Google

Geografie crepusculară (VIII)

Written on:December 6, 2015
Comments
Add One

Peisaj din Himalaia netTeoria că germanii îşi au obârsia în Himalaia a fost inspirată de cartea lui Louis Jaccoliot, “Biblia şi India” apărută în 1868. Autorul plasa în Himalaia oraşul Asgartha numit şi Cetatea Soarelui, unde domnea Brahmatma, întruparea lui Dumnezeu. Din Asgartha au plecat Ioda devenit Odin-zeul vikingilor şi soţia sa Skanda, eponimul Scandinaviei. Jaccoliot se sprijină pe lucrarea hindusă “Zodiacul Istoriei”, pe mitul viking al tărâmului subteran Asgard locuit de poporul aesir, asemănător zeilor, dar şi pe epopea Mahabharata unde apare legendarul oraş Alaka din Himalaia ale cărui comori erau păzite de asurii (ausonii) din neamul yakshas. În “Întrebări contemporane”, volum editat în 1870, Ernest Renan susţinea că Asgartha trebuie căutată în Sin Kiang. Probabil că Cetatea Soarelui era legată de lumea Agarthei, iar Renan avea desigur dreptate de vreme ce Nicholas de Roerich îi vedea în 1926 pe ostaşii republicii Mongolia, vecina Sin Kiangului, purtând cu evlavie însemnele Regelui Lumii, suveran al Shambalei şi Agarthei.

