Google

În căutarea timpului pierdut (XVI)

Written on:August 13, 2018
Comments
Add One

La poalele culmii Agurlu al Kiaku-Ogorul lui Kiac se întinde Clisura, una din multele valahii aromâneşti din Munţii Pindului. Acestei mărunte ţări româneşti din inima Epirului i-au dedicat câte o monografie doi localnici: Gheorghe Ruva şi Constatin Ghica, dar marea personalitate a Clisurei este istoricul şi scriitorul Marcu Beza. În anii 1930-1940 Beza a fost administratorul Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă. Într-o călătorie făcută în Sinai, Beza descoperă tribul de beduini valahi a gebelilor. La origine sunt români dobrogeni aduşi în Sinai de împăratul bizantin Iustinian ca să slujească Mănăstirea Sf. Ecaterina. Deşi au stat izolaţi în Sinai 1500 de ani, gebelii îşi ştiu originea şi au în graiul lor cuvinte şi inflexiuni româneşti. Au trecut la islam în sec. XVIII, la port şi la obiceiuri sunt asemenea beduinilor, dar muncesc şi azi pe moşia Mănăstirii Sf. Ecaterina. Marcu Beza îi menţioneza în volumele “Urme româneşti în răsăritul ortodox” şi “Pe tărâmuri biblice. Palestina, Siria, Cipru şi Sinai”. Gebelii sunt întâlniţi în 1983 de părintele Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ şi-i aminteşte în lucrarea “Mărturii româneşti la Locurile Sfinte”. Alt trib de beduini valahi păştea oile pe valea Iordanului, prin ţinuturile Samariei şi Gaaladului. Erau nomazi, urmaşi ai ciobanilor români ajunşi cu oile până în Palestina. Din 1967 nu au mai fost văzuţi. Bucureştiul a ignorat pe românii împământeniţi în locurile biblice. România nu a urmat pilda Ungariei care face tot ce-i stă în putinţă pentru magyararabii din Nubia. În 1885 inventatorul şi exploratorul român Iuliu Popper obţine acceptul guvernului de la Buenos Aires să colonizeze bucovineni în partea argentiniană a Ţării Focului, într-o zonă de graniţă aflată în dispută cu statul Chile. Bucovineneii au luptat cu chilienii şi i-au învins. Ţinutul s-a numit Ţara lui Popper. Buna organizare, fermele de oi şi exploatările de aur aduc prosperitate. S-au emis monedă şi timbre, se plănuiau electrificarea, reţea de telefonie, căi ferate. Gloria a fost scurtă. După asasinarea inginerului Popper în 1893, ţinutul este realipit la teritoriul federal argentinian Ţara Focului. În anii 1960 urmaşii bucovinenilor aduşi de Popper ziceau mândri că sunt “fii de români” scrie Aurel Lecca în “Geografia Distractivă”, deşi vorbeau doar spaniola, iar Bucureştiul nu-i lua în seamă.

