Google

Geografie crepusculară (VI)

Written on:November 21, 2015
Comments
Add One

Manastire din Tibet netShambala este un regat misterios ascuns undeva în inima Asiei. Cele mai multe scrieri, inclusiv Tantra Kalachacra, o plasează în Himalaia. Scripturile religiei bon din Tibet, mai veche decât budismul şi încă îmbrăţişată de o parte a populaţiei, fac trimitere la Olmolungring şi Dejong, spaţii ale păcii divine unde s-au refugiat marii asceţi, similare oarecum luxuriantelor ţări Arcadia şi Mahoroba din legendele grecilor şi japonezilor. Sunt străjuite de muntele mitic Kailasa, considerat axa lumii, aşa cum la români axa lumii este misteriosul loc denumit Buricul Pământului. Totuşi Olmolungring nu-i totuna cu Shambala. Tradiţia tibetană consemnează deasemenea văile paradisiace beyul, ştiute numai de călugări, dar şi depresiunea Shangri-La unde domneşte primăvara veşnică, cu mănăstiri în care   monahii budişti, taoişti şi creştini meditează laolaltă. Fiind un spaţiu al longevităţii, în Shangri-La îşi refac vigoarea personaje aparent nemuritoare, precum contele de Saint Germain autorul lucrării cabalistice “Întreita Înţelepciune”. Victoria Le Page a dedicat fascinantului ţinut cartea “Shangri-La”. Geografia mitică tibetană este completată de munţii din nordul ţării, unii mai înalţi decât Everestul, în văile cărora au găsit pacea yoghinii desăvârşiţi spiritual. Undeva în muntosul principat Ladakh, ţară vecină Tibetului, se află Grădina Nemuritorilor unde cresc piersicii nemuririi. Cine mănâncă fructele lor trăieşte şase milenii. Wu Cheng-en redă în cartea “Călătorie în Vest” mitul că miraculosul copac a fost adus din cer de Împărăteasa din Vest, soţia nepământeanului Împărat de Jad, cel dintâi suveran al Chnei. Împărăteasa era neînchipuit de frumoasă, locuia într-un palat de jad cu nouă etaje şi putea călători în stele. Toate aceste repere sunt o umbră faţă de Shambala peste care domneşte Regele Lumii. Capitala sa este cetatea Kalapa, înconjurată de o pădure înmiresmată de santal. La fel ca Dalai Lama, suveranii Tibetului, Regii Lumii sunt reîncarnări succesive ale lui Budha şi prin urmare soarta le este predestinată. Se ştie dinainte când se vor sui pe tron, cât vor domni şi care le vor fi urmaşii. Actualul rege al Shambalei este Anjuddha, încoronat în anul 1927 şi care va domni până în 2027. Un înaintaş, regele Suchandra i-a cerut lui Budha metoda prin care să trăiască în Dharma, adică în armonia cosmică, dar totodată să se bucure de plăcerile vieţii. Ca răspuns Budha l-a învăţat tantra, deopotrivă filosofie ezoterică şi practică sexuală menită să potenţeze energia vitală. Regii Lumii au părăsit rareori Shambala şi atunci pentru vizita Tibetul, Siamul şi Sikkimul. Veneau pe un elefant alb. Excepţiile au fost puţine. În 1876 Regele Lumii este prezent la New Delhi cu prilejul încoronării reginei Victoria a Marii Britanii ca împărăteasă a Indiei. Ferdiand Ossendowski scrie în cartea “Animale, oameni, zei” că în 1920 a găsit la Urga, capitala Mongoliei Exterioare, documente despre vizita regelui Shambalei la marele han mongol cu două decenii mai înainte, iar în 1945 s-a aflat la ONU pentru a atenţiona asupra pericolului înarmării nucleare. Shambala nu trebuie confundată cu paradisiaca oază Chang Shambala, amintită prima dată în secolul XVII de misionarul Estevao Cacela în lucrarea “Relaţii” şi pe care savantul Sandor Csomo de Chiuruş din secolul XIX o credea plasată în Turkestan, la nord de fluviul Sâr Daria. În Puranas, enciclopedie a mitologiei hinduse, apare Insula Shambala de pe Lacul de Nectar. Lacul are forma florii de lotus, venerată de hinduşi pentru că absoarbe energia cosmică, iar apa binefăcătoare era asemunită cu amrita, băutura zeilor, echivalentă cu nectarul din mitologia grecilor. Insula de pe acest lac deosebit şi pe care se înălţa o mănăstire budistă (un ashram) a luat numele regatului fabulos.

