Google

În căutarea timpului pierdut (VIII)

Written on:June 19, 2018
Comments
Add One

Zeul indian Dakhsa, fiul lui Brahma, a creat în India sistemul castelor. Populaţia Indiei se împarte în patru caste: a brahmanilor, cea mai înaltă, a războinicilor supusă zeului Daksha, a comercianţilor, a agricultorilor şi meseriaşilor. Castele se împart în subcaste, numărul lor a ajuns la 2.500. Căsătoriile ori relaţiile personale între oameni din caste diferite sunt interzise. Cei din castele inferioare sunt obedienţi persoanelor din castele suspuse. O parte din populaţia Indiei, aşa numiţii paria, nu aparţin niciunei caste. Paria fac cele mai umile munci, mănâncă de la groapa de gunoi, puţini au cocioabe. Majoritatea dorm pe marginea drumului întinşi pe o foaie de hârtie. Aşa i-a văzut Eugen Pora, autorul volumului “Cinci luni în Oceanul Indian”. Indienii din castele superioare dispreţuiesc şi pe europeni şi nu au agreat nici relaţiile cu aristocraţii britanici din India. Europenii sunt paria, nu au castă! Mircea Eliade nu s-a putut căsători cu Maitreyi, fiica profesorului său de limba bengali, tocmai pentru că era european şi deci paria. Faptul este relatat în “Eliade. Prizonierul istoriei”, carte scrisă de Florin Țurcanu. Sati, una din cele 89 de fiice ale lui Daksha, s-a măritat cu zeul Shiva, patronul yoghinilor şi fiu a lui Brahma. Căsătoria l-a nemulţumit pe Daksha deoarece Sati urma să coabiteze cu zeiţa Kali, altă soţie a lui Shiva. Daksha, nume care în sanscrită înseamnă onest, nu o aprecia pe Kali. Nu că era zeiţa amorului carnal, ci pentru că patrona ucigaşii. Kali este la hinduşi zeiţa dragostei. De la ea vine numele calelor, flori din care se face buchetul miresei, dar Kali este totodată zeiţa morţii şi pentru ea se fac crime. În India Britanică sacrificiile umane au fost interzise din anul 1902. Cu toate acestea în 1956, Liudmila Șapoşnikova, ajunsă la tribul khond, în Munţii Gaţii de Est, statul Andhra, găseşte un altar de sacrificiu bine întreţinut. În satul vecin vede un ţarc unde erau ţinuţi băieţi paria. Pe vremuri asemenea băieţi erau crescuţi în captivitate, pentru ca la pubertate să fie sacrificaţi lui Kali. Băieţii erau drogaţi ca să nu mişte, apoi le era smulsă carnea cu cleştele. Mai marii khonzilor au negat că s-ar face sacrificii umane. Totuşi pentru Șapoşnikova era clar că ritualul se săvârşeşte pe ascuns. Liudmila Șapoşnikova este etnograf şi explorator. A scris printre altele câteva cărţi de călătorie: “Pe calea Maestrului ”, ”Drumurile junglei”, “Altai-Himalaia”, “Comunităţi tribale” etc. Sunt în India 511 triburi criminale care ucid pentru Kali. Britanicii au introdus în India “Legea triburilor criminale” în baza căreia aceste grupuri, multe nomade, sunt urmărite de poliţie. Un exemplu sinistru oferă călugării Anghori. Stau prin cimitire, mănâncă carnea cadavrelor, beau din cranii. Ordinul a fost înfiinţat în sec. XVIII de longevivul Baba Kinaram, ajuns la 170 de ani. Călugării Anghori se vopsesc în roşu, prezic viitorul după ce se droghează cu opiu şi alcool. Trăiesc în statul princiar Benares, pe care n-au voie să-l părăsească. Recent băieţi de opt ani au fost disecaţi de vii în satul Barha din regiunea Khurja. Khunja deţine o marcă de regiune pentru vasele de ceramică produse aici. Culmea este că satul nu-i locuit de hinduşi, ci de sayzi, musulmani care, zic ei, se trag din neamul  lui Mahomed şi care făţiş nu o venerează pe Kali.

