Google

În căutarea timpului pierdut (XXVII)

Written on:October 30, 2018
Comments
Add One

O amintire notată de Aspazia Oţel Petrescu în volumul autobiografic “Doamne, strigat-am”: “Mergeam cu bunicul de mână la biserică, de Paşti, iar pe malul celălalt am văzut cum se aruncau în Nistru, la Mihailovka, crucea, clopotele şi clopotniţa unei biserici. Probabil biserica din sat. Totul se întâmpla în vuiet de tractoare cu şenile. Atunci bunicul ne-a spus nouă copiilor cuvintele pe care le consider testamentul său politic: Priviţi, ţineţi minte şi nu uitaţi niciodată ce înseamnă comunismul!”. Autoarea s-a născut în 1923 la Cotul Ostriței, sat din judeţul Cernăuţi, aşezat chiar pe malul Nistrului. Peste apă se întindea Podolia, pământ românesc stăpânit de Ucraina sovietică. Între războaiele mondiale Nistrul a fost hotarul dintre civilizaţia europeană şi barbaria slavă. După unirea Basarabiei cu România, la 9 aprilie 1918, ucrainenii atacă în repetate rânduri pichetele româneşti de pe Nistru. Frecvenţa atacurilor sporeşte în luna decembrie. Ucrainenii persecutau în tot felul pe românii din Transnistria, iar în Basarabia agenţii “Comitetului pentru salvarea Basarabiei” înfiinţat de ruşi la Odesa făceau propagandă antiromânească. La 20 ianuarie 1919 a bandă de ucraineni bine înarmată trece Nistrul pe raza satului Otaci, judeţul Hotin. Este respinsă de armata română a doua zi, însă revine pe 23 ianuarie. Concomitent se răscoală minoritatea ucraineană din judeţele Hotin şi Soroca aliată cu bolşevicii basarabeni din banda lui Bărbuţă. Atacaţi pe la spate militarii români se retrag, situaţie de care ucrainienii profită şi proclamă un stat bolşevic, Directoratul Hotin. Rebelii l-au capturat pe generalul român Stan Poetaş, l-au torturat şi ucis. Poetaş va avea o statuie la Soroca, iar un sat din Cadrilater îi va purta numele. Monumentul generalului este dărâmat de comunişti în 1940, iar satul din Cadrilater are din 1941 nume bulgăresc. Armata noastră contraatacă şi după lupte grele, la 1 februarie 1919 aruncă pe ucraineni dincolo de Nistru şi se restabileşte autoritatea Regatului României. Criminalii lui Bărbuţă trec Nistrul sperând să scape de justiţie, dar sunt executaţi de ucrainieni. Foştii lor aliaţi nu-i doreau. Avea dreptate Ion Antonescu: “să nu mai fim îngăduitori cum am fost până acum şi datorită cărui fapt suntem azi împestriţaţi cu atâţia străini care ne-au făcut cel mai mare rău”. La 27 mai 1919 sovieticii atacă oraşul basarabean Tighina, port la Nistru, sprijiniţi de rusofonii din oraş. Garnizoana românească din Tighina rezistă eroic şi alături de ea luptă spahii algerieni din armata colonială franceză staţionată pe Nistru din timpul războiului mondial. A doua zi pe 28 mai vin întăririle şi ruşii sunt alungaţi peste fluviu. Dintre algerieni, 20 s-au sacrificat pentru Regatul României. Au avut o placă memorială pe zidul cetăţii lui Ştefan cel Mare, pe care ruşii au îndepărtat-o în 1940.

