Google

Insule şi Robinsoni (II)

Written on:January 31, 2016
Comments
Add One

Peisaj din Madagascar netÎn anul 1513 Ponce de Leon cutreiera Antilele în căutarea insulelor Benimy unde, spune legenda indienilor Taino din Porto Rico, s-ar afla Fântâna Tinereţii. Nu a găsit arhipelagul fabulos, dar, arată Antonio de Herrera în cartea “Faptelor castilienilor în Indiile de Vest”, descoperă în Duminica Floriilor o insulă pe care o va numi Florida. Se crede că navigatorul a atins peninsula Florida, pe care a crezut-o insulă. Ipoteză greşită! Peninsula apare pe o hartă din anul 1502, numai că era numită Tegesta, după un trib local de indieni. Leon fiind guvernator de Porto Rico, avea desigur harta, deci nu se putea înşela. Pe ce ţărm a debarcat în Duminica Floriilor, nu ştim, dar numele acelei insule fantomă va fi dat mai apoi peninsulei Tegesta. Misterioasă este şi insula Madagascar amintită în secolul XIII de Marco Polo în Cartea Minunilor. Numele va trece, cum necum, la uriaşa insulă din vestul Africii, Madagascarul ştiut de noi, dar căruia geografii indieni care l-au informat pe Marco Polo, îi spuneau Pământul Lunii. Toponimul era folosit în Europa, ca dovadă ”Jurnalul din Insula Lunii” publicat în 1729 de marinarul Robert Drury. Părerea că veneţianul numea de fapt portul somalez Mogadiscio este eronată, deoarece oraşul este aşezat pe continent. Mai sigur, insula Madagascar din Cartea Minunilor a dispărut între timp. Astfel arhipelagul Kuria Muria din Marea Arabiei avea pe atunci şapte insule şi nu cinci câte sunt azi. La curtea împăratului chinez, Marco Polo a auzit că undeva la răsărit se află insula Cipangu. Numele Cipangu nu putea fi atribuit Japoniei. Este un arhipelag, nu o insulă solitară, iar în textele vechi chinezeşti, precum Cartea Tang, Japonia apare cu numele Yamatai. Columb a căutat în Cuba oraşul Cipangu ale cărui case erau acoperite cu tablă de aur. Amiralul era sigur că între Europa şi Asia sunt şi alte teritorii, printre care Cipangu, deoarece ştia legenda creştinilor prigoniţi de arabi care în anul 714 s-au refugiat pe o insulă din Atlantic, numită Antilia, dar şi relatarea unui marinar care ar fi vizitat Antilia în 1470, arată autorul Pedro de Anglería. Toponimele Antilia şi Cipangu nu se referă la continentul american. Cele două fiind denumite insule, erau relativ mici ca suprafaţă. Antila cuprindea doar şapte parohii. Pe vremuri insulele mari erau considerate continente. Chiar şi în 1885, tratatul care stipula că Spania cedează Angliei protectoratul asupra principatelor indigene Gaia şi Sandakan, numea marea insulă Borneo, unde se aflau acestea, continent.