Nicholas de Roaerich, autorul volumului “Shambala”, lasă să se înţeleagă că a fos în regatul himalaian, dar totuşi nu-l descrie. Pe tot parcursul cărţii, tărâmul misterios urmăreşte cititorul ca o umbră. Autorul regăseşte Shambala în textele şi în stampele din mănăstiri, în poveştile caravanierilor, dar concret lasă să – i scape doar un singur indiciu: intrarea în regat se face printr-o trecătoare aflată în munţii din principatul Sikkim. Mai mult nu spune! În volumul “Altai-Himalaia” Roerich urmăreşte la fel de obsedant Shambala, locul sfânt de unde Mayitreia, ultima reîncarnare a lui Budha, va veni în vremea de apoi pentru a inaugura era păcii universale, dar tot în acest volum autorul face aluzie la Cetatea Radiantă, oraş fabulos, căutat de pelerini prin pustiurile Turkestanului. Ion Ţugui redă în volumul “Cei şapte ani apocaliptici” relatarea contelui Incappucciato despre călătoria în Shambala, ţară cu palate semeţe şi cu lacuri smălţuite de insule verzi, în apa cărora se oglidesc piscuri înzăpezite. Este locuită de oameni desăvârşiţi fizic şi spiritual. Locuitorii Shambalei se folosesc de energia cristalelor. Capacitatea cristalelor de a concentra şi elibera energia este luată în serios de ştiinţa contemporană. Societatea Shambalei îi apare contelui Incappucciato ca fiind una egalitariană, lipsită de proprietate privată, fapt ce confirmă articolul publicat de Roerich într-un număr al ziarului moscovit “Pravda” din 1924, prin care transmite salutul Shambalei puterii sovietice! Roerich, cetăţean rus, a scris articolul forţat de împrejurări. Totuşi acceptul faţă de stăpânii roşii de la Kremlin se vede în 1926, prin dezacordul faţă de cererea autorităţilor chineze din Sin Kiang de a prezenta paşaportul ţarist şi nu cel eliberat de comuniştii care conduceau Rusia din 1917. Conservatorismul funcţionarilor nu trebuie să mire, Sin Kiangul ţară supusă Chinei, era condus la vremea aceea după bunul plac al guvernatorului şi regulele urmau părerile politice ale acestuia. Bunăoară ostaşii chinezi subordonaţi lui purtau uniforma şi drapelul imperial, deşi China era republică din 1912. Shambala are o componentă subterană, afirmă atât Monica Dascălu în cartea “Shambala este reală”, cât şi maestrul tibetan Chogyam Trungpa în volumul “Shambala”. Apare legătura cu ipoteza că în interiorul Pământului există o cavitate locuită de intratereştri şi luminată de un soare interior – miezul incandescent la planetei.Teoria este îmbraţişată la noi de Ovidiu Buruiană în cartea “Pământul gol”. Intrările în subteran sunt situate la poli şi au fost descoperite, se spune, în anii 1930 de amiralul Richard Byrd. Poate legat de acestea, chinezii au mitul Bătrânului de la Polul Sud, un nemuritor singuratic. Jurnalele lui Byrd au rămas secrete, dar privitor la descoperirile amiralului, Raymond Bernand a publicat volumul “O lume ascunsă”. Shambala are deasemenea o componentă spirituală, ceea ce o aseamănă bunăoară cu acele ţări fantomă din deşert din miturile arabilor, văzute doar de iniţiaţi. Aşa se explică de ce călugării tibetani, lamaşii, intră în extaz ca să ajungă în Shambala cu gândul. Această latură a regatului este dezvăluită în cartea “Shambala. Tărâmul care ne inspiră” scrisă de Simona şi Cladiu Trandafir. Marian Rotaru

Leave a Comment