Google

În căutarea timpului pierdut (XXVIII)

Written on:November 4, 2018
Comments
Add One

Basarabenii au  tradiţii vechi de sorginte getică. Una din ele cu semnificaţii profunde este redată în revista “Basarabia Literară”. Se referă la rohmani, un popor evlavios, vorbitor al limbii române. În Ţara Rohmanilor aflată undeva în Carpaţii nordici, se înălţa Cetatea lui Dumnezeu scăldată de Apa Sâmbetei. Cetatea lui Dumnezeu era un loc sacru, unde preoţii geţi primeau iniţierea de la maeştri spirituali veniţi din altă lume. După ce trece prin Ţara Rohmanilor, Apa Sâmbetei intră sub pământ. Pe cursul subteran înconjură insula locuită de blajini, oameni înţelepţi, a căror mod de viaţă prefigura yoga indiană. Întrucât locuiau sub pământ, poporul a confundat blajinii cu morţii. De aceea o zi de pomenire a morţilor se cheamă Paştele Blajinilor, iar Apa Sâmbetei este drumul fără de întoarcere. “S-a dus pe Apa Sâmbetei” înseamnă pierderea definitivă. Substantivul sâmbătă este înrudit cu sanscritul soma-suflet. De la insula blajinilor Apa Sâmbetei intră în Grădina Raiului. Dovadă a comunităţii spirituale cu geţii, ideea că Raiul s-ar afla sub pământ o regăsim la romani. Poetul latin Virgiliu plasează Câmpiile Eleusine, paradisul unde merg sufletele morţilor, în subteran. Se ajunge acolo printr-o peşteră a muntelui Avernus din Campania. Tema Paradisului subteran a preluat-o Dante Aligheri în “Divina Comedie”. Din rohmanii emigraţi în India se trage casta preoţească a brahmanilor. În Pakistanul vecin Indiei există numele Rahman, iar limba vorbită în provincia pakistaneză Punjab de dinainte de întemeierea Romei are mii de cuvinte româneşti. Deci româna, limba vorbită de ausoni, străbunii geţilor, este mai veche decât latina. Cum regiunea Latium unde s-a zidit Roma fusese cu mult înainte colonizată de ausoni, savantul Miceal Ledwith, consilierul Papei Ioan Paul al-II-lea, zicea că “nu româna este o limbă latină, ci latina este o limbă românească”.  Român nu vine de la Roma, dimpotrivă numele Romei vine de la români. Pe Tăbliţele de la Sinaia, parte din arhiva regală a Daciei, scrie că geţii îşi mai ziceau rumuni, Ramania era pentru ei patria mitică. Era patria lui Arnin, strămoşul geţilor, de la care vine numele arienilor, Iranului şi Armeniei. Tradiţia sărbătoreşte pe Armin la 1 mai, de Armindeni-Ziua lui Armin. Latina vine din graiul geţilor zicea şi autorul Bonaventura Vulcanius la anul 1597, în cartea “Despre limba şi scrierea geţilor”. Grafia getică precede scrierea etruscilor, rudele lor şi a grecilor din Ionia şi Boeţia. Din aceste scrieri vestala Carmen de pe muntele Avernus crează alfabetul latin. Literele geţilor vor inspira alfabetul gotic, spune Johanes Magnus în “Istoria goţilor şi a suconilor” publicată la Vatican în 1554. Textele getice se vedeau în Goţia, prin peşteri ori pe tumuli de piatră ridicaţi de uriaşi înainte de Potop, continua autorul.

