Google

Geografie crepusculară (III)

Written on:November 1, 2015
Comments
Add One

Atolul Palmyra netÎn secolul XV navigatorii portughezi au notat în Golful Guineii fantomaticele insule ale Sirenelor. Nu ştim dacă au văzut arhipelagul, dar sigur auziseră de Mamy Wata, sirenele din mitologia poporului anaang care locuieşte în regatul nigerian Igboland. Sirenele Mamy Wata trăiesc în mare. Surorile lor din râuri sunt numite Jengu de tribul Duala din Camerun şi Yemija de tribul Igala din statul nigerian Kogi. Mitul sirenelor Mamy Wata trece Atlanticul cu sclavii negri şi îl regăsim în insula Trinidad unde se spune că acestea se mărită cu spiritele junglei, Papa Bois, probabil un neam de hominizi primitivi. În Pacific sunt inventariate 2683 de mici recife cu existenţă incertă. Nu-i de mirare pentru că băştinaşii Marchizelor enumeră 800 de atoli neştiuţi de francezii care stăpânesc arhipelagul,   arată Bernard Villaret în cartea “Insulele din Mările Sudului”, dar unde marchizanii merg să culeagă nuci de cocos. Insula Maria Tereza este descoperită în 1843 de Peter Taber. I s-a zis şi insula Tabor pentru că numele capitanului aminteşte de muntele din Galilea unde a avut loc Schimbarea la Faţă a Lui Iisus. După ce vasul rusesc Viteaz caută zadarnic insula Maria Tereza în 1957, un navigator neozeelandez o regăseşte în 1966, debarcă şi face fotografii. Ulterior însă, o navă militară neozeelandeză venită la faţa locului nu o reperează. Insula Tabor apare în romanul lui Jules Verne “Copii căpitanului Grant”, iar Aurel Lecca îi dedică un paragraf în volumul “Pacificul”. În zonă s-au descoperit atolii Jupiter, Wachusett, Rangitiki şi Ernest-Legouve, dispăruţi şi trecuţi în rândul insulelor fantomă. Primii trei aparţin oficial Marii Britanii, iar Ernest-Legouve şi Tabor sunt obiect de litigiu între Marea Britanie şi Franţa. Negrii Mubuiag din arhipelagul Torres situat între Ţara York, regiune a statului australian Queensland şi Papua, cred în existenţa insulei fabuloase Kibu, bogată ca o grădină şi locuită de markaii, popor de rasă albă. Mitul este analizat de Sir George Frazer în “Creanga de Aur”, lucrare ce va influenţa opera lui Mircea Eliade.