Sarea, bogăţia insulelor Kuria Muria din Marea Arabiei, a fost exploatată până nu demult cu munca ocnaşilor. Scriitorul Henri de Monfreid povestea că un deţinut din Kuria Muria care de câteva decenii nu mai ieşise din ocnă a destăinuit înainte să moară că ştie o crăpătura în peretele minei prin care se vede o grădină minunată. L-au crezut nebun, dar Edwin Bernbaun citează în “Calea spre Shambala” istorioara babiloniană despre grădina subpământeană găsită de un cioban în adâncul unei peşteri de pe muntele Mashu, aflat în Kurdistanul de azi. Peşterile Cruchan din provincia irlandeză Connaght şi Ojinaga din statul mexican Chihuahua sunt privite cu teamă de localnici pe motiv că din ele ies fel de fel de creaturi bizare. Apariţii de animale ciudate s-au raportat în satul Ocheate din Castilia încă din 1868 ori aceste legende au inspirat romanul lui Jules Verne “Călătorie în centrul Pământului”. Pedro Cieza de Leon, autorul “Cronicii incaşe” din secolul XVI, i-a văzut pe viracocha, casta nobiliară a Imperiului Incaş şi ne încredinţează că erau de rasă albă şi de sorginte subpământeană. Strămoşii lor veniseră prin peşterile andine Tambo, Maras şi Sutic. Viracocha au dispărut brusc după cucerirea spaniolă. Unii cred că s-au ascuns în jungla Amazoniei şi într-adevăr există triburi de indieni albi. La jumătatea secolului XVI Gaspar de Carvajal le descria în “Descoperirea fluviului Rio Grande” pe femeile războinice care au dat numele Amazoniei ca fiind albe. Harold Wilkins relatează în cartea “Misterele Americii de Sud” că au fost văzuţi indieni albi în statul brazilian Para, totuşi este greu de crezut că oamenii aceia înapoiaţi pot fi urmaşii civilizaţilor viracocha. La fel ca viracocha, indienii parakana din statul brazilian Parama declară că au venit de sub pământ şi că păstrează legătura cu rudele rămase acolo, dar nu sunt deloc singurii care cred aşa ceva. Indigenii arhipelagului Trobiant din Pacific au obârşia în ţara subterană Obukula. Indienii Mandan din California au ieşit printr-o peşteră aflată în statul Missouri, tot de sub pământ au venit Irochezii din Ontario, Apaşii din Arizona şi indieni Taino din Jamaica. “Oamenii cu două inimi”, străbunii indienilor Hopi, au ajuns la suprafaţă prin Marele Canion Colorado. S-au stabilit în regiunea Mesas din Arizona şi au trimis un sol la misteriosul Templu al Soarelui ca să obţină binecuvântarea. Bătrânii tribului încă îl aşteaptă. Solul va aduce naţiunii Hopi puterea de a învinge pe indienii Navajo şi de a recupera terenurile pierdute cândva în favoarea acestora. Este interesant că în 1909 s-a găsit în Marele Canion o peşteră cu mumii şi artefacte antice egiptene. O altă ipoteză spune că viracocha au migrat în Polinezia. Thor Heyerdhal confirmă în volumul “Aku-aku” existenţa unor indivizi blonzi printre băştinaşii insulei Paştelui, dar este puţin probabil ca aceştia, oameni simpli, să fie strănepoţii aristocraţilor viracocha. Rămâne să acceptăm legenda incaşilor că viracocha s-au întors sub pământ! Sub pământ, dar de data aceasta printr-o peşteră din Irlanda de Nord au plecat şi Tuath a Danan, fii ai zeiţei Danu, strămoşi ai geţilor şi rude cu asurii din Agartha. Danan au fost aduşi în Irlanda de păsări de fier şi tot ei au înfiinţat în lumea celţilor casta preoţilor druizi. În folclorul irlandez apar misterioşii Leprechau, urmaşii poporului Danan, oameni singuratici, magi, gata să-şi răscumpere libertatea cu aur dacă sunt prinşi. Eroii irlandezi făceau pelerinaje la înţelepţii Danan intrând în ţara subterană a acestora printr-o avenă aflată pe insula Station din lacul Deg, provincia Donegal. Parcă pentru a confirma basmele irladeze, Mircea Eliade scria că zeul dacilor Zalmoxis, locuia într-un palat sub tainicul munte Kogaion. Ţăranii din Tibet, Mongolia, China, Tungaria, Altai, Urali, Siberia, Kashmir, Iran, Georgia, Rusia, Lituania, Polonia, Germania, Ungaria şi Franţa au tradiţia unor treceri spre Lumea de Jos. Ruşii din regiunea Nijni-Novgorod spun că sub pământul lor este ascuns un oraş numit Kerynetz şi că deseori aud din adânc sunet de clopote. La fel cred orăşenii din Cedar Creck, statul Virginia, că sub urbea lor trăieşte un trib indian fugit de teama albilor, iar siberienii spun că un trib de yuraţi, mic popor local, a plecat să locuiască într-o cavernă. Lângă oraşul Ghota din Turingia există o poartă spre lumea subterană, spun localnicii, iar grecii consideră că asemenea treceri se fac prin grotele Tainaron, Trozen, Ermioni, Ephysa şi Herakleon din regiunile Laconia, Argolida, Theosprotia şi Pontos. Negrii Nuwaubian din statul american Georgia, grupare care se consideră ca fiind o naţiune aparte cu limbă proprie creată artificial, susţin în cartea lor sfântă, “Aka”, faptul că în interiorul planetei locuiesc popoarele deros, teros, duwanis, dunakial şi anunaqi. Americanul John Symmes emite în 1826 teoria existenţei unui tărâm subteran cu deschideri la poli şi cere Congresului să organizeze o expediţie în acel ţinut. Nu a fost luat în seamă. Ideea reluată de William Reed în cartea “Fantoma Polilor” (1906) şi de Marshall Gardner în “Călătorie în interiorul Pământului”(1920), va determina expediţiile polare ale amiralului Richard Byrd din anii 1940. Jurnalele acestora au rămas secrete. Willis Emerson citează în cartea “The Smokey God” povestea pescarului suedez Jens Jansen publicată pe la 1880. Jansen, ajuns pe o insulă necunoscută din Arctica, găseşte intrarea spre o ţară luxuriantă din interiorul Pământului locuită de oameni blonzi. Înainate să moară a jurat pentru cele spuse. Dealtfel pescarii întâlnesc pe mările Acticii buşteni aduşi de curenţi de undeva din Nord, iar eschimoşii vorbesc despre “marele popor din Nord” şi de piticii subpământeni. Din Pământul Interior izvorăşte energia kundalini, scrie Drunvalo Melchizedek. Naklaas, preoţii Atlantidei, au construit piramidele din Egipt şi Yukatan, cele 17 piramide din Tibet şi piramida albă de la Xian, provincia chineză Shanzi, înaltă de 450 de metri, pentru a concentra kundalini în “şarpele de lumină” care purifică spiritual planeta. (Marian Rotaru)

Leave a Comment