Google

Geopolitica de buzunar (XIX)

Written on:July 3, 2016
Comments
Add One

Insula Hashima netVechiul Imperiu Japonez era alcătutit din 302 principate conduse de suverani locali numiţi daimyo, la care se adăugau domeniile imperiale, domeniile shogunului şi 100 de oraşe administrate de guvernul imperial. Adevăratul conducator al statului era shogunul. Împăratul avea rol onorific. La rândul lor, lorzii daymio recunoşteau doar formal autoritatea centrală, plăteau tribut, dar practic erau independenţi. Puteau să emita monedă, aveau armate de samurai şi se războiau adesea între ei. În sudul Japoniei, Arhipelagul Ryu-kyu forma un regat vasal imperiului. Pentru a îndrepta această stare de lucruri care ţinea Japonia încorsetată  în evul mediu, împăratul Mutsuhito iniţiază în 1868 revoluţia Meiji. Shogunul şi daimyo erau reticenţi faţă de modernism şi de aceea fără unificarea imperiului, europenizarea ţării dorită de împărat n-ar fi fost posibilă. În 1868 Mutsuhito desfinţează shogunatul, iar la 2 august 1869  principatele pierd autonomia. Devin simple prefecturi. Daimyo opun rezistenţă, dar în 1871 ultimii 14 lorzi rebeli depun armele. Pentru a evita revoltele, daymio sunt lăsaţi în fruntea fostelor principate ca prefecţi şi primesc în continuare zecuiala de la supuşi. Lorzii pierd puterea în 1888, când pricipatele sunt comasate în 72 de prefecturi, conduse de funcţionari de stat. Din acel moment daimyo au trebuit să se mulţumească doar cu titlurile nobiliare de tip occidental acordate de împărat şi cu poziţia de senator pe viaţă. Ca ultim pas spre unificare, armata imperială ocupă la 27 martie 1879 regatului Ryu-kyu, şirag de insule întins între insula japoneză Kyushu şi Taiwan. Suveranul din Ryu-kyu este trimis la Tokio. Aici primeşte titlul de marchiz, un palat şi pensie viageră. Nominal rămâne regele insulelor, dar acestea erau conduse de un guvernator imperial. Odată cu moartea sa, la 19 august 1901, regatul Ryu-kyu este desfiinţat oficial. Pe fiecare insulă a arhipelagului se vorbeşte altă limbă. locuitorii sunt  mai scunzi şi mai negricioşi decât japonezii şi ce-i mai important, nu se consideră japonezi. În 1945 Ryu-kyu, rupt de Japonia, trece pentru 27 de ani sub tutela americană. Naţionaliştii locali profită de situaţie şi încearcă renaştera regatului, arată Ioan Timuş în volumul “Okinawa”, însă americanii nu-i sprijină. La Naha, capitala insulei Okinawa, cea mai importantă din arhipelag, are loc anual “Festivalul regal”. Unul dintre ultimile principate libere a fost Shamibara din insula Kyushu, condus de Matsudaira Tadakazu. În 1871 Tadakazu capitulează în sfârşit. Pentru consolare primeşte titlul de viconte şi funcţia de prefect. În 1887, înainte ca Shamibara să intre în noua prefectură Nagasaki, Tadakazu vinde companiei Mitsubishi insula Hashima din rada portului Tagashima. Ostrovul de 7 hectare era loc de popas   pentru pescari. Mitsubishi deschide pe insulă o mină de lignit. Pentru muncitori construieşte blocuri de locuinţe, 25 de magazine, temple, bibliotecă, şcoală, baruri, sală de gimnastică, teren de baseball şi bordel, stabilment nelipsit în Japonia. După 1900, în locul minerilor japonezi sunt aduşi coreeni şi taiwanezi. În urma convieţuirii  naţiilor apare limba hashima: amestec de japoneză, coreană şi taiwaneză. Declinul insulei începe în 1974, când Mitsubishi închide mina. Majoritatea oamenilor pleacă. Azi mai sunt vreo două sute. Trăiesc din pescuit şi de pe urma  turiştilor.

