Google

Geografia crepusculară (IX)

Written on:December 12, 2015
Comments
Add One

Peisaj din Cornwal netPiticii sunt rar întâlniţi în basmele noastre, dar nu nelipsiţi. Gheorghe Muşu analizează în volumul “Din mitologia tracilor”, personajul de poveste Statu Palmă Barbă Cot, pitic hâtru care locuia în pădure. Nu se deosebeşte ca înfăţişare de piticii dwarf din basmele germanilor şi din cronica islandeză “Edda”(secolul XII). Dwarf locuiau în scorburi, erau fierari, ştiau leacuri, dar erau răi. În Paraguay se vorbeşte de piticii caipora, în Araucania sunt piticii negri trauco, iar în Mato Groso, piticii blonzi curupira. Ţăranii ruşi cred că sub pământ trăiesc pitici, iar vikingii că piticii locuiesc în ţara subterană Svartalfa. Gnomii la germani, kaukis la prusaci, barbegazii la francezi, rubezahii la norvegieni şi vetirii la islandezi sunt locuitori ai cotloanelor subpământene, mai mici decât piticii. Păzesc comori şi stăpânesc magia. Rubezahii sunt conduşi de un rege. În Islanda vetirii sunt recunoscuţi ca naţiune, iar movilele sub care locuiesc sunt protejate. Norvegienii au convingerea că în munţi trăiesc trolii cei mici de statură, joii, rissii, huldele, iar în grote sălbaticii jottun, toţi aceştia fiind relictele unor popoare primitive. La fel, columbienii cred cu tărie că în junglă se adăpostesc monopozii patasola. Obiceiul vesticilor de a orna grădinile cu pitici de gips este dezavuat de Frontul de Eliberare al Gnomilor ai cărui militanţi distrug statuile. Spun că astfel eliberează gnomii, plecând de la superstiţia că sculptura ia ceva din sufletul fiinţei. Spiriduşii sunt piticii din folclorul nostru, similari clurichaunilor din basmele irlandeze sau goblinii francezilor. Românii cred că spiriduşii ies din ouă de găină neagră clocite sub braţ. Aduc noroc stăpânului om, dar dacă acesta nu respectă învoiala cu ei îl ucid. Termenul spiriduş vine din getul spirus–repede, înrudit cu englezul sprint şi cu denumirile latine spiritus şi spirtus. Influenţa cuvântul latin spiritus a făcut ca spiriduşii să fie consideraţi în popor spirite materializate. Spiriduşii seamănă cu piticii hob din regiunea engleză Midlands. Hobii, înalţi de o şchiopă, ajută stăpânii oameni la muncă şi vindecă bolile. Au fost daţi oamenilor de zeii casei numiţi cofgod în tradiţia locală, similari penaţilor romani care aduceau belşug familiei. Hobii nu trebuie confundaţi cu hobiţii, pigmeii din romanele lui J.R.R. Tolkein şi Edward Wyke Smith.