Printr-un acord încheiat cu Turcia în 1864, statul român  lua sub protectorat pe românii din Meglen şi pe aromânii din Tesalia, Epir, Tracia, Macedonia şi Albania, ţări care aparţineau pe atunci Turciei. Pentru acei conaţionali România a finanţat şcoli, biblioteci, ziare, reviste, societăţi culturale, a acordat burse tinerilor. În 1948, la ordinul Anei Pauker, regimul comunist de la Bucureşti rupe legătura cu megleno-românii şi cu aromânii, legătură care nu s-a reînodat nici azi. În anii 1980 se zicea că prin tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februariei 1947, Bucovina de Nord a fost dată sovieticilor pentru 40 de ani ca despăgubire de război şi nu definitiv cum se crede. Termenul expira în 1987. Nu ştiu dacă-i adevărat, dar la 2 decembrie 1991 în urma referendumului pentru independenţa Ucrainei, Parlamentul României declara că nu recunoaşte noul stat şi cerea comunităţii internaţionale să procedeze la fel, dacă Kievul nu restituie Bucovina de Nord, Herţa, Hotinul, Bugeacul cu Delta Mică şi Insula Şerpilor. Speriată, Ucraina anunţă imediat că înapoiază Herţa şi acordă autonomie Bucovinei de Nord. Propunerea era minimală, dar de luat în seamă. Din păcate a doua zi guvernul de la Bucureşti recunoaşte independenţa Ucrainei, fără să-i pese de interesul naţional şi de voinţa Parlamentului. În 2006 Cristian Anton făcea în ziarul “Replica” din Constanţa o dezvăluire uluitoare. În anul 2000 armata română plănuia să recupereze printr-o acţiune de comando Insula Şerpilor. Acţiunea nu a fost pusă în practică din pricina unor trădători din guvernul nostru care au avertizat Kievul. De trădători n-am dus lipsă. Primul consemnat este Gelula care l-a trădat pe Decebal. Alt Iuda a fost Manuc, proprietarul unui han din Bucureşti, azi restaurant celebru. Datorită maşinaţiunilor lui Manuc făcute în favoarea Rusiei, Moldova pierde în 1812 Basarabia. Ruşii promiseseră lui Manuc că-i vor da tronul unui viitor principat basarabean, scrie Dominuţ Pădurean în volumul “Insula Şerpilor”. Coroană nu a purtat, dar îşi zicea Manuc-bey, bey înseamnă principe în limba turcă. În timpul negocierii tratatului de la Paris occidentalii au vrut să restituie Cadrilaterul României. S-au opus ruşii, apoi primul ministru Petru Groza, sluga Moscovei, recunoaşte în iulie 1947 apartenenţa Dobrogei de Sud la Bulgaria şi ca bonus cedează Sofiei ceva din Dobrogea de Nord şi o fâşie din marea teritoriala a României, ce se va dovedi bogată în gaze naturale. Ion Iliescu acceptă trădarea lui Groza prin tratatul cu Bulgaria din 27 ianuarie 1992. La 2 iunie 1997 Emil Constantinescu semna cu laşitate tratatul de la Neptun prin care recunoştea actuala graniţă cu Ucraina, adică ceda vecinului Maramureşul de Nord, Bucovina de Nord, Pocuţia, Herţa, Hotinul, Bugeacul, Transnistria, Delta Mică, Podolia, Zaporojia, Insula Şerpilor, insulele Limba, Tătaru Mare şi Tătaru Mic de pe braţul Chilia. În litigiu lăsase doar ostrovul Maican de pe braţul Chilia şi platoul Mării Negre aferent Insulei Şerpilor. România a recuperat Insula Şerpilor de la turci în 1879, dar va fi furată de URSS în 1948. Românii au construit pe insulă un far, o staţie meteo şi magazii pentru pescari. Marea din jurul insulei are mult calcan, un peşte valoros şi rezerve de petrol. În 1938 statul român a hotărât să construiască pe insulă un sanatoriu şi un schit, dar războiul mondial a zădărnicit planul. Trădători au fost, dar sunt copleşitor de mulţi români care au luptat până la sacrificiu pentru ţară. La Paris în 1947, ruşii vroiau să dea Jugoslaviei Ostrovul Mare şi Ostrovul Corbului de pe Dunăre, dar delegaţii marilor puteri occidentale au lăsat cele două insule României impresionaţi de argumentele istoricului Gheorghe Brătianu. În 1950 savantul este închis la Sighet, fără a fi judecat. După trei ani de detenţie grea, un miliţian îl ucide prin bătaie. Gheorghe Brătianu a refuzat să scrie o carte mincinoasă unde să susţină că Basarabia n-ar fi pământ româneasc. De acea l-au martirizat. De lăudat este şi primul ambasador român în Croaţia. Din păcate nu reţin numele acelui patriot care a convins guvernul croat să acorde autonomie culturală românilor din Istria, istroromânilor. La 20 septembrie 1947, presată de americani, Italia cedează Jugoslaviei Peninsula Istria cu insulele vecine, inclusiv arhipelagul Brioni unde a locuit romancierul James Joyce, oraşele Zadar, Sebenico, Split, Fiume şi Pola din Dalmaţia, arhipelagul Palagosa, insulele Longa, Lisa, Veglia, din Adriatica. Americanii i-au plătit pe jugoslavi să nu treacă în lagărul sovietic, dar pe spinarea italienilor. În cadrul Jugoslaviei, Istria este inclusă republicii Croaţia. Sub jugoslavi băştinaşii români din Istria: istroromânii şi cicii, sunt deznaţionalizaţi. Cicii au pierit. În Ciceria, ţara cicilor, au rămas doar croaţii. Aceaşi soartă ar fi avut-o şi istroromânii dacă nu era inimosul ambasador. Istroromân a fost Nicolae Drăghici, cunoscut ca Nicola Tesla, inventator şi savant care din modestie a refuzat Premiul Nobel pentru fizică. În ce-i priveşte, italienii din Istria refuză stăpânirea croată, vor independenţa. Pe coasta adriatică a Istriei se întinde zona litorală Riviera Austriacă, căutată de turişti. Numele a rămas dinainte de 1918 când Istria era a Austriei. Pentru a descreţi fruntea amintesc cele 150 de insule mişcătoare de pe Dunăre. Sunt nisipoase, curentul apei le poartă încoace şi încolo, de o parte şi de alta a liniei de graniţă. Insulele plimbăreţe când sunt în partea românească a Dunării, când în partea bulgărească. Statutul le-a fost reglementat de convenţia semnată în 1910 între România şi Bulgaria. La fiecare zece ani se stabileşte care insule aparţin României şi care Bulgariei după cum la acel moment sunt aflate în apele româneşti ori bulgăreşti. Insula păstrează apartenenţa următorii zece ani, chiar dacă în acest timp trece la vecin. Riveranii români şi bulgari profită de venirea insulelor. Cât aparţin ţării lor cultivă pe ele legume, bostani şi pepeni, pe cele cu păpuriş pasc oi şi vânează raţe. Dacă insula cu grădina olteanului ori a munteanului trece graniţa, ajunge la ai noştri, sătenii de pe malul bulgăresc sunt tot români. Marian Rotaru

Leave a Comment