Americanul Robert Griffith care efectua în 1972 o călătorie cu iahtul personal, zăreşte în apele Antarcticii nu prea departe de insulele neozeelandeze Cambell un arhipelag necunoscut format din trei insule. I-a zis Awahnee, după numele iachtului şi a relatat descoperirea în cartea “Ape albastre”. Insulele Awahnee nu vor mai fi reperate. În anul 1909 exploratorul John King Davis, autorul cărţii “Cu Aurora în Antarctica”, a căutat insula Dougherty în largul Ţării Regelui Edward al VII–lea, unde a fost descoperită în anul 1841. Nu găseşte insula deşi fusese reîntâlnită în 1860 şi 1886. Confuzia cu gheţari nu-i posibilă. Nu pot fi văzuţi de trei ori la exact aceleaşi coordonate gheţari cu aceaşi formă. Altă insulă, Esmeralda descoperită în 1821 şi poziţionată în apele care despart ţărmul Noii Zeelande de coasta Ţării Oates din Antarctica, va fi căutată zadarnic în 1840 de amiralul american Thomas Jones. Misiunea lui Jones este subiectul cărţii “Expediţia Satelor Unite în Antarctica din anii 1838–1842”, scrisă de un participant, exploratorul Charles Wilkes. Esmeralda este iarăşi văzută în 1890, în 1909 John King Davis nu o mai găseşte, iar în 1967 a fost reperată pentru ultima dată. În 1963 este descoperit în largul Ţării Oates arhipelagul Terra Nova, dar care ulterior nu va mai fi văzut. Nava amiralului Thomas Jones a fost avariată de o balenă uriaşă, păţanie care a inspirat romanul “Moby Dick” a lui Herman Melville. Mai mult, Jones a servit lui Melville ca model pentru a-l zugrăvi pe căpitanul Ahab, vaşnicul vânător de balene din insula Nantucket, personaj cheie al romanului. Thomas Jones l-a întâlnit pe Melville pe insula Morea din arhipelagul Societăţii, unde viitorul scriitor ajunsese după ce a dezertat de pe o balenieră şi l-a ajutat să se întoarcă în SUA. Melville povesteşte aventurile din Pacific în romanele “Typee” şi “Omoo”. Esmeralda este teritoriu britanic. Insulele cu existenţă nesigură prezintă interes pentru că statul care le posedă pretinde şi apele din jur. Germania bunăoară deţine insula Kantia din Marea Antilelor, numită în onoarea filosofului Immanuel Kant, deşi nu a mai fost văzută din 1910. În 1879 este descoperită şi cartografiată insula Podesta. Avea altitudinea de 147 de metri şi se afla la sud de insula Paştelui. Republica Chile doreşte să       anexeze insula în 1935, dar nava militară trimisă o caută zadarnic. Este ştearsă de pe hartă cu toate că locuitorii arhipelagului chilian Juan Fernandez spun că merg pe insulă să adune guano. În 2012 Podesta apare pe o fotografie făcută din satelit, însă doi ani mai târziu navigatorul Thies Matzen va consemna în jurnal că a căutat-o fără succes. La fel ca Podesta, descoperite şi apoi pierdute, dar totuşi pozate din satelit, sunt cele două insule care formează arhipelagul Sable, vecin Noii Caledonii şi insula mexicană Bermeja din Antile. În zona insulei Podesta este zărită în 1903 altă fantomă geografică, stânca Yosemite. Cazul Podesta apare în cartea lui Henry Stommel, “Insulele pierdute”. La nord de insula Paştelui este descoperită în 1912 insula Sarah Ann. Pentru că era bogată în guano, îngrăşământ format din dejecţiile păsărilor de mare, americanii o anexează. Zăcământul nu este exploatat industrial, dar în 1937 guvernul american vrea să instaleze pe insulă un observator astronomic. De data aceasta Sarah Ann nu mai este găsită. Insula este radiată de pe hartă, deşi colectorii de guano din Juan Fernandez spun că o vizitează. Despre ciudata insulă scrie Brad Steiger în “Insulele fugare” şi Raymond de Ramsay în volumul “Nu mai este pe hartă”. În cartea “Blestemul insulei Palmyra”, Curt Rowlett trece în revistă accidentele aviatice bizare, naufragiile stranii şi întâmplările sumbre legate de frumosul atol din Pacific, posesiune americană. Mai nou, epava uneia dintre navele eşuate, a fost transformată de ecologişti într-un ostrov învezit. Victimele catastrofelor de la Palmyra căutau de fapt fantomatica insulă Maria Laxara, tărâm al nirvanei, aflată în apropiere, din câte se spune. Atraşi de legendă un grup de satanişti s-au stabilit pe una dintre insulele atolului Palmyra şi s-au dedat la crime ritualice, fiind în final arestaţi. Toţi cei ce vor să ajungă pe Maria Laxara sfârşesc tragic. O văd de departe numai aceaia care nu o caută. Insula a fost descoperită în anul 1699 de căpitanul Giovani Careri. În cartea “Voiaj în jurul lumii” scrie că în dreptul noului pământ s-a sinucis Maria de Laxara, spaniolă din Filipine, pasageră pe vasul său. Despre insula Maria Laxara a scris Kristan Lawson, autorul unor cărţi de călătorie dedicate locurilor stranii. Insula Juan de Lisabona şi arhipelagul Dos Romeiros sunt uscaturi fantomă din Oceanul Indian marcate la sud de arhipelagul Chagos. Hugues de Linschot le aminteşte în cartea „Istoria navigaţiei în Indiile Orientale” publicată în 1638. Un secol mai târziu Alexis de Rochon le vede şi le notează în lucrarea „Călătorii în Madagascar şi Indiile de Est”, Deşi ulterior nu mai sunt găsite, Juan de Lisabona şi Dos Romeiros aparţin teoretic Frantei, iar locuitorii insulei franceze Reunion, spun că le vizitează ca să vâneze crabi de cocos din grăsimea cărora scot ulei. (Marian Rotaru)

Leave a Comment