Google

Geopolitca de buzunar (VIII)

Written on:April 17, 2016
Comments
Add One

Peisaj din Tara Inecata Saeftinghe netUzupis este un cartier populat de artişti  din zona istorică a  oraşului Vilinius, capitala Lituaniei. Este întins pe 60 de hectare şi este replica lituaniană a cartierului parizian Montmartre cunoscut ca fiind de facto o comună liberă a poeţilor şi pictorilor. În Uzupis sunt la tot pasul galerii de artă, ateliere de creaţie, librării, anticariate şi cafenele literare. La 1 aprilie 1997 este declarată simbolic republica Uzupis, stat al libertăţii de gândire şi creaţie, condus de poetul Romas Lileikis. Republica a avut la început o armată din 12 luptători plătiţi să o apere de  huligani, dar neexistând  asemenea evenimente nedorite, oastea a fost desfiinţată pentru a face economie la buget. Similitudinea dintre Uzupis şi Montmartre nu-i întâmplătoare. Cartierul de pe colina Montmartre – Muntele lui Marte, înaltă de 131 de metri, devine din secolul XIX fieful pictorilor şi poeţilor modernişti, dar şi a tineretului nonconformist.  Aici au germinat ideile Comunei din Paris şi ale revoltelor care au zguduit capitala Frantei în anii 1958 şi 1968 şi care au dus la căderea a două republici. Montmartre anilor 1960 era pentru locuitorii săi o comună liberă care sfida societatea de consum, arată Alexandru Şiperco în volumul “Note de drum”. De spiritul de frondă al oamenilor au profitat agenţii moscoviţi care s-au adăpostit în Montmartre ca să uneltească  de aici împotriva libertăţii venerată de cartierul parizian. Un străin venit de pe altă planetă, personaj din romanul SF “Invadatorii” publicat în 1967 de americanul John Keith Laumer, spunea că în lumea lor poeţii sunt regi. Invadatorii extratereştri vroiau să ne cotropească. La fel ca pământenii aveau apucături de cuceritori, competiţia între rase fiind legea nemiloasă a Firii, dar spre deosebire de noi, ei stăpâneau o ştiinţă înaltă care le permitea să învingă imensitatea Cosmosului. Spusele personajului enunţă o axiomă valabilă oriunde în Univers. Dezvoltarea şi puterea unei societăţi este strict legată de spiritualitate şi cultură, mai ales de cultura scrisă. Florin Gheorghiţă relatează în “OZN.O problemă modernă” că în anii 1960 la un releu de televiziune din oraşul polonez Bialystock, voievodatul Podlasia, s-au captat imagini care s-au dovedit că nu fuseseră emise de niciun post din lume. Aveau certă origine extraterestră. Se vedea un şir de          caractere regulate şi  repetabile după logica unui text. Deci scrierea este un fenomen comun tuturor civilizaţiilor avansate. Ce se promovează azi în lume: nonvaloarea, incultura şi sordidul va duce la colapsul socieţătii. Omul a devenit civilizat şi a intrat în istorie prin scris şi spiritualitate, prin ştiinţă şi cultură a supus natura şi a supravieţuit. Vechii celţi şi incaşi au cunoscut scrisul, deşi se spune că nu.  Fără cultură ne vom întoarce la barbarie şi apoi vom pieri. Să nu uităm că 23 aprilie, praznicul Sfântului Gheorghe, este Ziua Mondială a Cărţii şi a Bibliotecarului.

