Google

Geopolitica de buzunar (II)

Written on:March 6, 2016
Comments
Add One

Insula Comacita netSunt câteva teritorii în Europa cu statut politic curios. Insula Comacita de pe lacul italian Como este unul dintre acestea. A fost oferită în 1919 de Italia regelui Belgiei în semn de omagiu. Un an mai târziu casa regală cedează proprietatea statului belgian, ceea ce face ca ostrovul deşi italian, să aparţină de fapt Belgiei. Insula, administrată de consulul belgian din oraşul Como, are un hotel, o cafenea literară şi o tabără de creaţie pentru pictori. La intrarea în Vatican se află un teritoriu german, Cimitirul Teuton. Berlinul l-a primit cadou de la Musolini şi l-a declarat monument naţional. În mormintele din secolul V odihnesc primii creştini germani. Acei oameni erau din tribul herulilor şi au fost mercenari în armata romană. Rusia are în cantonul elvetian Uri două teritorii: un cimitir de 563 metri pătraţi în oraşul Andermatt unde sunt îngropaţi militari ruşi şi un petic de 24 de metri pătraţi în localitatea Goschenen, ocupat de statuia generalului Alexandru de Suvurov. Teritoriile au fost oferite Rusiei de elveţienii recunoscători lui Suvurov că i-a apărat de armata lui Napoleon Bonaparte. Campione este o posesiune a Italiei de 160 de hectare enclavizată de cantonul elveţian Tocino. În Campione circulă francul elveţian, locuitorii sunt cetăţeni italieni, dar plătesc taxele de asigurare Elveţiei şi se supun legilor elveţiene. Tot elveţiene sunt numerele de înmatriculare auto şi prefixul telefonic. Enclava emite timbre proprii, comerţul liber în regim duty-free, scutit de accize, este înfloritor, iar reglementările permisive privind jocurile de noroc au favorizat industria cazinourilor.

