Google

Geografie crepusculară (V)

Written on:November 14, 2015
Comments
Add One

Gilf Kebir netExistă legenda că în regiunea Gilf Kebir din Sahara Egipteană există o oază paradisiacă numită Zerzura şi pe care vechii egipteni o considerau patria de baştină. Oaza este amintită în “Cartea perlelor ascunse”, lucrare din XIII şi menţionată în legendele beduinilor şi ale negrilor Toubou care locuiesc în Munţii Tibesti din inima Saharei.Despre Zerzura se spune că ar fi un colţ de Rai prins între doi versanţi stâncoşi. Intrarea în oază se face printr-o poartă de piatră împodobită cu un basorelief ce reprezintă o pasăre. De aici vine numele oazei. În arabă Zerzura înseamnă pasăre, cuvânt provenit din persanul zerdalu şi înrudit cu românescul zarzără. Zarzărul este de fapt un “cais păsăresc”, asemenea cireşului păsăresc cu poamele lui mici. Tradiţia spune că Zerura are lacuri şi pârâuri limpezi, vegetaţie luxuriantă şi palate măreţe. Într-unul din acestea odihnesc un rege şi o regină care au domnit la începutul lumii. Poveştile beduinilor consemnate de Sir John Wilkinson în “Egiptul modern”, carte publicată în 1844, i-a făcut pe mulţi să creadă că în Zerzura sunt comori şi scrieri inestimabiale. Un inel cu rubin provenit, se spune, din oază aparţine emirilor din Cerinaica. Unii autori confundă Zerzura cu cetatea lui Dionisos ascunsă în deşertul Libiei, deja legendară pe vremea lui Herodot în secolul V î.Hr.. Ipoteza este inacceptabilă. Sir John Wilkinson avea indicii că în deşertul Libiei există multe alte oaze neştiute, locuite de triburi necunoscute şi poate că de aici       s-a inspirat Pierre Benoit care plasează acţiunea romanului “Atlantida” într-o oază uitată din Sahara, locuită de ultimii atlanţi. Pe de altă parte zeul Dionisos nu are legătură cu Egiptul şi prin urmare nici cu Zerzura, dar are însă sorginte tracă. În regiunea libiană Fezzan s-au aşezat geţii garamanţi care au întemeiat oraşul Germa, germas în limba geţilor însemnând cald şi probabil tot ei au fondat cetatea lui Dionisos. Zerzura era păzită de uriaşi negri, spune traditia notată de Sir Wilfred Thesiger în “Nisipurile Arabe”. Legenda nu trebuie să mire dat fiind că uriaşii apar în toate mitologiile. Astfel indienii Algoquin din Quebec spun că au avut căpetenii dintre uriaşii veniţi de peste Atlantic. Numele cetăţii Jidani din Banat evocă pe uriaşii numiţi în popor jidovi, iar sătenii din Filipişu Mare, judeţul Mureş, cred că sub movila în formă de coşciug aflată lângă străvechea cetate Uniş, zace un gigant. La Polovragi, în Oltenia, este locul numit Oborul Jidovilor unde se zice că veneau la târg ciobanii uriaşi. Oase de oameni foarte înalţi s–au găsit la Argidava în Argeş şi de curând în Bucegi. Locuitorii Munţilor Retezat se laudă că străbunii lor i-au răpus pe sălbaticii căpcăunii, adică pe uriaşii canibali. Nu în ultimul rând semnalez părerea autorului Eugen Delceu că în Munţii Sebeş se afla odinioară Hyperia, ţara ciclopilor amintită de Homer şi că uriaşii hiperboreeni au construit sub Carpaţii Meridionali sistemul de palate şi tunele numit în popor Rovine.

