Google

Geopolitica de buzunar (V)

Written on:March 27, 2016
Comments
Add One

Peisaj din arhipelagul Florida Keys netÎntre statele Noul Mexic şi Texas a rămas datorită unei erori topografice o zonă a nimănui în suprafaţă de 500 de hectare. Situaţia este exploatată de David Mevis, un cetăţean din Louisiana, care în 1976 a proclamat pe acel teren regatul Bahoudii. Noul Mexic declară regatul Bahoudii ilegal şi afirmă că zona face parte din teritoriul său. Reacţia texanilor a fost că dimpotrivă, Bahoudii le aparţine. În timp ce Noul Mexic şi Texasul se ceartă, Bahoudii a deschis o bancă şi prosperă economic de pe urma ecoturismului şi a industriei bunurilor de larg consum. În 2003 Bahoudii a achiziţionat 8 hectare de teren în oraşul Lake Charles, Louisiana, unde a deschis un consulat şi a anunţat anexarea unei mici insule din Antile, dar fără să o precizeze. În 1763 britanicii înfiinţează colonia Florida de Vest, situată la apus de peninsula Florida (Florida de Est), pe atunci posesiune spaniolă. Două decenii mai târziu Anglia cedează Florida de Vest Spaniei, dar când Spania este ocupată de francezi pe fondul războaielor napoleoniene, coloniştii britanici nu mai recunosc suzeranitatea Madridului şi proclamă independenţa Floridei de Vest la 17 septembrie 1810. Tânărul stat este ocupat de SUA în 1813. Spania vinde Florida de Est americanilor în 1821, iar după un an Floridele de Est şi de Vest sunt unite într-un singur stat. Anexiunea Floridei de Vest la SUA nu a fost consfinţită de acordul locuitorilor, Spaniei şi Angliei, prin urmare cetăţenii acesteia au refuzat autoritatea  americană. Din 1813 se consideră iarăşi supuşi britanici, au un guvern, un conducător, ducele de Florida şi o Cameră a Lorzilor alcătuită din membrii aristocraţiei locale. Al şaptelea duce, încoronat  în 1969, proclamă pe 6  iunie 1994 ca stat independent Dominionul Florida Britanică de Vest. Fiind dominion britanic, şeful statului este regina Marii Britanii. Suverana încă nu a acceptat coroana, dar nici nu a refuzat-o. Dominionul emite timbre şi monedă proprie. Washingtonul nu recunoaşte Florida de Vest, dar nici dominionul nu recunoaşte alipirea Statelor Confederate Americane (Sudiste) la SUA, deşi acestea au fost reanexate Uniunii din 1878, iar războiul de secesiune s-a încheiat la 11 mai 1865. Florida de Vest arborează la sărbători drapelul sudist şi consideră Confederaţia că este o entitate geopolitică distinctă de SUA. Florida de Vest nu-i singura curiozitate politică din SUA. În statul Missouri există aşa zisul regat Gallaway. Nu are rege şi oficial nu este altceva decât un simplu comitat. Gallaway este numit regat pentru că cetăţenii săi se consideră supuşi britanici, deşi legăturile lor rămase azi cu Londra sunt numai de natură culturală. La 29 mai 1861, prin convenţia de la Russellville, este înfiinţat statul Kentucky de Sud, membru al Confederaţiei Sudiste. În timpul războiului de secesiune statul nu a funcţionat efectiv, teritoriul său rămânând sub controlul SUA. Încercarea de a organiza noul stat după încheierea războiului, este înăbuşită de garda naţională din Kentucky de Nord. Sudul actualului stat Kentucky păstrează şi azi individualitatea culturală, arborarează drapelul propriu şi drapelul sudist, comemorează eroii sudişti. Sunt scriitori contemporani din statele fostei Confederaţii care susţin ideea unei naţiuni sudiste, diferită de yankeii din nord. Exemple sunt Shirley Ann Grau, Carson McCullers, Nelle Harper Lee.

