Google

În căutarea timpului pierdut (IX)

Written on:June 27, 2018
Comments
Add One

Unele etimologii sunt simple. Astfel cuvântul dană, amenajare portuară unde acostează vasele, vine de la Danu, zeiţa apei la indieni. Alte etimologii sunt greu de explicat. Un exemplu oferă numele ausonilor, strămoşii geţilor! Numele lor vine de la Peh Uson, zeul la care se închinau. Peh Uson era la arieni patronul păstorilor, arată James Mallory în  “Enciclopedia Culturii Europene”. Indienii zic lui Peh Uson, Pushan şi-l cinstesc ca zeu a păşunilor. Sanscritul puşan corespunde românescului păşune. Ce înseamnă numele Peh Uson nu ştim. Herman Collitz  asociază termenul Peh cu sanscritul push-rădăcină şi crede că în ariană Peh însemnă stăpân. De la Peh vine latinul pecus-vită, iar din pecus, românescul păcurar. Păcurar, sinonim cu păstor, este etimologia satului tutovean Păcurăreşti. Unii cred că Păcurăreşti vine de la păcură. N-au dreptate! Substantivul păcură se trage din latinul picula. Păcura este o fracţiune în distilarea petrolului, iar în limba arhaică, păcura denumea petrolul brut. Dimitrie Cantemir spune în “Descrierea Moldovei” că existau izvoare de păcură în ţinutul Bacăului. Cu păcură se ungeau osiile la căruţă. Era mai ieftină decât dohotul scos prin piroliza lemnului de fag! Pe moşia satului Păcurăreşti nu există petrol, asta au dovedit-o forajele din 1920. Deci numele Păcurăreştiului nu vine de la păcură-petrol, ci de la păcurar-păstor. Auson provine din componenta Uson a numelui Peh Uson, dar înţelesul acesteia este obscur. Auson şi Uson au aceaşi rădăcină cu sanscritul usana-piper negru. În simbolistica viselor piperul semnifică ceartă. Pe altă parte Auson şi Uson erau nume proprii. Pe unul din fii lui Ulise, eroul epopeilor homeriene Iliada şi Odissea, l-a chemat Auson. Uson este fiul lui Dharma, la indieni zeul înţelepciunii. În Purane, poemele indiene, apare Usana mentorul asurilor (ausonilor). Lucrarea indiană Ayurveda face referire la Usana, mama zeului Rudra. Rudra este asociat gâlcevei, sanscritul ruda înseamnă urlet, conflict şi iată legătura cu piperul-usana care semnifică scandal. În vis lemnul înseamnă neplăcere şi ca o subtilă asemănare a limbii române cu sanscrita, avem în Oltenia nomazii rudari care confecţionează obiecte casnice din lemn. Originea rudarilor nu-i ştiută, dar clar că nu-s ţigani aşa cum se crede, spune autorul Ion Ghelcea. În concluzie ausonii au fost păstori războinici, iar Peh Uson a fost strămoşul lor. Vechimea ausonilor numără milenii, însă fără documente scrise trecutul este neguros. Facem presupuneri, dar fără certitudini. Dau un exemplu legat de Perseu şi Andromeda, perechea din mitologie care a influenţat istoria Europei. Din porunca regelui Cefeu, blonda Andromeda este dezbrăcată de tot şi legată de o stâncă la malul mării ca să o mănânce monstrul marin Cetus. Fata era să cadă victimă unui complot, dar o salvează Perseu. Aethiopia, patria Andromedei, nu are legătură cu Etiopia, ţară locuită de negri şi care până în 1953 s-a chemat Abisinia! Atunci unde era regatul lui Cefeu? La sud de Sahara, zic unii, alţii pe valea fluviului Indus, la marginea Indiei. În sfârşit ghizii israelieni arată turiştilor care vizitează Haifa, port la Mediterana, o stâncă încrustată, zic ei, cu urma lanţului care a legat-o pe Andromeda. Israelienii vor să atragă turiştii, dar într-un articol din revista “Academia Bârlădeană” am susţinut că Aethiopia se întindea pe ţărmul Palestinei. Totuşi, cine ştie care-i adevărul?