Congresul de la Viena pune punct în 1815 războaielor napoleoniene. Frontierele sunt trasate pe harta Europei după interesele celor puternici. Între Prusia şi Ţările de Jos apare o dispută privitoare la satul Moresnet, mică localitate din masivul Ardeni, locuită de germani, valoni şi olandezi. Mina de zinc, cea mai mare din Europa, era principala resursă economică. Pentru a stinge litigiului se hotărăşte ca satul să rămână independent. S-a născut astfel republica Moresnet cu 260 de locuitori şi 344 de hectare în suprafaţă. După 1860 producţia de zinc scade dramatic datorită secătuirii zăcământului. Pentru a se evita colapsul economic, sunt eliminate taxele vamale ceea ce duce la înflorirea comerţului, se înfiinţează trei distilerii de gin şi industria cazinourilor, favorizată de interdicţia jocurilor de noroc din statele vecine: Belgia, Olanda şi Prusia. Principele de Monaco a construit celebrul cazino din Monte Carlo inspirat de experienţa Moresnetului. Timbrele şi cărţile poştale căutate de colecţionari completează veniturile statului. Dată fiind componenţa pestriţă a populaţiei, Moresnetul adoptă în 1890 esperanto ca limbă oficială şi a rămas până azi capitala mondială a vorbitorilor de esperanto. Aici esperantiştii ţin congrese, editează reviste şi cărţi, organizează cursuri. Esperanto este o limbă artificială inventată de polonezul Ludwik Zamenhof. Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1919 pune capăt existenţei republicii. Învingătorii din primul război mondial decid ca satul să fie alipit Belgiei. Locuitorii nu au fost entuziasmaţi de hotărâre şi nu s-au grăbit deloc să cadă în braţele vecinului, însă la 10 ianuarie 1920 un pluton de militari belgieni desfiinţează statul Moresnet. Referiri la Moresnet apar în cartea lui Robert Shakleton, “Locuri vechi din Europa”. Pentru a rezista feudalilor, două sate libere din regiunea italiană Umbria: Sen Rica şi Poggio Umbricchio, constituie în anul 1343 republica aristocratică Senarica, condusă de un doge (duce) ales anual. Modelul politic a fost împrumutat de la veneţieni, deşi aristocraţii Senaricăi nu erau altceva decât gospodarii satului. De asemenea fiindu-i aliată militar, republica ţărănească punea la dispoziţia Veneţiei trei muşchetari. Senarica este ocupată în 1802 de Statele Papale, dar nu a fost alipită oficial, Cu toate acestea în 1870 trece la Italia odată cu înglobarea Statelor Papale. Totuşi în lipsa unui act de abolire a statului, Republica Senarica rămâne juridic independentă. De altfel spiritul de independenţă este viu în conştiinţa sătenilor. Pe instituţii se văd iniţialele “RS”, este arborat drapelul republicii, primarul poartă titlul onorific de doge, iar sărbătorile Senaricăi sunt ţinute cu sfinţenie. Monografii dedicate republicii au scris Erwin Dee Kord, Nicola Castaga şi Raffaele d’Ilario, iar Joseph Midnight este autorul romanului “Tragedie la Senarica”. După exemplul Senaricăi, în anii din urmă, satele Filettino, din regiunea italiană Latium şi Laas din regiunea franceză Bearn, s-au declarat principate independente cu speranţa că vor atrage mai mulţi turişti. Principatul Wy ocupă 700 metri pătraţi în Sidney. Numele minuscului stat nerecunoscut oficial este marcă de comerţ pentru obiecte de artă şi cărţi. În 2010 Wy a servit ca studiu de caz la seminarul de sociologie de la Sidney dedicat micronaţiunilor. Locaţia manifestării, insula Dangar de pe râul Hawkesbury, nu a fost aleasă întâmplător. Emigranţii americani au întemeiat în anul 1886 pe Dangar o colonie egalitariană independentă. Comunitatea evoluată spiritual, a avut şcoală, bibliotecă, propriul ziar şi cămin cultural. Autonomia aşezării este abolită în anul 1920, dar tradiţia culturală s-a păstrat. La Dangar funcţionează şi azi un târg de carte. Wy şi Dangar au ceva asemănător cu comunitatea de pe insula canadiană Lasqueti. Pe insulă locuiesc 400 de oameni: artişti plastici, scriitori, designeri, oameni de ştiinţă, proiectanţi, arhitecţi. Lasqueti aparţine provinciei Columbia Britanică, dar de fapt locuitorii se autoguvernează în sistemul democraţiei directe. Deciziile sunt luate în comun de adunarea insularilor. Oamenii cultivă legume, exploatează pădurea, cresc găini, au ferme de maricultură cu scoici şi creveţi, produc afine confiate, suc de mere, sirop de arţar şi artizanat. Nu folosesc bani. Cumpără ce au nevoie la schimb cu produsele muncii lor manuale şi intelectuale. Energia este asigurată cu panouri solare, turbine eoliene, deşeuri de lemn şi microhidrocentrale. De curând cetăţenii din Lasqueti au achiziţionat de la un fermier, insula vecină Jedediah. Deşi în 1794 americanii recunosc independenţa indienilor Ganienkeh, teritoriul acestora este alipit trei ani mai târziu statului New York. Alipirea nu a fost ratificată de Senatul Statelor Unite şi a fost făcuta în baza unui contract de vânzare a pământului încheiat fraudulos de o căpetenie, fără să aibă consinţământul consiliului tribal. După ce pierd teritoriul indienii sunt forţaţi să locuiască în mica şi săraca rezervaţie Mohawk Akwesasne. În mai 1974, 25 de familii de indieni Ganienkeh părăsesc rezervaţia şi ocupă cu forţa un teren pe malul lacului Moss, lângă localitatea Old Forge. Motivând că locul aparţine de drept vechii lor ţări, indienii constituie aici comunitatea independentă Ganienkeh Mohawk, nesupusă jurisdicţiei statului New York. Americanii nu au avut ce face şi nu numai că au lăsat în pace pe răzvrătiţii de la Old Forge, dar au oferit revervaţiei Mohawk Akwesasne un teren suplimentar pe malul lacului Miner şi câteva clădiri în oraşul New York. Ganienkeh Mohawk există şi azi. Este o democraţie directă condusă după legile tribale. Un cazino, un centru de sănătate unde se aplică medicina tradiţională, ţigările fabricate după reţetă proprie, un teren de golf şi comerţul duty-free asigură prosperitatea aşezării. (Marian Rotaru)

Leave a Comment