Insula Ruigoord  de pe lacul Ij din provincia Olanda de Nord era ocupată de un sat de pescari. Pentru amplasarea unor depozite, guvernul local a decis în 1960 demolarea satului de pe  insulă şi desecarea lacului. Planul nu a fost pus în practică, dar locuitorii au fost evacuaţi. În 1973 satul rămas pustiu este ocupat de un grup de artişti care se organizează într-o comunitate liberă. Acum Ruigoord este o citadelă a artelor plastice şi a poeziei. Anual de Rusalii se organizează aici un festival internaţional de poezie, întins pe durata a trei zile. În momentul de faţă autorităţile olandeze acceptă existenţa micii republici a artiştilor. Mai multe probleme a avut satul Doel din Flandra. Doel este aşezat pe o insulă din zona mlăştinoasă numită Ţara Înecată Saeftinghe, vecină Mării Nordului. Ţinutul a fost cândva câmpie roditoare. Legenda spune că de mult nişte pescari din Saeftinghe au prins pe mare o sirenă, au ţinut-o captivă şi au siluit-o. Blestemat de sirenă Saeftinghe s-a transformat în mlaştină şi trei sate s-au scufundat în mâl cu tot cu oameni. Astăzi Saeftinghe este vizitat de turiştii amatori să se plimbe prin noroi. Autorităţile flamande au decis demolarea satului pentru a face loc unei centrale nucleare, fără să ceară acordul locuitorilor şi fără să ţină cont că aşezarea are în patrimoniu clădiri istorice. Industria nucleară este necesară, dar distrugerea unui sat fără voia locuitorilor nu poate fi acceptată. Oamenii au refuzat să plece. Poliţia a încercat zadarnic să evacueze satul. Între timp la Doel s-a coagulat o colonie de artişti plastici, similară celei de pe Ruigoord. Redonda este o  insulă din Antile în suprafaţă de 500 de hectare. Până acum un secol era locuită de muncitorii unei exploatări de alunit, sulfat de aluminiu, folosit în industria vopselurilor. După epuizarea zăcămantului locuitorii părăsesc insula. Azi fermierii din insulele vecine,  Antigua şi Barbuda, folosesc insula Redonda pentru păşunat şi pentru a colecta guano. Oficial Redonda este posesiune britanică, pusă sub autoritatea guvernatorului din Antigua. Scriitorul Matiew Phipps Shiell a susţinut că tatăl său, Matthew Dowdy Shiell, colonist din insula britanică Montserrat, a proclamat în 1865 insula Redonda regat independent. Mai mult, continuă Shiell, el însuşi a devenit rege  în 1880, când tatăl i-a cedat tronul. Întronarea a fost binecuvantată de un episcop anglican şi cum capul bisericii anglicane este suveranul britanic,  Dowdy Shiell a tras concluzia că a indirect coroana britanică a recunoscut independenţa Redondei. Phipps Shiell a apreciat locul omului de litere în societate şi prin urmare a lăsat regatul unui alt cărturar. După moartea lui Shiell, în 1947, l-au urmat la tronul Redondei scriitorii John Gawsworth,  Jon Wynne -Tyson şi Javier Marías. Alţi pretendenţi au fost:  William L. Gates şi Robert C. Williamson. Regele Javier a înfiinţat la Madrid editura “Regatul Redonda”, care oferă anual premii literare. Printre laureaţi s-a numărat Umberto Eco. A primit 6000 de euro şi rangul onorific de duce al insulei Dia de Antes, după titlul unuia dintre romanele sale. Au fost deasemenea gratulaţi scriitori Antonio Antunes, duce de Crocodilos, Pierre Bourdieu, duce de Desarraigo, John Ashbery, duce de Convexo,  William Boyd, duce de Brazzaville, Michel Braudeau, duce de Miranda, Antonia Byatt, ducesă de Morpho Eugenia, Sir Peter Russell, duce de Plazatoro etc.. În 1988 preotul Paul de Fortis înfiinţează “Fundatia Culturală Redondiană”, iar în 1989 se pun bazele “Fundaţiei Redondiene” de către William L. Gates. Ambele organizaţii au sediul la Londra, ambele sprijină literatura, dar fiecare susţine alt conducător al Redondei. Fundaţia lui Fortis îl declară rege pe scriitorul Cedric Boston din Montserat, pe când Gates se declară el însuşi suveran. În 1967 medicul, antropologul şi scriitorul Giancarlo Ezio de Montedoglio, vicar general al Ordinului Templierilor de San Salvador, îşi arogă titlul de suveran al Redondei. Cumpără pentru Redonda în 1995 domeniul Poggio al Vento din vecinătatea oraşului italian Pisa. Poggio al Vento este reşedinţa suveranului, sediul Consiliului de Coroană şi a Colegiului Heraldic. În afară că sprijină literatura, Enzo ajută material şi se declară protectorul triburilor de indieni din Chaco Bolivian, finanţează proiecte educaţionale şi construcţia de fântâni şi apeducte în regiunile secetoase. În 2007 patronul unui bar din oraşul englez Southampton, comitatul Hampshire, declară stabilmentul parte a regatului Rendonda. A dorit ca astfel să eludeze legea britanică care interzice fumatul în localurile publice. Marian Rotaru

Leave a Comment