Scrierile antice spun că printre palatele şi templele Zerzurei există o casă mică de lut ce adăpoşteste Pasărea Bim, un idol egiptean primordial. Idolul era dus pe câmpul de luptă când oastea faraonului se vedea ameninţată şi degaja atâta energie că făcea inamicii scrum. Probabil că pasărea Bim este reprezentată pe poarta de intrare în Zerzura, deşi idolul din casa de lut arată mai degrabă ca un bolovan. Denumirea idolului este metaforică şi tradează originea nepământeană a artefactului adus de zei cu un aparat de zbor. Zborul era cunoscut anticilor. Nicholas de Roerich arată că Ponchan, regele tokarienilor, a plecat în zbor cu un dragon şi nu s–a mai întors. Tokarienii, popor civilizat care a avut propria scriere, locuiau în ţinutul Tarâm din Tibet. Se pare că la origine erau geţi. Legendele tibetanilor vorbesc de proorocii ce se deplasau prin aer cu păsări, ori cu şerpi de fier. Cu păsări de fier au venit în Groenlanda strămoşii eschimoşilor, iar guganii din Retezat zic că străbunii lor au fost aduşi de un zmeu. În epopea indiană Mahabharata şi în cărţile magului persan Zoroastru apar vimanele, aparate de zbor cosmice. O asemenea navă s–ar fi găsit nu demult în provincia afgană Gazni. Zeii hinduşi Rama şi Krishna, nepământeni fiind, aveau pielea albastră la fel ca locuitorii unei planete cu atmosferă săracă în oxigen.Triburi de oameni albaştri locuiesc în Anzi şi în Munţii Atlas. Sunt poate urmaşele extratereştrilor aşezaţi în zone montane cu atmosferă similară celei de acasă. Tuaregii din Sahara poartă haine albastre pentru a arăta că sunt de stirpe aleasă, legată de alte lumi. Dealtfel sintagma “sânge albastru” este sinonimul nobleţei. Fotografii de pe Marte înfăţişează hominizi ce par a fi oameni maimuţă. Desigur nu semenii lor au construit piramidele, statuile, oraşele acum ruinate, şoselele şi tunelele văzute pe Marte, ci marţienii oameni, pieriţi în catastrofa care a devastat planeta. S–au adaptat condiţiilor postapocaliptice doar sălbaticii şi mai rezistenţii oameni maimuţă. Într–un număr din anul 1921 al revistei “National Geographic” apare un articol despre Zerzura scris de prinţul egiptean Kemal Hussein el Din. Fascinat de cele citite în revistă, contele ungur Ladislau Almásy îşi propune să găsească Zerzura, devenind astfel protagonistul a trei expediţii finanţate de prinţul egiptean. Se spune că Almasy a descoperit oaza în anul 1933, deşi nu face vreo referire la aceasta în cărţile pe care le-a publicat: “Cu automobilul prin Sudan”; “În aer şi pe nisip”, “Sahara necunoscută” şi “Operaţiunea Salaam”. A anunţat doar descoperirea în Gilf Kebir a două văi uscate şi a unor peşteri în regiunea muntoasă Uweinat, unde a găsit desene rupestre şi ceramică primitivă. Laszlo Almasy este primul european care în 1935 a contactat tribul magyararab din regiunea nubiană Wadi Halfa. Sunt urmaşii unor mercenari unguri din secolul XVI intraţi în armata otomană, împroprietăriţi cu pământ în Wadi Halfa şi căsătoriţi cu arăboaice. Când în 1899 Nubia este împărţită între Egipt şi Sudanul Anglo-Egiptean, Wadi Halfa devine condominiu, adică teritoriu administrat în comun de cei doi vecini. Cuprinde 54 de sate şi insula Faras de pe Nil.Ungaria a luat pe magyararabi sub protecţie, dar din păcate România nu a procedat la fel cu gebelii, beduinii români din Sinai, descoperiţi de scriitorul Marcu Beza, administrator în anii 1940 a Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă. Gebelii servesc de 14 secole Mănăstirea Sfânta Ecaterina, fărâmă a Imperiului Bizantin. Indiferent cui a aparţinut Sinaiul: Turciei, Israelului, sau Egiptul, mănăstirea a arborat drapelul grec bizantin. În 1945 Almasy este arestat de comunişti. L-au scăpat britanicii cu bani daţi de regele Egiptului. După eliberare contele primeşte un post guvernamental în acestă ţară. Probabil a fost gratulat pentru descoperirea Zerzurei cu secretele ei teribile. Din bibliografia dedicată Zerzurei semnalez două cărţi intitulate: “Oaza pierdută”, scrise de Ahmed Hasseinen Bey şi Robert Twigger, “Zerzura”, “Misterele deşertului libian”, “Ochiul lui Ra”, “Vânătoarea Zerzurei” şi “Viaţa secretă a lui Laszlo Almasy”, semnate de Richard Bermann, Harding King, Michael Asher, Saul Kelly şi John Bierman. Marian Rotaru

Leave a Comment