Google

În pragul centenarului Marii Uniri viitorul nu arată rău

Written on:December 2, 2017
Comments
Add One

Cu toate așa zisele proteste de stradă, care, de fapt, nu reprezintă mare lucru, cu bucăți încă rupte din teritoriul României Mari, cu mesaje de ocupație ale americanilor pe care nu și le mai asumă politic nimeni după ce au fost lansate, cu spectacole de cătușe care se termină, uneori, cu achitări în instanță, cu peste 90% dintre români ocupați cu ale lor și maxim 10% care mai dau câte o tură prin stradă, cu știri care mai de care mai senzaționale, la 99 de ani de la Marea Unire situația României este relativ stabilă și viitorul parcă nu arată rău.

Mai e puțin și se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Adunarea teritoriilor locuite de români în aceeași țară, adică România Mare, s-a făcut în timp și de către elitele acelor vremuri. Astăzi cineva spunea: „Noi, elitele, trebuie să încercăm să repetăm faptele celor care au făcut România Mare”. Avea dreptate. Totuși, din păcate, astăzi puține elite sunt în față și prea puțini dintre cei din față au curajul să-și asume anumite puncte de vedere, anumite speranțe și nevoi ale poporului. Peste Prut președintele micuței republici, provincie românească, se declară prorus, chiar dacă are afaceri în Europa, iar cei care se declară proeropeni se bat între ei și-s angrenați în diferite scandaluri de corupție. La Cernăuți, tot provincie românească, aflată azi în Ucraina, limba română și tradițiile strămoșești sunt pe cale de dispariție. Câteva milioane de români din România lucrează în Europa, puțini dintre aceștia cunosc tradițiile și istoria românilor și sigur mulți nu vor mai reveni în țara mamă. Americanii lansează declarații ca și cum ar fi ocupat România anului de grație 2017. Sub semnătura unei purtătoare de vorbe apare un comunicat prin care, atenție, americanii ar obliga Parlamentul României să voteze într-un anumit fel niște legi. Nici în 1918, în preajma destrămării Imperiului Austro-Ungar, provinciile românești aflate sub ocupație nu au primit astfel de ordine. Pentru a preveni destrămarea imperiului, arată istoria acelor timpuri, s-a propus chiar înființarea unei federații de state independente. N-a ieșit și patrioții români au reușit să aducă Transilvania la patria mamă. 1918 a fost anul Marii Uniri. Revenind astăzi, americanii, după ce s-au văzut cu sacii în căruță, adică au reușit să vândă în contul companiilor private ale lor, rachete vechi României, agită apele și obligă ei parlamentarii români să voteze într-un fel sau altul. Jenant. Românii au așteptat americanii zeci de ani și n-au venit pentru că ei și englezii au bătut palma cu Stalin. Mai mult decât atât și așa zisul rege Mihai a bătut palma cu rușii lui Stalin drept pentru care a fost decorat. România și românii însă au trecut peste toate, au trecut și peste comunism, fără casă regală, fără americani, fără alte state europene care azi încearcă să dea lecții românilor.

2018 poate fi anul renașterii naționale, dar nu cu ordine de la americani ci prin unitate națională, prin proiecte grandioase realizate de românii care trudesc de mii de ani pe aceste meleaguri. Sunt oameni care se gândesc la măreția înaintașilor, la momentele Marii Uniri și chiar vor să readucă în atenție curajosul act înfăptuit de toți românii în frunte cu elitele vremii. Aceștia trebuie sprijiniți și România poate avea o șansă istorică. Dacă se va mai continua spectacolul dizgrațios al cătușelor filmate, atunci poporul va fi îndobitocit iremediabil. Continuare în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei.

Leave a Comment