Deoarece în epoca sa de glorie insula Hashima era suprapopulată, construcţiile ocupă tot terenul, iar astăzi locuitorii sărăciţi cultivă legume pe acoperişurile blocurilor, adică fac permacultură şi folosesc energia panourilor solare. Oamenii se simt abandonaţi de guvern, ori de această stare de spirit a profitat unul dintre rezidenţi, Feng Li, care declară în 2014 independenţa insulei ca principat. Hashima nu a aparţinut niciodată prefecturii Nagasaki, deci actualului stat japonez, spune Feng, ci a fost vândută companiei Mitsubishi de ultimul ei suveran ereditar.  Feng Li nu a luat titlul de principe, este doar conducatorul statului. A înjghebat o mică oaste de voluntari care să apere insula şi  este interesat de economie. Două sute de apartamente fără locatari sunt închiriate unor companii pentru birouri, s-au tiparit ilustrate poştale pentru turişti şi s-a emis o monedă numismatică, lira Hashima. S-au înfiinţat Banca Hashima şi serviciul poştal privat Hashima Post, dar ambele funcţionează la Nagasaki şi s-a construit un dig în jurul insulei care serveşte localnicilor drept centură rutieră. Pe insulă sunt interzise autovehiculele. Cetăţenii pot avea numai biciclete. Feng începe în 2015 o ofensivă diplomatică pentru recunoaşterea principatului. Face vizite în Italia, Malta, San Marino şi Vatican, dar succes va avea la Budapesta. Deschide aici o reprezentanţă diplomatică şi obţine un ajutor finaciar din partea Ungariei. Drept mulţumire Feng Li s-a gândit să introducă maghiara ca a doua limbă oficială a Hashimei şi prin aceasta să accepte protectoratul unguresc. Hashima a încheiat acorduri economice cu state pe care în zadar le căutam pe hartă: republica Akhzivland, regatele Blackland şi Vilthia. Investiţiile acestora au permis înfiinţarea băncii şi a serviciului postal. Blackland este o comunitate de evrei emigraţi din Rusia. Ocupă şase hectare şi este situat pe litoralul Mediteranei, la nord de portul israelean Haifa. Despre Blakland se ştiu două lucruri: are o monedă, noul shekel, cumpărată de numismaţi şi mulţi bani adevăraţi. Blakland nu recunoaşte statul Palestina şi a cerut principatului Hashima să procedeze la fel, ceea ce s-a şi întâmplat. În schimb Blaklandul recunoaşte republicile Donetsk, Luhansk din Ucraina şi Odesa din Transnistria, proclamate de etnicii ruşi. Având capital, aşa zisul regat Blakland stă în spatele unor companii care plănuiesc investiţii deosebite în Israel şi Liban. Este vorba de amplasarea în apele marine ale Israelului de centrale electrice flotante cu celule fotovoltaice. Din deşeuri inerte urmează construcţia a trei insule artificiale. Două, cu destinaţie turistică, vor aparţine Israelului, iar a treia, Insula Cedrilor din Liban, va fi centru de afaceri. Alt proiect prevede aplasarea unor insule plutitoare pe Marea Moartă. Structurile vor avea trei nivele şi vor utiliza energia soarelui. Fiecare insulă va avea instalaţie de desalinizare, hotel şi seră cu legume şi pomi fructiferi. Partener al Hashimei este şi republica Akhzivland din Israel, creată de un fost marinar iranian, Eli Aviv, stabilit la tărmul Mediteranei, pe Coasta Canaan, lângă graniţa dintre Israel şi Liban. Aici Avivi a ridicat în 1960 o casă. În 1972 autorităţile îi cer să demoleze locuinţa şi să plece. Terenul nu era a lui, iar statul vroia să concesioneze sectorul de coastă francezilor pentru înfiinţarea de staţiuni turistice. Supărat, Avivi îngrădeşte 11 hectare de teren, pe care proclamă republica Akhzivland. Este arestat. Stă închis 10 zile, dar scapă în final şi chiar mai mult, guvernul îi concesionează terenul. Se pare că Avivi a acceptat să lucreze pentru armata Israelului. Akhzivlandul nu recunoaşte Palestina, dar recunoaşte republica creştină Libanul de Sud. Avivi dezvoltă o afacere înfloritoare în turism. Peisajul, plaja, bucătăria tradiţională, concertele de muzică şi regulele permisive, inclusiv practicarea în voie a naturismului, atrag tineri din Anglia şi Germania. La fel atrage muzeul cu artefacte vechi şi curioase adunate de Avivi. Cazarea este asigurată în vila si în campingul construite pe plajă. Statul lui Avivi vinde paşapoarte suvenir, timbre şi “specialitatea locală”- ilustrate cu nuduri. Energia este asigurată numai de panouri solare.”Republica Akhzivland” este marcă de comerţ, folosită sub licenţă de diverse companii.  Marian Rotaru

Leave a Comment