Grigoraş cere întăriri, iar primarul Nichita dă cu subsemnatul la DNA pentru afacerea Poli Iaşi Antrenorul celor de la Politehnica Iaşi a spus că îşi mai doreşte cel puţin patru transferuri până la plecarea în cantonamentul din Antlaya. Pretenţiile antrenorului nu par a fi în deplin acord cu situaţia primarului Gheorghe Nichita. Primarul Iaşului e chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) să dea explicaţii pentru ilegalităţile privind finanţarea din bani publici a clubului ieşean. „Afacerea” Poli Iaşi, care a îngrăşat conturile multor „băieţi deştepţi”, pare să-i fie fatală primarului Nichita, iar capitala Moldovei riscă să rămână fără echipă în prima ligă dacă procurorii închid robinetul de bani publici. Ieşenii au încheiat primul cantonament, efectuat de la Poiana Braşov, iar tehnicianul echipei s-a declarat mulţumit de efortul depus de către elevii săi în această perioadă. Totuşi, Grigoraş este nemulţumit de „subţirimea” lotului pe care îl are la dispoziţie şi, spune el, dacă nu se vor mai face câteva transferuri, este practic imposibil să evite retrogradarea în acest sezon.Antrenorul ieşenilor le-a spus oficialilor clubului că mai are nevoie de un fundaş central, în condiţiile în care Adrian Ilie va sta câte o etapă la fiecare cartonaş galben pe care îl va primi, iar Cristi Munteanu va rămâne singura opţiune pe acest post. Nici pe partea stângă a defensivei ieşenii nu stau mai bine, titularul postului, Costache, nu a avut un tur de campionat tocmai reuşit, iar pe Acsinte nu se poate baza încă pentru că nu l-a văzut jucând. La închidere, în absenţa lui Romulus Miclea, ieşenii nu au un alt jucător, iar în atac, Grigoraş mai cere un atacant de valoare care să facă diferenţa. Antrenorul ieşenilor a spus că doar unul din cei cinci jucători aduşi de la echipa a doua poate face faţă meciurilor din Liga a I-a. Acesta este Alexandru Buhuşi care l-a impresionat pe tehnicianul ieşenilor şi, cel mai probabil, va fi inclus în lotul pe care ieşenii îl vor deplasa în Antalya, pentru al doilea cantonament al anului. Despre Avrămia şi Tofan, Grigoraş a spus că au avut probleme la exerciţiile fizice, în timp ce Bădica şi Caragea s-au descurcat destul de bine, dar nu sunt destul de „copţi” pentru a evolua la prima echipă. Cât despre cei doi jucători aflaţi în probe, Agbleta şi Acsinte, tehnicianul ieşenilor a spus că îi mai trebuie ceva timp pentru a-şi da seama dacă merită să îmbrace tricoul „alb-albastru” al echipei din Dealul Copoului.
Vali Badea aproape de Iaşi
La presiunile făcute de Pere Grigoraş, conducerea clubului ieşean a trecut la tratative cu câţiva jucători pe care şi i-ar dori la echipă antrenorul. Unul din ei este Valentin Badea, fost jucător la Universitatea Craiova. Acesta a spus că va accepta să discute cu ieşenii doar în cazul în care nu va găsi niciun angajament în străinătate. Jucăorul care s-a afirmat la FC Vaslui şi care a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, marcând de două ori în poarta celor de la Standard Liege nu şi-a mai găsit locul în echipa din Ghencea, după ce a avut un accident stupid cu maşina. A fost împrumutat de Steaua la o echipă din Grecia, iar la revenirea sa în ţară s-a transferat la Craiova, unde a prins destul de rar echipa. Acum este liber de contract după ce şi-a reziliat angajamentul cu Universitatea. Vali Badea aşteaptă oferte din afara ţării, iar dacă acestea vor întârzia să vină, acesta se va aşeza la masa negocierilor cu oficialii ieşeni.





























Add One