circa 200 de persoane, pe când cu ani în urmă erau mult mai mulţi. Aşezat în ansamblul judeţului Bacău, prin performanţele obţinute la nivelul investiţiilor publice şi private, oraşul Buhuşi poate fi considerat un model.

Plecând prin oraş am văzut ceea ce ne-a spus primarul ba chiar şi mai mult. Multe străzi ale oraşului sunt asfaltate recent, iar altele vor intra în lucru în perioada următoare. Şcolile oraşului sunt adevărate cărţi de vizită ale comunităţii. Iar eforturile administraţiei locale pentru a crea mediul propice dezvoltării comunităţii sunt sprijinite de cetăţenii de bună credinţă ai oraşului. Spun asta pentru că primarul Ionel Turcea se află la al patrulea mandat în fruntea comunităţii şi asta înseamnă că oamenii au văzut şi au realizat ce înseamnă dezvoltare. Continuitatea în funcţia deprimar, aşa cum spuneam şi cu altă ocazie dă rezultate bune. Nu este o regulă însă. Şi cum să nu te bucuri când vezi că există comunităţi care cresc, pentru că tocmai acesta este secretul vechimii moldovenilor pe aceste meleaguri frumoase.

În loc de concluzie…

Una dintre cele mai vechi familii moldoveni este cea a Buhuşeştilor, scrie istoria, iar de Buhuşiul secolului XV se leagă una din faptele de vitejie ale domnului Moldovei Ştefan cel Mare. E vorba de lupta de la Orbic împotriva lui Petru Aron.

Mergând mai departe, odată cu înfiinţarea târgului zona cunoaşte o dezvoltare mai accentuată. Iar în 1885 ia fiinţă la Buhuşi celebra fabrică de postavuri.

De asta spuneam anterior că zona a fost locuită din toate timpurile de oameni vrednici. Iar astăzi nu poate fi altfel… (Ciprian PANAGACHI)

Leave a Comment