Google

Încă o palmă pe obrazul administrației condusă de primarul Portariuc

Written on:September 14, 2015
Comments
Add One

PNL bt netDupă o întrerupere de o vară, cauzată probabil de seceta prelungită şi vremuri excesiv de caniculare, liberalii botoşăneni au reluat la vreme de toamnă seria confeinţelor de presă. Drept pentru care un „microbuz” de delegaţi aparţinând vechilor PNL şi PDL s-au înfăţişat la finele săptămânii trecute în faţa presei botoşănene pentru a da semne de viaţă. Iar dintre toţi cei care au glăsuit, mai mult sau mai puţin convingător, cel mai la obiect s-a dovedit a fi consilierul judeţean Cătălin Flutur, copreşedinte al PNL Botoşani şi fost primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Bun cunoscător al mersului administraţiei municipale, Flutur a criticat din nou modalitatea păguboasă prin care primarul social democrat Ovidiu Portariuc își îndeplinește mandatul: ”Timp de opt ani de zile Primăria municipiului Botoșani, unde eu am fost primar, a făcut împrumuturi de 100 de milioane de lei. În ultimii trei ani și jumătate, Primăria municipiului Botoșani a făcut împrumuturi de 66 de milioane de lei. Haideți să comparăm un pic, că întotdeauna ni s-a imputat acest lucru: că ați făcut împrumuturi de 100 de milioane lei, care transformați înseamnă 1.000 de miliarde lei. Împrumuturile făcute s-au văzut în oraș, în străzile reabilitate. La actualul blocaj din Primărie, proiectele Cornișa – Teatrul Eminescu, ar fi trebuit luați banii din împrumutul pentru zona de agrement, pentru finalizarea teatrului. Nu o să înțeleg de ce există această lipsă de decizie. E vorba de lipsă de experiență. Din cauza unor probleme cu unitatea militară se spune că nu am putut, nu putem să facem Cornișa. Cornișa are un singur punct central. Punctul de bază și cel mai folositor pentru botoșăneni și pentru oraș, zona de apă. Apă timp de 365 de zile în spații libere, în bazine, în spațiul descoperit și în spațiul acoperit. Ei bine, vreau să vă spun că acele bazine care sunt punctul forte al proiectului Cornișa, acele bazine nu au nici măcar o problemă cu cadastrul de la armată. Nici cea mai mică problemă sau cu unele nu știu care le invocă armata. Cadastrul armatei ne schimbă doar poziționarea râului de rafting. Domnule, nici nu îl mai facem. Hai să spunem că nu mai facem acum râul, îl dăm deoparte, dar finalizați ce e mai important, partea de apă. A doua problemă care a apărut era legat de acoperișul patinoarului. Hai să facem patinoarul și apoi facem acoperișul din lemn. Deci haideți să nu găsim motive să ne acoperim incompetența noastră. Ceea ce se întâmplă la Botoșani este un lucru deosebit de grav. Două proiecte importante pentru municipiul Botoșani și aici vorbesc de zona de agrement Cornișa și reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu, proiecte cu finanțări obținute, semnate de Comisia Europeană de 15 milioane de euro. Singurele proiecte care nu au fost atașate în mandatul trecut și care au fost din punctul meu de vedere nu rezolvate, ci încetinite, sunt oprite în acest mandat”. Co-președintele PNL a dat de înțeles că problema, cel puțin a teatrului, ar urma să fie rezolvată tot de liberali, prin Consiliul Local. Dacă lucrările nu sunt gata până la 31 decembrie 2015 și nici ulterior, din banii Primăriei până în iunie 2015, UE va pretinde sumele alocate acestui obiectiv, înapoi. ”Este un semnal de alarmă pe care îl trag și o să-l rog și o să venim grupul consilierilor PNL în Consiliul Local cu soluții concrete . Ce avem de făcut? Închipuiți-vă că Teatrul Mihai Eminescu va rămâne un circ al foamei în municipiul Botoșani. Astea sunt condițiile actuale ca zecile de clădiri rămase, începute în structură în România la Revoluție și rezolvate în foarte mulți ani”, a mai spus Cătălin Flutur. (Gabriel BALAȘA)

Leave a Comment