Google

În căutarea timpului pierdut (XXXI)

Written on:November 27, 2018
Comments
Add One

O fărâmă din chipul României Mari a fost insula Ada Kaleh lăsată de Dumnezeu la Cazane, pe cataractele Dunării. Avea climă mediteraneeană şi era locuită de adanlâi, o mică naţie musulmană, vorbitoare a unui grai turcesc vechi amestecat cu vorbe româneşti şi sârbeşti. Istoria insulei se pierde în spaţiul legendei. Una din cele 12 munci pe care zeiţa Hera le-a hărăzit lui Hercule a fost să fure magnificii boi roşii ai lui Geryon, despre care  Hesiod, poet grec din sec.VI î.Hr., spunea că era un uriaş cu trei capete. Geryon locuia pe insula Erythia scrie în “Bibliotheca”, lucrarea lui Pseudo Apolodor din sec.II ori Nicolae Densuşianu susţine în “Dacia Preistorică” că Erythia nu-i alta decât Ada Kaleh, iar boii lui Geryon păşteau pe pământul Banatului, la Clisura Dunării. Vestea despre mesteşugul dacilor din Apuseni de a aduna cu blănile de oaie firele de aur purtate pe apa râurilor a ajuns distorsionat la greci şi a născut credinţa acestora că în acei munţi s-ar găsi lâna de aur. Ca să capete minunata lână, Iason şi camarazii săi argonauţii au vrut să ajungă în Munţii Apuseni şi pentru asta au urcat pe Dunăre îmbarcaţi pe nava Argos. Din ce scrie Apoloniu din Rodos în “Argonautica”, sec. III î.Hr., reiese că n-au trecut cataractele, s-au oprit la Ada Kaleh, numită pe atunci Continusa. Continusa nu-i totuna cu insula Cyranaus de la cataractele Dunării, amintită de Herodot. Cyranaus era mai mare decât Ada Kaleh avea 200 de stadii lungime, cam 37 de kilometri şi era acoperită de măslini şi viţă de vie. Ce s-a întâmplat cu Cyranaus nu ştim, dar măslinii creşteau desigur şi pe Continusa. Hercule, participant la expediţia lui Iason, ia de pe Continusa câţiva măslini şi-i sădeşte pe Câmpia lui Zeus de la Olimpia, Peloponez, unde se vor ţine olimpiadele lumii antice. Măslinul trăieşte multe milenii, aşa că ramurile măslinilor din Ada Kaleh au încununat fruntea sportivilor şi a poeţilor biruitori la Jocurile Olimpice, până la ultima ediţie din anul 392. La începutul sec. XVIII trăia în Buhara înţeleptul prinţ Mişkin Baba, om sfânt pentru musulmani. Într-o noapte sfântul visează o insulă paradisiacă. Vrăjit de vis, va căuta insula mulţi ani şi o va găsi la cataractele Dunării. Insula, stăpânită de Turcia din anul 1450, se chema Ada Kaleh- Insula Cetăţii. Era nelocuită, colcăia de serpi, era acoperită de pădure, iar printre copaci se vedea ruina cetăţii construită de Iancu de Hunedoara. Mişkin rămâne locului şi aduce familiile de turci din care se trag adanlâii. Tiza Ada Kalehului este altă Insulă a Cetăţii, celebra Ille de la Cite de pe Sena, inma Parisului.