Florida se prelungeşte în Marea Antilelor cu arhipelagul de insule coraligene Florida Keys. Mici şi acoperite cu cocotieri, insulele se înşiruie în linie dreaptă pe o distanţă de 180 de kilometri. Cea mai depărtată de continent este Key West, în suprafaţă de 1360 hectare. Din Key West pleacă un pod dublu, rutier şi feroviar, care uneşte insulele arhipelagului de continent. Podul, inaugurat în 1938, este cel mai lung din lume şi este amintit de Aurel Lecca în volumul “Atlanticul”. Pe insula Key West se află oraşul omonim, unul dintre cele mai bogate din SUA. Pescuitul, exploatarea sării, turismul şi suvenirurile, aduc urbei şi insulei venituri frumoase. Peisajul exotic a făcut insula Key West celebră, dar şi oamenii mari care au locuit-o. Aici a scris Ernest Hemingway “Adio arme”, “Pentru cine bat clopotele”, “Moartea după amiază”, “Zăpezile de pe Kilimanjaro”, “Scurta viaţă fericită a lui Francis Macomber” şi “A avea sau a nu avea”. Scriitorul Tennessee Williams a găsit pe insulă liniştea necesară creaţiei, iar Joe Haldeman plasează în Key West acţiunea romanului “Vremea afacerilor”. Profesoara bârlădeancă Oltea Răşcanu Gramaticu a consemnat vizita pe insulă în volumul “Cavalcada Destinului”. La 23 aprilie 1982 poliţia statului Florida a introdus un filtru de control pe podul de legătură, lângă insulă. Măsura a afectat turismul. Nemulţumit, primarul oraşului Key West a considerat că barajul este un punct vamal instituit ad-hoc şi că astfel autoritaţile americane au trasat o frontieră. Pe acest motiv proclamă independenţa insulei sub numele de Republica Conch. Guvernul american a ignorat secesiunea, iar poliţia a ridicat până la urmă blocajul. Situaţia se inflamează pe 20 septembrie 1995, când puşcaşii marini desfăşoară un exerciţiu pe insulă. Cum armata nu a cerut acordul administraţiei locale, acţiunea a fost considerată invazie. Oastea republicii atacă militarii americani cu tunuri de apă şi cu proiectile de pâine uscată, iar bărcile pescarilor din Key West iau cu asalt navele pazei de coastă americane. Autorităţile cer scuze şi declară că nu au dorit să ştirbească suveranitatea republicii Conch. Prin aceasta SUA au recunoscut neoficial independenţa insulei Key West. În 1996 Florida opreşte accesul turiştilor la Fort Jefferson, sit istoric de pe insula Garden Key, ceea ce afecta economia Key Westului. Ca răspuns luptătorii republicii ocupă fortul şi îndepărtează barierele din calea vizitatorilor. Florida reintroduce situl în circuitul turistic. La 13 ianuarie 2006 câţiva refugiati cubanezi găsiţi pe podul dintre Key West şi Florida sunt expulzaţi pe motiv că nu erau pe pământ american şi deci nu aveau drept de azil. Incidentul determină statul Conch să anexeze segmentul de pod dinspre ţărmul său, considerându-l teritoriu abandonat de americani. Sub tăblia podului a amenajat adăposturi pentru exilaţi. Republica Conch este recunoscută de Franţa. Oraşul Kinney din statul Minesotta se declară independent la 13 septembrie 1977 pentru că autorităţile nu au vrut să reabiliteze reţeaua de apă. Secesiunea nu-i recunoscută de SUA, dar republica a devenit marcă de comerţ, vinde diverse obiecte sub sigla ei, emite paşapoarte şi timbre, organizează un festival annual. Scott Kuzana i-a dedicat cartea “Republica Kinney”. Problema apei s-a rezovat cu donaţia omului de afaceri Jeno Paullici. În 1978 autralianul Lindsay Munro a cerut autoriţătilor să amenajeze un drum de acces la proprietatea sa de 100 de hectare din Valea Cangurului, regiunea Illawara, statul New South Wales. Supărat de refuz, Munro proclamă pe proprietate principatul liber Noua Scoţie. Pleacă apoi cu soţia în Elveţia să caute investitori care să construiască în Noua Scoţie un centru spa, un hotel, un camping şi o fabrică de îmbuteliat apă plată. Vroia deasemenea să emită timbre, monezi numismatice, calendare şi suveniruri cu marca principatului. Pe o şosea din cantonul Tocino, Lilian si Lindsay Munro mor într-un accident auto, pare-se provocat. Domeniul este cumpărat de librarul Lesley Mackay din Sidney. Acesta a păstrat denumirea Mica Scoţie, dar a desfiinţat principatul.  Marian Rotaru

Leave a Comment