Pe numele persoanelor identificate a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
În seara de 3 octombrie, poliţiştii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Vaslui împreună cu
jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, i-au depistat în flagrant pe G. Liviu, de 17 ani şi E. Ioan, de 31 ani, ambii din municipiul Vaslui. Aceştia au sustras bunuri (acumulator auto, benzină) dintr-un autoturism parcat pe strada Victor Babeş din municipiul Vaslui. În urma controlului efectuat de poliţişti asupra celor două persoane au fost găsite şi alte bunuri pentru care cei doi suspecţi nu puteau justifica provenienţa. Din verificările efectuate a rezultat faptul că bunurile găsite au fost sustrase de la alte două autovehicule parcate în zona respectivă. Bunurile sustrase au fost restituite de poliţişti persoanelor prejudiciate.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.





























Add One