Printre fiicele lui Daksha s-a numărat Danu, zeiţa apei, întâlnită cu acelaşi nume în mitologia celţilor. În sanscrită Danu înseamnă râu. Zeiţa este eponimul Dunării şi al Donului, a râurilor Dussel din Renania, Dunajek din Polonia Mică, Danu din Nepal şi Dina din statul indian Maharashtra. De la Danu vine olandezul dam-dig şi numele oraşelor Rotterdam şi Amsterdam. Dacii erau tribul regal al geţilor. Privind etimologia dacilor şi a Daciei, regiunea sudvestică a spaţiului getic, sunt două ipoteze. Prima că Dacia vine de la numele zeiţei Danu. A doua că dac vine de la grecul daoi-lup şi într-adevăr dacii aveau stindard capul de lup şi probabil lupul era totemul lor. În geto-dacă la lup se zicea vâlc. Vâlc înrudit cu germanul wolf-lup, este etimologia judeţului Vâlcea şi a oraşului Vâlcov din Bugeac, capitala Deltei Mici. Pentru că a venit vorba, toponimul Bugeac este get. Înseamnă loc fără pădure. În nordul Munţilor Măcin sunt stâncile Buceag, scunde şi sterpe. Bugeac are aceeaşi rădăcină cu numele Bucegilor pe a căror platou vegetaţia arborescentă lipseşte. Buceagul a fost redenumit Basarabia după geţii din tribul bessilor, amintiţi de poetul roman Ovidiu ca băştinaşi a acelor locuri. Din Basarabia se trag Basarabii, ilustra dinastie a Ţării Româneşti. Cu timpul întregul spaţiu dintre Prut şi Nistru, până la nord, în ţinutul Hotin şi în Ţara Sepeniţului, va fi numit Basarabia. Ţara Sepeniţului, scrie Constantin Gane în “Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, este patria Mariei, soţia lui Bogdan I, domnul Moldovei, strămoşul dinastiei Muşatinilor. După ce numele Basarabia a fost extins, Bugeacului i se va zice Basarabia Veche sau Basarabia Meridională, cum sună titlul cărţii “Suvenire din Basarabia Meridională”, scrisă la 1857 de Gheorghe Sion, autor născut la Ţureni în Herţa.  “Cartea Invaziilor”, veche lucrare irlandeză, spune că tuath a danan-poporul dac, a cucerit Irlanda. Am scris că tuath înseamnă în limba celtă, popor, substantiv întâlnit la geţi sub forma tuta. În română tuta a dat cuvântul tată. Regăsim cuvinte similare cu tuta la indienii seminoli din Florida care zic la vatra strămoşească taluga, în malaeză unde tuan înseamnă domn şi la indigenii insulelor Fiji din Pacific, la care tui înseamnă stăpân. Aceste potriviri dovedesc existenţa unui grai unic, numit limba adamică, vorbit cândva de toţi oamenii. Sunt şi alte asemănări curioase între limbi foarte diferite. Astfel chinezii zic la mamă, ma, cam la fel cu europenii. Substantivele vale, valey, vallee din română, engleză şi franceză, toate limbi ariane, au echivalent în arabă, limbă semită, cuvântul wadi. Arianul ka înseamnă dorinţă, în egipteană, grai semit, înseamnă suflet, ori dorinţa vine din suflet! Din limba adamică au plecat toate graiurile lumii, fapt consemnat de Biblie în mitul turnului Babel. Ca să oprească ridicarea turnului ce urma să se înalţe până la cer,  Dumnezeu a “încurcat limba oamenilor”,  le-a dat graiuri diferite ca să nu se înţeleagă şi să nu mai poată munci împreună. Tuath a danan au ajuns în Irlanda pe corăbii şi calea aerului, duşi de “nori negri”, adică de maşini zburătoare. De unde aparate de zbor la vremea aceea? Au avut geţii contact cu extratereştrii? Posibil, am arătat în articolul anterior! De remarcat o stranie coincidenţă. Satul transilvan Căpâlna, cu dansul fetelor de acolo, dans considerat nepământean, este vecin cu localitatea Jidvei, ştiută ca podgorie şi a cărei nume vine de la jidov. În slavonă jidov înseamnă uriaş ori uriaşii sunt fiii oamenilor din Cer, zice Biblia! Din Irlanda tuath a danan au migrat pe insule neştiute din Atlantic, în lumea subterană ori în ţări vecine Irlandei. De la aceştia din urmă vin numele comitatului englez Devon şi a Danemarcei. Vedele, opere antice indiene, spun că zeiţa Danu i-a născut pe devaşi şi pe asuri. Devaşii sunt zeităţi benefice. Sanscritul devas-strălucitor a dat numele oraşelor Deva din Transilvania şi din comitatul englez Chester, precum şi a râului Deva din regiunea spaniolă Cantabria. Asurii din neamul yakshas erau buni, cei din semniţia rakshas, răi. Şi unii şi alţii stăpâneau tainele naturii. Este ştiut Ravana, regele seminţiei Rakshas din insula Lanka, care a scris un apreciat tratat de astrologie. Rakshas stăteau pe insula Lanka din Oceanul Indian şi în pădurea Dandaka din regatul Danda, aflat la poalele Himalaiei. Numele regatului Danda, amintit în epopeea Ramayana, vine de la Danu. Nici insula Lanka  şi nici regatul Danda nu au fost identificate de geografii contemporani, aşa că sunt considerate teritorii mitice. Asurii sunt totuna cu ausonii, străbunii geţilor. Întocmai ca asurii, ausonii stăpâneau magia. Ştiinţa ausonilor a ajuns la geto-dacii cărora celţii le ziceau tuath a danan, de la tuath a danan trece la druizi, preoţii celţilor, iar de la aceştia, la cultul wicca din zilele noastre.  Ausonii erau păstori, se închinau zeului Peh-Uson, intrat în panteonul roman cu numele Pan şi considerat patronul ciobanilor. Arianul Peh a dat în latină substantivul pecus-vită. De la pecus provin cuvintele româneşti, păcurar, adică păstor, de unde numele cartierului ieşean Păcurari şi pecuniar-bănesc, deoarece foarte demult vitele au fost monedă de schimb. Marian Rotaru

Leave a Comment