Google

În căutarea timpului pierdut (XIX)

Written on:September 6, 2018
Comments
Add One

Am scris despre mocani, grup etnic ilustrativ pentru vechimea şi continuitatea neamului nostru. Asemenea mocanilor sunt momârlanii, băştinaşii Văii Jiului, urmaşi direcţi ai dacilor, scrie Victor Tufescu în cartea “Oameni din Carpati”.  Momârlanii sunt păstori sedentari spre deosebire de mocanii seminomazi. Dacă vorbim de vechimea noastră, se cuvin amintite ţările româneşti supuse străinilor. Pentru autorul Viorel Dolha Cadrilaterul este “cea mai veche ţară românească”, alt autor, Cătălin Negoiţă, îl numeşte “ţara uitată”. Românii care fac concediul la Balcic spun că au fost “la bulgari” în loc să spună corect: ”am fost în Cadrilater”. Cadrilaterul nu înseamnă Bulgaria. La congresul de la Berlin din 1 iulie 1878, occidentalii au vrut să restituie României toată Dobrogea până la Varna. Atunci era stăpânită de turci. Ruşii erau de acord ca România să primească Dobrogea, dar voiau Bugeacul realipit Moldovei în 1856. Delegaţia română nu a acceptat să cedeze Bugeacul. I.C.Brătianu a spus răspicat că Bugeacul este parte a Moldovei, aşa cum Dobrogea a fost a Ţării Româneşti. În final ruşii obţin sudul Basarabiei, dar ca pedeapsă că nu am vrut să îl dăm, primim numai Dobrogea de Nord, sudul Dobrogei urma să fie alipit principatului bulgar tocmai născut prin hotărârea congresului. Mihail Kogălniceanu şi Brătianu reuşesc să recupereze sageacul (districtul) Mangalia, iniţial dat Bulgariei şi obţin promisiunea că Sofia va restitui României în termen rezonabil oraşul Silistra, vechiul Dârstor stăpânit de Mircea cel Bătrân. Tinerii care îşi fac vacanţa la Vama Veche şi la 2 Mai ar trebui să ştie că datorită lui Kogălniceanu aceste staţiuni aparţin azi României, altminteri mergeau “la bulgari” să facă nudism. Apelând la chichiţe juridice Bulgaria nu înapoiază Silistra şi colonizează în Dobrogea de Sud bulgari, până atunci inexistenţi pe pământul dobrogean. În 1850 Nicolae Bălcescu scria că în drum spre Constantinopol a văzut în Dobrogea  numai români, tătari şi turci. Nici americanul James Noyce, autorul cărţii “România ţară de hotar între creştini şi turci”, nu consemnează bulgari în Dobrogea anului 1853. La delimitarea graniţei dintre nordul şi sudul Dobrogei, ruşii ţin partea Bulgariei. Aceasta a dus pe 12 februarie 1879 la conflictul militar româno-rus din satul Arab Tabia. În 1881 România primeşte Arab Tabia şi ca enclave, insulele din segmentul Silistra-Turtucaia de pe partea bulgărească a Dunării, rămase sub stăpânire turcească. În urma războiului din 1913 România reuneşte Cadrilaterul- partea de nord a Dobrogei de Sud, ţinut de “rară frumuseţe”, cum scria atunci ziaristul I. Irimescu-Cândeşti în cartea “Pe drumurule Cadrilaterului”. Era unicul loc din România unde se creşteau cămile! Pentru eliberarea Cadrilaterului ostaşii români au plătit cu sânge. În lupta de la Turtucaia străbunicul meu Iordache Ivas din satul tutovean Ciocani, prins de rafala unei mitraliere bulgăreşti a fost retezat în două de la brâu. Moare după ore grele de chin. Bulgarii făceau prizonierilor români buzunare în piele cu baioneta şi le umpleau cu pământ.  “Săturaţi-vă de pământ bulgăresc”, le ziceau, apoi îi lăsau să moară de septicemie. Bulgarii s-au aciuat pe pământul valah. Primii ţari ai Bulgariei au fost români, primul stat feudal pe teritoriul bulgăresc s-a chemat Ţaratul Româno-Bulgar pentru că băştinaşi erau românii. În  Balcani a sunat prima vorbă românească consemnată: “torna, torna fratre”. A rostit-o un ostaş valah din părţile locului la anul 587, scrie în “Istoria” bizantinului Teofilact din Simocata. Presată de Germania, România cedează Cadrilaterul Bulgariei prin tratatul semnat la Craiova pe 7 septembrie 1940, deşi în stradă cetăţenii demonstrau contra înstrăinarii pământului dobrogean. Predarea regiunii urma să se facă pe 31 octombrie, dar armata bulgară avea voie să intre în Cadrilater pe 21 octombrie. Şase tentative ale bulgarilor de a intra mai înainte sunt oprite cu foc de ostaşii români. În ciuda ordinului de capitulare, pe 21 octombrie militarii sub comanda generalului Gheorghe Argeşanu iau poziţie de luptă ca să împiedice intrarea bulgarilor. Generalul patriot este arestat la ordinul mareşalului Ion Antonescu. După două luni va fi asasinat. Unii jandarmi din Cadrilater, în retragere fiind, au deschis focul împotriva bulgarilor.