Congresul de la Berlin din 1878 confirmă apartenenţa insulei la Turcia, dar o pune sub protectoratul Austriei. La 10 noiembrie 1918 când ostaşii români debarcă pe Ada Kaleh, militarii austrieci de pe insulă se predau fără luptă. După o săptămână adanlâii acceptă prin referendum protectoratul României, cu condiţia ca autonomia să le fie recunoscută. Oficial protectoratul Austriei încetează la 10 septembrie 1918, iar pe 24 iulie 1923 Turcia renunţă la Ada Kaleh. Insula a rămas autonomă. Era condusă de consiliul localnicilor prezidat de hoge-preotul musulman. Turcii adanlâi trăiau după legile lor, inclusiv poligamia le era permisă. Deşi formal nu era inclusă României, fiind un protectorat, Ada Lakeh ţinea de judeţul Mehedinţi, ţinut neaoş românesc. Mehedinţiul s-a format prin unirea părţii răsăritene a Banatului de Severin cu două judeţe olteneşti vechi: Judeţul de Baltă, aşezat la Dunăre, în câmpie şi judeţul Motru, întins la nord în podiş. Podişul din nordul Mehedinţiului era ocupat de obştiile moşnenilor. Erau foarte bogate, de aceea moşnenilor mehedinţeni li se zicea “boierii de la Motru”. Judeţul de Baltă era mai sărac. Localnicii mâncau supă din ardei iuţi şi se înveleau cu rogojini, ca de atfel toată suflarea Olteniei de Jos. O parte din locuitorii Judeţului de Baltă au migrat în Banat, unde li s-au zis bufani, iar alţii în judeţul Hunedoara. Acolo erau numiţi “golani”. În 1970 Ada Kaleh piere sub lacul de acumulare de la Porţile de Fier. S-a propus ca locuitorii să fie mutaţi pe insula Şimian, dar vorbă a rămas, aşa că adanlâii s-au risipit şi dispar ca naţie. Ada Kaleh era celebră pentru produsele turcilor: bijuterii, fel de fel de suvenire, figurine de zahăr, ulei şi parfum de trandafir, halva, alviţă, rahat cu alune, dulceaţă de smochine şi trandafir, şerbet şi sirop de mentă, trandafir şi smochine, smochine umplute cu nucă, ciubuce din zahăr, drobsuri, acadele, bragă preparată din fasole, citronadă, baclavale, mere şi gutui murate, dar şi trabuce făcute sub licenţa regiei de stat Casa Autonomă a Tutunului. Fetele rulau trabucele şi făceau această operaţie pe pulpa goală. Turcii erau barcagii-plimbau turiştii pe Dunăre şi pescari, celebri pentru batogul (peştele uscat) pe care-l preparau, mai ales din cegă. Cultivau legume, moşmoane, smochini, turberighe şi samdudi-specii locale de corcoduşe şi dude, nuci, gutui, meri, peri, vie, trandafiri de ulei. Umblau prin ţară pe la bâlciuri să vândă îngheţată, cafea la nisip şi bomboane pentru pomul de Crăciun. Ada Kaleh era dens populată, turcii aveau case şi coteţe cu găini inclusiv pe meterezul cetăţii. Insula avea şcoală, bibliotecă, cerc literar şi o librărie. La Orşova s-a dat de gura unui tunel săpat cine ştie când şi care ajunge pe sub Dunăre la malul opus. Se zice că într-un alt tunel, care lega pe sub fluviu Ada Kaleh de malul sârbesc generalul austriac Friedrich de Veterani a ascuns o uriaşă bibiotecă cu maniscrise antice. O parte au fost furate în anii 1960, iar celelalte zac acum sub Dunăre. Prosperitatea insulei o va aduce un pescar, Ali Kadri. În vara anului 1930 ancorează lângă insulă iahtul unui ministru aflat în vacanţă. Kadri cu alţi câţiva adanlâii urcă la bord şi roagă ministrul să ajute comunitatea! Demnitarul îi ajută. Promovează legea prin care Ada Kaleh  capătă statut de porto franco- teritoriu scutit de taxe vamale şi este exceptată de la monopolul de stat asupra tutunului. Insularii primesc de la stat două vagoane cu frunze de tutun pentru trabuce. Statutul de porto franco a dezvoltat comerţul şi turismul. Ada Kaleh era Perla Dunării. Almanahul Turistic din 1966 o numea “Lacrima Orientului la poarta Occidentului”. Insula fascina cu exotismul ei, cu vegetaţia luxuriantă şi cu mulţimea florilor. Florile creşteau până şi pe ziduri. Era “O insulă de aromă extrem de vie, de pură, bogată, autosuficientă şi completă” scria Constantin Severin în romanul “Străinul din Ada Kaleh”. Vizitatorii cumpărau produse ieftine, făra taxe vamale şi dulciuri locale. Toţi plecau cu sacoşele pline cu dulciuri. Atrăgeau arhitectura orientală, viaţa tihnită, bazarul, străzile întortocheate şi umbrite, cafenelele, restaurantele şi prăvăliile deschise la oricare casă, vechea cetate, palatul lui Kadri, moscheea cu acel covor persan, greu de 1500 de kilograme, dăruit de sultanul Turciei Abdul Hamid în 1904 şi cimitirul cu mormântul lui Mişkin. Kadri înfiinţează societatea pe acţiuni Mulsulmana. Compania avea pe insulă o fabrică care producea rahat, dulceaţă de smochine şi trandafir, şerbet şi jeleuri, avea de asemena brutărie, fabrică de tricotaje, croitorie, restaurant şi cafenele. La Băile Herculane avea o cafenea, la Turnu Severin o brutărie. La Orşova urma să deschidă un cazino. Principala afacere din insulă era fabrica de ţigări, singura particulară din România. Ţigările erau fabricate în sortimente de lux, ambalate în cutii de tablă cu poza lui Kadri, aşa cum trabucele cubaneze erau puse în cutii din lemn preţios cu portretul plantatorului de tutun, dar şi în sortimente populare vândute “la metru” şi tăiate de fumător după dorinţă. Sortimentul celebru erau ţigările de lux Cabinet. Musulmana a produs trabuce de foi, la fel de bune ca havanele cubaneze. Pentru trabuce şi ţigări Musulmana era “furnizor al Casei Regale a României” şi de asemenea era apreciată de Casa Regală a Marii Britanii. Deşi insula a pierit, numele Ada Kaleh rămâne o marcă de comerţ valoroasă pentru ţigări şi dulciuri. O foloseşte Turcia. Ankara consideră că România a pierdut proprietatea asupra mărcii de vreme ce a distrus insula. Insulei i-au fost dedicate romanele lui Romulus Dianu şi Ilie Sălceanu: “Nopţi la Ada Kaleh” şi “Gelin. Mireasa din Ada Kaleh”, volumele “Legendele insulei Ada Kaleh”, autor Iulian Ciobanu şi “Adakale. Patria din buzunarul de la piept”, autoare Carmen Mihalache şi Magda Andreescu, precum şi monografiile publicate în 1940 şi 1934 de Raul Călinescu şi de localnicul Ahmet Ali. Ada Kaleh apare în cartea călătorului englez Sir Patrick Fermor, “Între păduri şi ape”. Marian Rotaru

Leave a Comment