Google

În căutarea timpului pierdut (XXXII)

Written on:December 5, 2018
Comments
Add One

“Nu orice teroare înseamnă dictatură, dar orice dictatură înseamnă teroare” spune unul din aforismele autorului croat Vladimir Milak. Ca să impună teroarea dictatura caută să pară atotputernică. Dar cum atotputernicia aparţine numai lui Dumnezeu, dictaturile, mai ales cele comuniste, se tem de religie şi de aceea o batjocoresc. În 1987 am plecat din Bucureşti cu expresul de Moscova pentru o excursie în URSS. La Ungheni, pe malul basarabean al Prutului, se face vamă. În afară de mine şi de trei colegi de serviciu, toţi din grup aveau, cum se obişnuia atunci, varii mărfuri româneşti şi chinezeşti, de la coniac şi gumă de mestecat, până la bikini pentru fete, adidaşi şi treninguri de xylon, căutate în spaţiul sovietic. Mulţi plecau în excursii numai pentru a face comerţ. Vameşii sovietici nu erau deranjaţi de contrabandă, dar noi cei patru care nu aveam nimic de vânzare i-am speriat! Ne scot pe hol, după care unul câte unul suntem poftiţi în compartiment şi percheziţionaţi civilizat. Până şi în pantofi au băgat mâna, s-au uitat şi dacă tocurile nu sunt prinse cu şurub. Nimic! Suntem lăsaţi pe hol, timp în care vameşii controlează compartimentul. Cu o şurubelniţă desfac tot ce se poate demonta. Iarăşi nimic. Cer tuturor să intre în compartimente. Cu şurubelniţa desfac caloriferele de pe hol. Nimic şi de data asta! În sfârşit renunţă. Trenul pleacă. Întreb şeful grupului cu ce am căşunat vameşilor, tocmai noi cei corecţi. Păi dacă nu cărăm maieuri chinezeşti şi ciorapi de damă, înseamnă că aveam droguri. După percheziţia corporală s-au lămurit că nu aveam ori atunci şi-au închipuit că ascundeam Biblii! În URSS o Biblie, fie şi în limba română, costa enorm, cât o casă se spunea! La Sankt Petersburg bolşevicii au făcut în catedrala Sf. Isaac depozit de cărbune. În 1980 s-a împlinit un mileniu de la creştinarea Rusiei şi ca o concesie făcută Patriarhiei, statul sovietic a renovat catedrala şi a transformat-o în muzeu. Tot la Sankt Petersburg treceam cu autocarul pe lângă Mănăstirea Smolnîi. Domnişoara ghid spune că lăcaşul a fost construit în sec. XVIII de arhitectul Francesco Rastrelli. Până şi rivalii lui Rastrelli ridicau pălăria în faţa acestei bijuterii arhitectonice. Cerem să vedem capodopera, dar ghida se codeşte, se vedea că-i era jenă şi într-adevăr avea de ce! În chilii, unde locuiseră maicile, erau birourile organizaţiei locale a tineretului comunist. Am intrat în biserica mănăstirii. Icoanele fuseseră văruite. Slavă Domnului că nu le-au raşchetat cu şpaclul! Pe pereţi atârnau grafice cu realizările economice ale regiunii Pribaltica, iar în altar, total absurd, trona un pian. La Moscova am văzut printre blocuri biserici scăpate de demolare, dar ale căror cruci de pe cupolă erau retezate. M-am apropiat de una. Înăuntru icoanele fuseseră văruite, jos zăceau târnuri, greble şi hârleţe. În Univers sunt forţe faţă de care liderii pământeni par nişte pigmei. Ca să-şi ascundă nimicnicia ei cenzurează informaţiile. Însă adevărul iese la iveală. Papa Ioan Paul al-II-lea a confirmat existenţa civilizaţiilor extraterestre şi a înfiinţat la castelul San Angelo din Vatican un observator care să le capteze semnalele! Nicolas Tesla captase din 1898 pachete repetate de semnale radio, traductibile prin numeralele 1;2;3;4. Succesiunea numerelor poate fi înţeleasă de orice fiinţă umană din Univers, cât de cât civilizată. Spunea Philolaus, matematician grec din sec. V î.Hr., că “tot ce poate fi cunoscut are număr şi fără număr nu cunoaştem nimic”. Tesla a crezut că semnalele vin de la marţieni. După trei decenii aceleaşi semnale le primesc diverşi radioamatori şi tot atunci, în 1927, norvegianul Jorgern Hals transmite semnale radio spre Lună şi primeşte ecouri mult întârziate, ca şi cum cineva înregistra semnalele, apoi retrimitea după o pauză. Obiectul care genera semnalele este depistat radar de armata americană în 1954 şi apoi în 1960. Era pe direcţia Lunii. Deja în 1954 Donald Jeyhoe scria în cartea “Farfuriile zburătoare vin din spaţiu” că obiectul ar fi o navă extraterestră. Această navă gravitează în jurul Lunii de 13.000 de ani, susţine Duncan Lunan în volumul “Copiii Cerului” publicat în 1973. Misteriosul obiect este văzut până la urmă în 1998 de astronauţii care construiau Staţia Orbitală Internaţională. Pentru că era întunecat i-au zis Cavalerul Negru. Literatura antică indiană spune că zeii şi eroii se foloseau de vimana, nave de formă conică, propulsate cu vapori de mercur, care puteau naviga prin apă, în aer şi în Cosmos. Nici zeii şi nici elita mayaşilor nu erau străini de navele cosmice, cel puţin aşa se reiese din inscripţiile rămase de la anticul rege Pakal. Pilotul unei astfel de nave şi interiorul cabinei de comandă sunt imortalizate pe lespedea mormântului de la Palenque, statul mexican Chiapas, spune Eric von Daniken în cartea “Carele Zeilor”. Chiar Pakal ar odihni în acel mormânt. Daniken crede despre Cavalerul Negru că-i o navă cosmică mayaşă tip pakal.  Nu vom şti prea curând dacă aşa o fi. Deocamdată se zvoneşte că o rachetă lansată de americani a pulverizat incomodul obiect. Abia au scăpat de una, că americanii dau de alta. Nu demult un observator astronomic din Hawaii descoperă în centura de asteroizi un obiect în formă de trabuc provenit din afara sistemului solar. Forma de trabuc este perfectă pentru o navă interstelară considera fizicianul britanic Sir Stephen Hawking. Aparentul asteroid îşi schimbă traiectoria de parcă ar fi pilotat şi are pare-se o velă solară pentru propulsie. Aşa cum velele corabiei captează vântul ca să pună nava în mişcare, velele solare captează radiaţiile astrului (vântul solar). “Trabucul” a fost numit Oumuamua – mesagerul în limba hawaiană.