În anii 1960 sovieticii voiau iarăşi să ciuntească  România. După planul Valev elaborat la Moscova, Bărăganul urma să fie condominiu administrat în comun de URSS şi statele membre CAER. În privinţa Dobrogei de Nord o voiau ruptă de România şi transformată într-un stat aparte, deşi în 1917, la Babadag, Congresul Popoarelor din Dobrogea, consfinţise apartenenţa provinciei la România, cum scrie Constantin Kiriţescu în “Istoria Marelui Război”. Se zice că în 1978 sovieticii au vrut să atace Dobrogea. S-au stins luminile pe malul tulcean al Dunării, iar militarii români din zonă au fost alarmaţi. Cu toate acestea în anii 1950 conducerea stalinistă de la Bucureşti căuta să obişnuiască populaţia că Dobrogea va fi cedată. La Cernavodă şi în alte puncte de trecere în Dobrogea, amintea romancierul Ion Brad, se instituise control vamal, absurd pentru cetăţenii din alte provincii ale ţării. Ideea separării s-a propagat în timp. Astfel în anii 1970 apare o mişcare, exponent al intereselor străine, care dorea unirea Dobrogelor de Nord şi de Sud, dar nu în cadrul României, ci într-un stat independent, apoi în 2013 apar la Constanţa voci care cer autonomia Dobrogei de Nord. Staliniştii români din anii 1950, care voiau să pună Dobrogea pe tavă rusilor, au dat autonomie ungurilor din Mureş, au exterminat oamenii de valoare ai ţării, au ars biblioteci şi au sugrumat cultura naţională, au făcut colectivizarea, au distrus satul românesc tradiţional, au redenumit Braşovul, Oraşul Stalin, spuneau că româna este limbă slavă, au desfiinţat judeţele şi au creat  regiuni şi raioane de tip sovietic fără legătură cu istoria, geografia şi tradiţiia românilor, au făcut din teroare politică de stat. Românii au luptat contra ciumei roşii. Povestea bunica mea din Ciocani, Amalia Ivas, că prin 1952 a văzut un miting prosovietic în faţa Primăriei Bârlad. Activiştii comunişti strigau isteric” “Staalin, Staalin”, în timp ce pe o stradă alăturată nişte tineri strigau concomitent cu politrucii: “Haali, haali”. Cu interjecţia hali se alungă gâştele. Ce făceau acei tineri pare ridicol azi, dar atunci era mare curaj. Riscau să fie arestaţi de securitate. Profesorul bârlădean Dumitru Giurcanu a făcut armata la Focşani. Povestea că în 1956 oraşul era plin de militari sovietici. Comandantul unui regiment românesc a ordonat ostaşilor să străbată oraşul în pas de defilare. Ofiţerul vroia să arate că Focşaniul este românesc, iarăşi un act de curaj în acele vremuri. Alt exemplu este ţăranul botoşănean dintr-un sat de pe malul Prutului. Povestea am auzit-o la Iaşi în anii 1980. Într-o zi geroasă de iarnă omul luase drumul pe gheaţa Prutului şi cânta “Moldovo, Moldovioara mea” ca să şicaneze grănicerii ruşi. Fără să-şi dea seama trece de jumătatea apei, pe teritoriul sovietic. Este arestat şi dus la pichet. Ruşii i-au dat totuşi drumul să treacă Prutul înapoi. În anii 1970 un planorist ieşean trece Prutul şi aruncă un drapel tricolor pe malul basarabean. Apar două avioane de luptă sovietice, dar tânărul revine la timp pe malul românesc. Într-o carte apărută în 1985 la Sofia scria că Dobrogea de Nord ar fi leagănul bulgarilor, deci trebuie alipită Bulgariei. Bulgarii vin din stepa Volgăi. În manualele de geografie din anii 1940 chiar erau consideraţi de rasă galbenă. Datorită ameninţării Dobrogei nu s-a mai zis că spaţiul naţional este “carpato-danubian”, ci “carpato-danubiano-pontic”. Reacţia Bucureştiului cuminţeşte pe bulgari. Nu uitaseră primăvara anului 1969. În 1968 când Cehoslovacia a fost ocupată de ruşi, România i-a luat apărarea. Ca răspuns sovieticii, ungurii şi bulgarii atacă frontiera română. Ostaşii noştri răspund vitejeşte. Ruşii au vrut să treacă Prutul la Albiţa, dar tancurile lor sunt distruse cu un laser proiectat de Henri Coandă. În anul următor au loc manevre ale Tratatului de la Varşovia. În cadrul exerciţiului tancurile româneşti trebuiau să forţeze Dunărea ca să ajungă pe malul bulgăresc. Consemnul era să înainteze pe teritoriul bulgar până primesc ordin de oprire. Ordinul a venit când blindatele intraseră mult în Bulgaria, făcuseră zob patru sate bulgăreşti şi sute de hectare de teren agricol. Marian Rotaru

Leave a Comment