Geţii ziceau păstorilor ausoni, gârbovi, cuvânt înrudit cu sanscritul gau-vită. De la gârbov provin numele satelor                Gârbovăţ din Tutova şi Caraş-Severin, a satului Hrâbovăţ din judeţul basarabean Tighina, a pădurii Gârboavele din Covurlui şi a oraşului Grabovo, din regiunea suddunăreană Moesia, locuită cândva de ausoni şi geţi, apoi de români, azi parte a Bulgariei. În zona Grabovo s-a păstrat o populaţie românească băştinaşă, din păcate neştiută. În 1973 au dat de urma acestor români uitaţi doi distinşi profesori bârlădeni, Vasile şi Georgeta Lucica Cârcotă, cu prilejul unei                excursii. Domnul profesor Vasile Cârcotă, dascălul meu în ale geografiei, cere la un hotel din Grabovo o cameră cu două paturi. A vorbit în rusă, limbă cunoscută de bulgari. Recepţionera ascultă şi spune apoi colegei sale în română: “domnul vrea o cameră cu două crivate”. Crivat înseamnă pat cu tăblii metalice. Cuvântul este get şi-i folosit la românii din Meglen. În graiul moldovenesc este arhaism. La jumătatea sec. XX cuvântul crivat mai era folosit în satele tutovene, precum Vindereştiul şi-l regăsim în albaneza înrudită cu graiul strămoşilor noştri, sub forma krebat. Regiunile Moesia din Balcani şi Misia din Asia Mică păstrează numele moscilor, neam de ausoni, buni fierari. Meşteşugul fierăriei s-a moştenit la Grabovo şi în Bucureşti este strada Graboveni unde meseriaşii din Grabovo aveau ateliere şi prăvălii de fierărie. Toponimul Grabovo este găsit în spaţiul locuit cândva de ausoni. Localităţi numite Grabovo sunt în Serbia, Croaţia, Transcarpatia, Galiţia, Donetsk şi în regiunea Moscova. Ausonii din stepa Rusiei au fost atestaţi de Nicolas Ascelin  la 1246. Oamenii aceia vorbeau o limbă latină, scria Ascelin în “Istoria Tătarilor”. Ausonii văzuţi de Ascelin erau mosci. Ruşii le-au zis moşani. De la moşani-mosci vine numele Moscovei. Moşanii trăiau în obştii săteşti, la ei proprietatea pământului era devălmaşa şi refuzau serviciul militar în armata rusă. Bolşevicii desfiinţează obştiile moşanilor în 1926. Integraţi în societatea sovietică, moşanii dispar ca etnie. În 1973 domnul profesor Vasile Cârcotă a auzit în Cadrilater vorbă românească, deşi oficial acolo nu mai există români din 1941. Adevărul este că românitatea s-a menţinut în Cadrilater. În 1996 românii din Cadrilater şi din toată Dobrogea de Sud s-au ridicat contra stăpânirii bulgare. Vroiau unirea cu Patria Mamă, dar statul român nu i-a luat în seamă. Fiind în exerciţiul profesiei am întâlnit cetăţeni bulgari ori sârbi care vorbeau româneşte. Erau de fapt români! Bulgaria nu recunoaşte naţionalitatea română. Nefiind recunoscuţi, românii din Bulgaria n-au niciun drept naţional. În Serbia românilor li se zice vlahi şi sunt consideraţi popor diferit de românii norddunăreni. Românii din Margina şi Ţara Vidinului, regiuni supuse bulgarilor, au din 1840 o mişcare de eliberare naţională. După ce a activat clandestin un secol şi jumătate, mişcarea este descoperită de bulgari în 1992 şi reprimată. În 1992 românii din Timocul supus Serbiei, Maramureşul de Nord şi Herţa, ocupate de Ucraina, au trimis delegaţii la Bucureşti să ceară unirea cu Patria Mamă. Bucureştiul a fost surd la vrerea lor! În treacăt fie zis, românii din Maramureşul de Nord au fost cea mai bogată etnie din URSS! Bucureştiul nu a sprijinit nici românii din Bugeac care la congresul de la Bolgrad din 1992 şi-au declarat neatârnarea faţă de Ucraina. În 2018 s-au ridicat românii din Crişana de Vest şi Banatul aşa zis unguresc, regiuni date de occidentali Ungariei în 1920. Românii de acolo vor emanciparea. Bucureştiul nu-i aude! Este meritul presei scrise şi remarc revista “Cer şi Pământ Românesc” de a relata despre românii aflaţi sub ocupaţie străină. Este meritul Fundaţiei “Scrisul Românesc” din Craiova de a edita cărţi despre românitatea suddunăreană şi meritul celor ce postează pe internet articole despre “românii din jurul României”. Sunt necesare aceste scrieri! Câţi cetăţenii români ştiu de Vozia, ţinut românesc de la Limanul Nistrului, în judeţul transnistrean Ovidiopol? Vozia a fost autonomă până în 1926 şi întotdeauna domnii Moldovei i-au fost protectori. Această ţară românească a inspirat romanul preotului Mihai Andrei Aldea. “Drumul spre Vozia”. Sub protectoratul Moldovei a stat Podolia Mică, ţinut româniesc cu capitala la Cameniţa, urmaşa cetăţii getice Petrodava. Ridicată pe o stâncă, Cameniţa înseamnă piatră în ucraineană, iar pentru geţi era Cetatea de Piatră. Stânca Petrodavei aparţine ramurii Carpaţilor care coboară de-a lungul Nistrului, până în judeţul basarabean Soroca. Transnistria, Podolia şi Zaporojia, de la est de Bug, sunt ţări româneşti, din nenorocire supuse ucrainizării după 1926. Să nu iutăm că primul volum de poezie în limba română nu a fost editat la Iaşi, ori la Bucureşti, ci la Moghilău, în Transnistria de Ion Cantacuzino la 1795! Boierii moldoveni au avut moşii în Transnistria, boierii transnistreni ascultau de domnii Moldovei şi erau mândri să aibă rude în Moldova. Marian Rotaru

Leave a Comment