Un articol din revista “Basarabia literară” consemna legenda întâlnită în Moldova, Basarabia şi Buconina, despre asceţii rohmani care locuiau în adâncul Pământului. În ţara lor subterană curge Apa Sâmbetei şi se înalţă Cetatea lui Dumnezeu. O variantă a legendei vorbeşte de o insulă înconjurată de Apa Sâmbetei, locuită de blajini, oameni blonzi şi înţelepţi. Blajinii trăiau goi. Societatea lor ne apare asemenea unei comunităţi de yoghini şi deducem din miturile noastre că ştiinţa yoga creată în Carpaţi, a fost dusă în India de rohmani, premergătorii preoţilor brahmani. Sanscritul yoga-legătură este înrudit cu românescul jug, cu latinescul jugera-pogon, de unde numele satului tutovean Iugani. Ausonii, strămoşii geţilor, ajunşi în India au fost numiţi asuri şi erau consideraţi spirite ale naturii datorită ştiinţei lor. Se remarcă asemănarea dintre căsuţele stupa, în care budiştii aşează relicvele sfinte şi cutiile cu ofrande ale sătenilor din ţinutul buzoian Ţara Luanei. Sanscritul stupa aminteşte românescul stup. Lucrarea budistă Cakrasavara Tantra face referire la războinicii daka (daci), cărora tibetanii le spunea pawo-eroi şi la dakini, soţiile lor, atât de frumoase că după ele s-au numit acele entităţi feminine eterice materializate de marii yoghini tantrici cu puterea gândului. Asurii din ramura deva-strălucitorii, noi avem oraşul Deva, împărţiţi în triburile rudras, maruts, vasus şi adityas înfruntau maleficii butas, căpcăunii rakshas, uriaşii daytias şi cruzii kalakeyas, oamenii-cai kinnara şi oamenii-lei kimpurushas, neamuri fabuloase care după autorul antic Kalidassa, populau Himalaia. Asurii au locuit insula mitică Lanka din Oceanul Indian a cărei capitală, Lankapuri aşezată între trei piscuri numite Trikuta, fusese înălţată de arhitectul cosmic Vishwakarma. Demonicii rakshas conduşi de regele Ravana, nemuritor şi autor al unui tratat de astrologie, cuceresc Lanka şi o răpesc pe Sita, iubita zeului Rama, cel care a dat numele Ramaniei, ţară din mitologia geţilor. Sanscritul sita-brazdă este înrudit cu englezul site-loc şi cu românescul situaţie. Ca să o salveze pe Sita închisă de Ravana în grădina Ashok Vitaka din Lankapuri, spune poetul Valmiki în Ramayana, zeul va fi ajutat de Hunuman, suveranul regatului fabulos Kishkinda al oamenilor maimuţă vanara. Vana, rădăcina etnonimului vanara, înrudit cu românescul vânat, înseamnă în sanscrită pădure. Hunuman era fiul apsarei Anjana. Apsarele sunt zânele hinduse, asemănătoare frumoaselor tennin din basmele japoneze. Similari cu vanara sunt oamenii maimuţă batutut din Thailanda, gadang din Borneo, pendek din Sumatra, yeren din Yunan, barung din Nepal, kapri din Filipine, leshy din Rusia, monogrande din Mato Groso ori mărunţii nittaewo din Ceylon. Lista umanoizilor bizari este mai lungă. John E. Roth enumera în “Enciclopedia oamenilor mici” piticii blonzii jatere din Paraguay, piticii negri pombero din Mato Grosso, puck din Ţara Galilor, trasgo din Spania, priapo din Italia, alux din Yucatan şi piticii chenaqye din Quintana Roo, dar care locuiesc în subteran. George Eberhart adaugă în cartea “Creaturi misterioase”, ciudaţii reptilieni chupacabra din Porto Rico şi frumoasele femei cigua din Panama, periculoase ca ielele noastre. Continuă cu monopozii, fie ei canibalii chullachaki din Paraguay, saşii cei negri şi albii shapishico din Amazonia. Ziarele britanice relatau că un grup de alpinişti a întâlnit într-o peşteră din Himalaia un om maimuţă în togă roşie care citea o carte veche. S-a zis că era Hunaman. Vanaras au fost un experiment genetic eşuat, având în vedere aluzia paleoastronautică a mitului. Hunuman putea zbura şi era ucenicul lui Vayu, zeul vântului. Vântul este consubstanţial zborului, deci Vayu era un personaj astral. Conexiunea astrală apare şi prin zânele apsara, denumite “fetele din cer”, iubite de bărbaţii cereşti gandharva care păzesc soma, băutura zeilor. Gangadhar Tilak afirma în cartea “Originea arctică a Vedelor” că arienii au venit din insula mitică Thule aflată din Arctica. În secolul I d.Hr, pe vremea poetului Ovidiu, Tulcea se chema Aegysus, după un rege get, dar este posibil ca numele iniţial să fi fost Tula, colonie a arienilor din Thule. Ovidiu spunea că Aegysus este cea mai veche cetate din lume. La Apa Sâmbetei se ajunge coborând într-un crater de pe muntele-insulă Mărul Roşu din Marea Neagră ori simbolul insulei duble, accesul la insula blajinilor de pe Apa Sâmbetei printr-o altă insulă, arată intangibilitatea lumii lor. Când pierdem definitiv ceva, spunem că “s-a dus pe Apa Sâmbetei”. Ruşii cred că în adâncul pământului se ascunde cetatea Kitegi şi poporul chud fugit de răutăţile lumii, arată Nicolas de Roerich, iar într-o peşteră de sub Urumchi, capitala Kashgariei, se află un munte subteran locuit de înţelepţi, scrie acelaşi autor. (Marian Rotaru)

Leave a Comment