Google

Încercare eşuată de a transporta ţigarete şi alcool în Turcia

Written on:March 12, 2014
Comments
Add One

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa împreună cu inspectorii vamali au descoperit 20.000 de ţigarete şi 15 litri de alcool, pe care un bărbat intenţiona să le transporte în Turcia.

În data de 11 martie a.c., în jurul orei 09.30 în P.T.F Albiţa/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea  formalităţilor necesare trecerii frontierei, conducând un ansamblu de vehicule format din camion şi remorcă, cetăţeanul din R. Moldova Sergiu G., în vârstă de 35 de ani.

Pentru valorificarea unor informaţii aflate în lucru, cu privire la faptul că bărbatul are preocupări în sfera traficului ilicit cu ţigarete şi alcool, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra ansamblului auto.

În urma controlului efectuat echipa comună a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în pereţii cabinei şi în roata de rezervă, cantitatea de 20.000 de ţigarete şi 15 litri de alcool.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii bunurilor în vederea confiscării şi a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 7.000 lei.

Leave a Comment