Ruşii susţin că moldovenii nu ar fi români, ci o naţiune aparte apropiată de slavi. În realitate graiul moldovenesc nu diferă de româna standard mai mult decât graiul bănăţean ori maramureșan. La fel ca toţi românii, moldovenii, deci şi basarabenii, se trag din geţi. Cu uşurinţă lingviştii atribuie unor toponime originea slavă, ca şi cum slavii ar fi descălecătorii dintr-un început, dar analiza atentă arată că de fapt aceste toponime aparţin spaţiului spiritual getic. Luăm exemplu localitatea basarabeană Cricova din Lăpușna. Se spune că etimologia Cricovei, slavonul cric-strigăt, este inspirată de ecoul produs pe dealurile din jur. Este ciudat că localnicii au aşteptat pe slavi să denumească locul şi că tot slavii au remarcat primii ecoul, care de altfel azi nu se mai produce. De ce oare, nu ştim! Piatra Grăitoare din Munţii Apuseni, judeţul Bihor, a produs ecou pe vremuri, produce şi acum. În slavonă la strigăt se zice cric, în engleză cry, în franceză crier. Slavii n-au împrumutat cuvinte englezilor şi francezilor, nici nu au ajuns în Anglia ori în Franţa. Cric, cry, crier vin din arianul greyd-strigăt, au aceeași sorginte cu latinul crido, germanicul kritana, francul kritan şi getul ktistai, toate înseamnă strigăt, dar şi cu românescul a cârâi. Magii geţilor, kapnobatii-călătorii prin nori, mai erau numiţi ktistai pentru că foloseau în luptă strigăte cu energie nimicitoare. Ktistaii se ridicau în nori şi cu strigătele lor alungau balaurii văzduhului aducători de furtună. Se ştie că în Japonia luptătorii ninja pot pluti în aer şi pot ucide cu strigătul o pasăre în zbor. Pe dealurile Cricovei sălășluiau în vechime ktistaii. Misionarii au predicat creştinismul pe pământul românesc în latină. Ei au înlocuit toponimul get ktistai, ce amintea magii păgâni, cu latinul crido şi de aici Cricova,  nume cu rezonanţă slavă căpătată ulterior. Influenţa slavă în toponime se datorează bisericii ortodoxe medievale care folosea slavona ca limbă liturgică. Am amintit satul tutovean cu nume slav Ciortolom, adică Locul Negru. Pe vatra satului oficiau în primele secole creştine magii păgâni, de aceea preoţii creştini au zis că locul este negru, adică rău şi i-au dat numele slavon. La Ciortolom, pe lunca Bârladului, Lupu C. Costache a înfiinţat în 1900 prima orezărie din Moldova. Un caz interesant este numele localităţii dobrogene Cernavodă. Pe malul Dunării grecii au întemeiat în sec. II î.Hr. oraşul Axiopolis. Aparent însemna Oraşul Valoros, de la greceştile axia-valoare şi polis-oraș. Pretenţios nume pentru un biet târg! În realitate grecii au preluat vechiul toponim getic, Acsi-Negru. Din Acsi vine numele românesc Axente. Axiopolis era Oraşul Negru, transformat în slavonă ca Cernavodă- Apa Neagră. În slavonă cerna înseamnă negru, dar Diodor din Sicilia scrie în “Bibliotheca” cum că cea mai mare insulă a arhipelagului Gorgonidelor din oceanul Atlantic se chema Cerna. Gorgonele erau monştri feminini care aveau pe cap şerpi în loc de păr, dar asta mai puţin contează. Important este că istoricul roman Diodor a trăit în sec. I d.Hr., pe vremea când slavii nu ieşiseră din pădurea Uralilor. Se prea poate deci ca termenul cerna să nu fie neaoş slav, ci preluat. Savanţii noştri au obiceiul să scornească pentru cuvintele româneşti tot felul de origini străine. Despre cuvântul moş zic că-i rutean. Rutenii sunt slavi. Rutenia învecinează la nord Maramureşul, a aparţinut până în 1938 Cehoslovaciei, trece apoi la Ungaria, pentru ca în 1945 ruşii să o dea Ucrainei. Cuvântul moş apare la românii din Istria şi Meglen, țări prea îndepărtate de Rutenia ca să aibă contact cultural. Albanezii, rudele noastre, au cuvântul moş cu înţelesul de vârstnic. Deci moş este cuvânt geto-trac, rutenii l-au luat de la geţii care au fost cei dintâi locuitori ai Ruteniei. Limba geţiilor s-a vorbit pe teritoriul Ruteniei până în sec.VII. Din geţi se trag actualii băştinaşi ai Ruteniei, volohii, neam românesc de ciobani. Etnonimul lor este acelaşi cu al valonilor din Belgia, fraţii noştri întru latinitate. Dicţionarele spun că ogor vine din bulgărescul şi sârbocroatul ugar. Bulgarii şi slavii erau migratori, nu cunoşteau agricultură. De la românii pe pământul căror s-au aciuat vor învăţa despre munca la câmp şi vor lua termenii agricoli. Deşi nu au avut contact cu sârbii, bulgarii ori croaţii, aromânii din Macedonia Grecească zic la ogor, agurlu. Ogor este cuvânt geto-trac, deci neoș românesc. Toponimiile dovedesc vechea prezenţă a românilor în ţări azi considerate slave. În Serbia exista regiunea Valahia Veche, în Croaţia regiunea Valahia Mică, ambele locuite cândva de români. O regiune muntoasă din Bosnia se numeşte Romanija. Locuitorii sunt păstori, vorbesc româneşte, pentru ei România este Patria Mamă, dar totodată spun cu mândrie că limba română s-a născut pe vatra lor! Pe vremea Jugoslaviei locuitorii Romanijei nu aveau voie să vorbească româneşte în public ori să spună că sunt români. Riscau până la 10 ani de puşcărie. Acum sunt liberi. La intrare în ţinut scrie pe indicatoare “Bine aţi venit în Romanja” şi au clubul de fotbal, F.C. Romanja. Deşi sârbii i-au oprimat, românii din Romanija s-au aliat cu ei în războiul din Bosnia. Bosniecii au fost creştini la început, dar sub stăpânirea turcească trec la islam ca să aibă voie să poarte armă. Românii nu au înghiţit apostazia bosniecilor, de aici antipatia istorică şi alianţa cu sârbii din republica Srpska. Româna are cuvinte extrem de vechi. Un exemplu: istoricul babilonian Berosos spune că sumerienii au fost civilizaţi de omul amfibie Oannes, venit din mare şi de soţia acestuia sirena Thalatah. De la Thalatah vine grecul thalasa-mare, iar în română avem substantivele talaz, taluz, tuzla – sare de mare, regionalism folosit în Bugeac şi numele satului dobrogean Tuzla. Marian Rotaru

Leave a Comment