Dictaturile se bazează pe minciună, manipulează, cumpără ori siluiesc conştiinţe. După ce s-a încheiat primul război mondial, la conferinţa de pace de la Paris, începută la 18 ianuarie 1919, România era cât pe ce să piardă Basarabia. Ce se întâmplase? Am spus mai înainte că între 23 ianuarie şi 1 februarie 1919 minoritatea ucraineană din judeţele basarabene Hotin şi Soroca s-a răzvrătit şi a proclamat pentru scurtă vreme un stat bolşevic, Directoratul Hotin. După înfrângerea rebelilor armata noastră a căutat să pedepsească bolşevicii care au iscat răzmeriţa. Criminalii s-au ascuns în satele de ucraineni. Acolo ţăranii conaţionali cu ei îi doseau şi s-au opus ostaşilor români. Dată fiind situaţia, în februarie 1919 armata ia cu asalt şapte sate ale ucrainenilor. Trebuia descurajată orice intenţie viitoare a minorităţii ucrainene de a atenta la integritatea României. Ruşii nu au participat la conferinţa de pace de la Paris, dar au mituit unii delegaţi occidentali să le apere interesele. Respectivii au cerut ca Basarabia să fie dată Rusiei, deoarece România, vezi Doamne, recurge la genocid contra minorităţii ucrainene. Basarabia a rămas României graţie diplomaţiei lui Ion I. C. Brătianu, şeful delegaţiei române la conferinţă. În vremurile tulburi se găsesc aventurieri care atentează în fel şi chip la integritatea ţării. Formaţiuni politice regionale precum Uniunea Democrată din Ţara Oaşului, apărută în 1990 ori recent înfiinţatul Partid Banatul, au iz autonomist. Autorităţile trebuie să fie vigilente, cu integritatea naţională nu se glumeşte! De ce nu ştiu, dar americanii au o flebeţe faţă de unguri şi nu o au de azi, de ieri, ci de vreo două secole. Lauda pe care americanul James Noyce o face ungurilor în cartea “România ţară de hotar dintre creştini şi turci” este aberantă. Noyce îmbrăca pe maghiari într-o aură de nobleţe clasică, ca şi cum ar fi egalii vechilor greci. Prea mult pentru nişte migratori care făceau pastramă sub fund pe şaua calului! S-au găsit în România Iude care să facă jocul Ungariei. În 2012 nişte minţi bolnave voiau să reînfiinţeze regiunile de tip bolşevic de care mai avusesem, artificiale, fără nicio legătură cu tradiţia şi istoria românilor, cu particularităţile sociale şi geografice şi care ciunteau provinciile istorice. În plus noile regiuni urmau să aibă denumiri idioate: Nord-Est, Sud, Centru sau I, II, III, parcă noi n-am avea identitate şi istorie, iar ţara ar fi o hală de supermarket. Strofa “M-a făcut mama oltean”, oare cum ar suna “M-a făcut mama în regiunea II”?. Dacă piere identitatea, piere patriotismul local, piere şi patriotismul naţional şi atunci suntem terminaţi ca naţie. Premierul de atunci a propus ca aceste făcături să fie numite voievodate! Făcea pasămi-te recurs la istorie şi tradiţie, când de fapt călca în picioare istoria şi tradiţia. În prima variantă de regionalizare, regiunea V avea conturul Ardealului de Nord furat de unguri în 1940. Oare se pregătea terenul pentru o nouă cedare a Ardealului? Marian Rotaru

Leave a Comment