Google

Geografii sunt nemuritori! Când va veni ceea ce este desăvârşit şi natura se răscoală

Written on:December 7, 2014
Comments
Add One

cartiA fost ziua Societăţii de Geografie, din Bârlad, fiica cea mare a Societăţii de Geografie din România. Foaierul Teatrului Victor Ion Popa din Bârlad a fost neincăpător cu toate că social-democraţia a mai dărâmat din pereţi şi l-a făcut mai mare. A rămas doar igrasia comunistă, care nu poate fi ucisă, cu mâna goală, din atâtea şi atâtea ctitorii. Intelectualitatea geografică din Bârlad şi de pretutindeni a stat cu ochii şi urechile aţintite către vorbitori în ţinută academică, pentru care s-a bătut din palme şi s-a tresărit în geografii de suflete. Îi punem şi noi în memoria sublimă a hârtiei şi cernelei tipografice: Prof. Dr. doc. HC Grigore POSEA – preşedinte de onoare al Societăţii de Geografie din România, Prof. dr. Mihai ILENICZ – preşedinte al Societăţii de Geografie din România, Prof. dr. Adrian COVĂSNIANU – Centrul Universitar de Geografie Umană şi Amenajarea Teritoriului IAŞI, Conf. univ. dr. Marcel MÂNDRESCU – Suceava, Lec. dr. Vasile BUDUI – Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava şi, într-o zi din alt veac, cu mult laser, un memeorialist iscusit şi harnic, cum este profesorul meu drag, Vasile Cârcotă, va face o altă monografie „cu mult mai frumoasă şi mai arătoasă”, cu alte nume şi cifre măreţe dar, obligatoriu, cu această temelie trainică şi tainică. La mulţi ani! Fără să vreau mi-a căzut în minte, inimă şi condei Meşterul Manole. Da, monografia de astăzi, de 250 de pagini, are un Meşter Manole al ei: cu ţinută academică, cu orgoliu şi modestie bine dozate şi deopotrivă cu fast şi în haine de sărbătoare, cu harta şi tricolorul României la butonieră. Această întâlnire memorabilă a făcut ca timpul să stea în loc şi rugat s-o ia mai încet, că avem multe de făcut şi să-şi ia cât mai mulţi martori când trece peste noi „cu moartea pe moarte călcând”. A fost de faţă sau a lipsit cu desăvârşire şi invidia absolut şi obligatoriu necesară şi permisă. Cum am merge înainte, fără poticneli, lipsind invidia?!… Nu dau numele lor pentru că şi ei sunt frumoşi ca şi noi şi posteritatea îi va identifica cu uşurinţă în geografia ei cu măsurători precise şi numai de ea ştiute. Şi eu sunt invidiat şi mă simt bine. Şi pentru că l-am adus în aceste rânduri grăbite şi pe Meşterul Manole, nu putem uita de Ana care ţine edificiul drept, înalt şi măreţ. Ană fiind munca şi dragostea neţărmurită (fără ţărm?!) a lucrului nobil şi bine făcut, Ană fiind şi soţia şi tovarăşul de-o viaţă, renumita şi „înspăimântătoarea” profesoară Georgeta Lucica Cârcotă, care l-a suportat, iubit şi însoţit în tot locul. E bine să ştiţi că, în acest an, domnul profesor Vasile Cârcotă a trecut pragul vârstei de 80 de ani şi doamna profesor nu l-a scăpat nicio clipă din ochi: asta înseamnă că domnul profesor este şi frumos! Profesorii noştri fac minuni şi după 80 de ani de viaţă demnă şi mi-a venit în minte, inimă şi condei, Tudor Arghezi, care spunea: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume scris pe-o carte”. În lucrarea monografică încondeiată este şi umila şi binecuvântata mea persoană. Lauda de sine nu miroase a bine, dar cine o opreşte şi o poticneşte să nu miroase a bine, Domnilor?!… Închei, nu pentru că vreau, ci mă obligă colţul tipografic al paginii, acum nealbă dar curată şi sfântă. Geografii sunt nemuritori pentru că vor trăi atât cât trăieşte Cerul şi Pământul. Geografii sunt şi matematicieni pentru că lucrează cu figuri geometrice, cu măsurători şi arii de cerc şi de conştiinţă. Sunt şi poeţi şi pictori pentru că amuţesc în peisaje amuţite şi asmuţite de oameni, Domnilor!…

Citesc o carte (Andrei Dosa, „Când va veni ceea ce este desăvârşit”, Colecţia Debut/Poezie, coordonată de Alexandru Muşina, Editura Tracus Arte, 2011, coperta: Adrian Cozma), graţie anticariatului, atât cât mai există şi văd cum poezia mai are multe, chiar infinite teritorii de explorat. Văd cum evoluţia celor din jur o priveşte în mod direct şi indirect şi pe poezie. Oamenii iubesc altfel, socializarea se face şi pe internet şi chiar are puterea să aleagă un preşedinte. Gongul bătut de Emil Brumaru duce şi aduce ecoul în altă generaţie: „mă voi scufunda în tine ca un mormoloc”, „luminile oraşului ne vor învălui trupurile istovite/ într-un strat de cristale, mâzgă şi miere”. Este clar că oricât de tehnicizaţi am fi şi-am ajunge, nu poate lipsi candoarea şi sensibiltatea umană, ascunzişurile ecoului sugrumat din lipsă de strigăt sau din prea mult strigăt. Poetul, că despre un poet este vorba, recunoaşte „imaginaţia mea stângace” dar forează cu succes: „sunt împăcat cu situaţia/ luptând pentru o gură de aer”, dar împăcat cu rostul de a fi om şi de a-şi vedea limitele fără de limită, neţărmurite. Intră cu succes în întâmplări şi stări mărunte şi poate tocmai acest „mărunt” dă măreţie şi frisoane emotive: „…ţi-au luat/ durerea cu lăbuţele lor moi”, „mie nu mi-au plăcut nicodată/ orgoliile şi acţiunile caritabile”. Sensibilitatea poetului îl face să aibă ceva „cu sonde petroliere”, cu „vârful furnalului”, „huruitul centralei”, „parcări subterane”, „ghenă de gunoi”, „malaxor”, o sensibiltate grunjoasă, la prima mână: „un balot de pufuleţi legat de clanţa uşii/ puradeii îl confundă cu un sac de box”. Poetul intră peste tot, constată, se-nfrigurează, nu se mai miră de nimic, pentru că el este mirarea: „Eu am râs primul./ Eram cu toţii în pântecul/ de beton prefabricat./ Pluteam în apa în care/ se spală cadavrele”. Să iubim poeţii pentru că ei au curajul să spună adevărul-adevărat şi să întreţină speranţa, Domnilor!… (Chiriac SAMOILA-Tara de Jos Barlad)

Leave a Comment