Graiurile get şi latin erau apropiate şi asta explică misterul aşa numitei latinizări a geţilor într-un timp atât de scurt, un secol şi jumătate. Romanii nu au latinizat Britania, Siria ori Germania, nici după patru secole! De asemenea asemănarea limbii daco-getice cu latina explică de ce în spaţiul românesc se vorbeşte aceeaşi limbă, atât în regiunile care au făcut parte din Imperiul Roman: Dobrogea, Banat, Oltenia, Transilvania, cât şi în regiunile unde practic nu au călcat romanii: Maramureş, Moldova, Transnistria, Zaporojia ori Crimeea. Am spus bine Crimea, teritoriu locuit în vechime de cimerieni, un popor de sorginte tracă. Crimeea este spaţiu de etnogeneză a românilor consideră doctorul în istorie Mihai Andrei Aldea. Spune mai departe autorul amintit că în sec. XII Crimeea era stăpânită de cnezatul Ţării Berladnicilor, cu capitala la Bârlad. În Crimeea s-a menţinut până în sec. XX o populaţie băştinaşă de păstori şi ţărani români, cercetată în 1942 de sociologul Anton Golopenţia. Există în armata rusă o unitate de români crimeeni, care au ca standard tricolorul românesc. În 1942 Bucureştiul voia să unească regiunea Crimeea la Regatul României. Intenţia nu s-a materializat deoarece Germania voia în schimb ca România să renunţe la Banat şi la ce-i mai rămăsese din Transilvania. Berlinul ar fi vrut ca aceste provincii să formeze un stat care să fie parte a Reichului German. De altfel Crimeea interesa pe germani. Voiau ca după război să construiască o autostradă de legătură între Berlin şi Riviera Crimeii, ţinut cu climă subtropicală, producător de citrice şi zonă de interes pentru cura heliomarină. Pe Riviera Crimeei plajele sunt pline şi în octombrie. Deşi nu au fost niciodată cuceriţi de romani, geţii mosci din stepa Volgăi vorbeau româna. William de Rubruck scria la anul 1253 în jurnalul de călătorie prin “Părţile Orientale” că moscii, înrudiţi cu valahii vorbeau “o limbă apropiată de latină”. În sec. X călătorul persan Ibn Rustah întâlneşte ruşii pe o insulă a râului Volhov, adică râul Volohilor sau al Românilor. Geţii mosci de pe Volga au plecat de la sudul Dunării, din Moesia, înainte de cucerirea romană. Spun asta pentru că migraţia lor nu-i atestată de literatura latină ori greacă. Au plecat în stepele răsăritene cu turmele de oi. Constantin Kiriţescu relatează în “Istoria Marelui Război” că în timpul primei conflagraţii mondiale nişte militari români au fost prinşi de revoluţia bolşevică pe teritoriul Rusiei. În România nu se puteau întoarce, aşa că au plecat spre răsărit. Ajung la Vladivostok pe malul Pacificului, în regiunea Primoria. Acolo nu se instaurase încă puterea sovietelor. S-au stabilit în jurul oraşului Vladivostok, s-au însurat cu rusoaice şi s-au apucat de oierit. La scurtă vreme pe piaţa Vladivostokului devine celebră “brânza valahă”. “Nu regăţeni, nu transilvăneni, nu basarabeni, nu timoceni, aromâni sau megleniţi. Toţi suntem români”, spunea Ion Raţiu cunoscut politician, scriitor şi ziarist. Duşmanii românităţii se folosesc de orice fisură în unitatea naţională. Un prim exemplu sunt ceangăii. În cartea “Originea ceangăilor din Moldova”, Dumitru Martinaş demonstrează că se trag din români, deşi vorbesc un grai unguresc. Secuii îi consideră rude şi în 1990 au vrut să-i atragă la mişcarea autonomistă. Zadarnic au trimis agitatori în ceangăime. Ideea autonomiei a fost respinsă de reprezentanţii ceangăilor întruniţi la Oneşti. Huţulii trăiesc prin Bucovina, Maramureş, Rutenia, Pocuţia. Ţinutul sucevean din jurul localităţii Suliţa este numit uneori Ţara Huţulilor. Caii huţuli crescuţi aici au devenit marcă de regiune. Pentru caii huţuli s-a organizat herghelia de la Lucina, căreia Victor Tufescu i-a dedicat un capitol în cartea “Oameni din Carpaţi”. Mihai Eminescu scria că “huţulii sunt daci slavizaţi, pe când românii sunt daci romanizaţi”. Ideea originii getice o sprijină şi Casian Balabasciuc, autorul a cinci cărţi dedicate spiritualităţii huţule. Ucrainenii îi consideră rude, deşi clar huţulii sunt geţi slavizaţi ca şi alte seminţii din Carpaţii nordici: lemchii, boichii, ruşinii, goralii. Huţulii sunt influenţaţi de ucraineni şi i-au ajutat în acţiunile antiromâneşti. La 28 noiembrie 1918 Congresul Bucovinei votează unirea cu România, act nerecunscut de ucrainenii şi huţulii din Bucovina. Voiau ca satele lor să formeze un stat aparte. La 7 ianuarie 1919 în estul Ruteniei se proclamă Republica Huţulă. La 19 aprilie huţulii atacă Maramureşul, dar sunt respinşi de armata română, iar pe 11 iunie Ungaria Sovietică desfiinţează statul huţul. Bolşevicii maghiari înaintau spre est ca să facă joncţiunea cu armata roşie din Ucraina. Noroc că oastea română din Hotin i-a oprit, altfel ruşii năvăleau în centrul Europei! După capitularea Ungariei Sovietice la 4 august 1919, Rutenia este unită cu Cehoslovacia. La 15 martie 1938, data dezmembrării Cehoslovaciei, se proclamă a doua republică Huţulă, desfiinţată însă pe 16 martie când armata maghiară alipeşte Rutenia Ungariei. În 1990 se iscă agitaţie în Ţara Huţulilor. Împinşi de ucrainieni huţulii voiau ca ţinutul lor să treacă la Ucraina. Legea permite persoanei recenzate să se declare de orice naţie, fie ea şi inexistentă. La recensământul din 2011 câţiva s-au declarat prahoveni, argeşeni, dâmboviţeni etc. Aşa glume nu se fac pentru că iată, apare grupul Sabin Gherman care vrea independenţa Transilvaniei ori indivizi care visează la autonomia Banatului. În 1990 s-a pescuit în ape tulburi. Minerii cereau în februarie autonomia Văii Jiului, un tinerel îşi dădea cu părerea că fiecare comună şi oraş din România să devină un stătuleţ asemenea cantoanelor elveţiene, iar mai în vară un deputat propunea federalizarea României după provinciile istorice! Marian Rotaru

Leave a Comment