Google

Incendiu la o locuinţă din municipiul Vaslui

Written on:January 5, 2016
Comments
Add One

DSC06512 net 1Pe 5 decembrie in jurul orelor 1328, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Podul Înalt al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la acoperişul unei locuinţe de pe strada Lacurilor din municipiul Vaslui.

La locul producerii evenimentului, s-au deplasat două echipaje cu două autospecială de stins incendii cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de pompieri Vaslui, iar în urma recunoașterii s-a constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul acoperişului, riscând generalizarea acestuia la nivelul întreagii locuinţe.

Imediat după recunoaştere, s-a acționat pentru localizarea şi lichidarea incendiului concomitent cu protejarea bunurilor expuse incendiului.

În urma evenimentului, din fericire nu au fost victime, iar datorită intevenţiei prompte a echipajelor de stingere, incendiul a fost localizat în faza de dezvoltare a acestuia, pagubele limitându-se la aproximativ 20 mp de acoperiş din tablă ondulată pe astereală din lemn şi termoizolaţia din polistiren aferentă acestuia.

Cauza probabilă care a putut genera incendiul a fost coşul de fum deteriorat sau neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile (lemn) al centralei termice.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt ” al judeţului Vaslui atrage atenţia asupra următoarelor măsuri şi reguli de apărare împotriva incendiilor ce se impun a fi respectate în perioada de iarnă:

– asiguraţi izolarea termică a sistemelor de încălzire faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;

– utilizaţi sistemele de încălzire respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului în ceea ce priveşte alimentarea cu combustibil;

– este interzisă folosirea sobelor şi a mijloacelor de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;

– sobele şi mijloacele de încălzire trebuie supravegheate permanent pe timpul funcţionării;

– nu supraîncălziţi sobele sau alte mijloace de încălzire;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune;

– coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului ( grinzi, astereală de lemn şi alte asemenea);

– depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi la o distanţă de 50 cm la sobele din cărămidă sau teracotă;

– în faţă uşitei de alimentare a sobei pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau o tablă metalică având dimensiuni de minim 70 x 50 cm;

– cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting resturile de jar.

Leave a Comment