Faptul că piticii sunt o rasă primordială este demonstrat de pixie, oameni mărunţi despre care se spune în comitatul englez Devon şi în ducatul Cornwall că locuiesc prin mlaştini, dar nu oriunde, ci pe lângă ruinele vechilor lăcaşe de cult unde oficiau druizii. După mărturiile culese de Samuel Drew în secolul XIX, pixie se războiesc adesea cu zânele korrigan cu care împart acelaşi teritoriu. Druizii au fost casta preoţească a celţilor, venerau natura şi credeau în reîncarnare. Cărţile lor au fost arse de creştini. Druid vine de la arianul dru – stejar, simbol al forţei, considerat de greci copacul lui Zeus, în coroana căruia locuiau nimfele dridas. Oamenii din Devon cred că pixie sunt reîncarnări ale copiilor morţi nebotezaţi. Sătenii din Ciocani spun că pruncii morţi se transformă în fluturi. Ideea reîncarnării sufletului de om în animal nu este specifică românilor, unica excepţie fiind pricolicii, lupi antropomorfi animaţi de suflete damnate. Tradiţia tutovenilor din Ciocani este legată de zânele-fluture salabhas din mitologia hindusă şi poate că evocă silfii, acei umanoizi zburători aproape străvezii, confundaţi de creştini cu îngerii. Silfii nu apar în mitologie, ei fiind ideea alchimistului Paracelsus din secolul XVI care a introdus noţiunea de elementari, fiinţe umanoide specifice unui element al naturii: gnomii pentru pământ, silfii pentru aer şi undinele pentru apă. Undinele sunt similare cu naiadele grecilor, nokiile norvegienilor, rusalcele slavilor şi cu frumoasele xana din Galicia. Se poate face o paralelă între silfi şi djini, fiinţe zburătoare cu chip de om, întâlnte în basmele arabilor. Djinul aflat în slujba unui om este ţinut într-un vas închis, la fel cum fac românii cu spiriduşii. În folclorul Estoniei apar gnomii zburători numiţi tengu. Sunt deasemenea umanoizi înaripaţi: ekek şi amananangal din Filipine, karura şi tengu din Japonia, omul-fregată din Insula Paştelui şi owlman din Cornwal. Se observă ciudata prezenţă a zburătorilor tengu atât în basmele japoneze, cât şi baltice. În imaginarul rusesc apar femeile-pasăre alkonost şi gamayun, ultimele având cuibul pe o insulă vecină Paradisului. Piticii bogles locuiau în mlaştini ca şi pixie, dar de data aceasta în bălţile regiunii engleze Northumberland, străjuite de dealurile Simonside. Aveau un rege, ghidau drumeţii rătăciţi şi îi fereau de duhurile rele, spun tradiţiile consemnate în voluml “Legendele Tyndal” din 1930. Bogles umblau în blănuri de oaie, iar pixie aveau case făcute din oase de oaie. Unde creşteau piticii oi? Ajungem la teoria universului paralel care explică unele enigme ale geografiei crepusculare. Elfii sunt fiinţe umane cu chip angelic. Corespund zânelor noastre, nimfelor din mitologia greacă, fetelor bucca din Cornwal, frumoaselor mouras din folclorul basc şi femeilor tunda din Columbia. În basmele irlandeze sunt şi zâne bărbaţi, numiţi gancanagh. Ţăranii englezi şi germani au întâlnit elfi prin păduri, ori prin alte singurătăţi. Bunăoară în comitatul englez Lancashire există Valea Elfilor, iar în insulele Orkney s-a găsit o peşteră bănuită a fi sălaş de elfi deoarece seamănă cu Turnului Întunecat din basmul Childe Rowland, unde trăia regele elfilor. Englezii spun că elfii locuiesc în ţara Fairyland care nu are tangenţă fizică cu lumea noastră. La fel ca românii, vikingii credeau că există nouă lumi, sau universuri, dintre care Lumea de Mijloc aparţine elfilor, dar aceştia locuiau şi pe Pământ, în ţinutul Alfheim din provincia suedeză Buhusland, Ideea de univers paralel apare clar în lucrarea medievală irlandeză “Cartea Invaziilor” care spune că zânele Si Aos trăiesc sub nişte movile aflate într-un loc de dincolo de Marea de Apus (Atlanticul), invizibil pentru oameni. Ti na Gog, Annwn şi Mag Mel sunt pentru celţi meleaguri ale primăverii veşnice, aflate undeva în vest, dar în afara lumii noastre. Au aceaşi locaţie cu Insulele Fortunate din mitologia greacă, unde merg sufletele eroilor. Toate acestea sunt echivalentele Paradisului biblic, localizat de savanţi în Mesopotamia. Sever Noran scrie în “Irak. Izvoarele istoriei” că a văzut lăngă fluviul Eufrat un măr considerat vlăstar din mărul lui Adam. După unele tăbliţe sumeriene cei dintâi regi, Alulim şi Alalngar, au domnit în Rai, iar altele spun că au domnit în Cer. Prima dinastie pământeană a Sumerului începe cu En-Men-Lu-Ana, venit cum îi arată numele, din ţinutul buzoian Ţara Luanei. Poate că Alulim şi Alalngar au fost extratereştri, sau poate la fel de bine raiul era pentru sumerieni patria de baştină, adică Munţii Şureanu, aproape de care se află Tărtăria unde s-a născut scrierea lor. Sumerienii au înălţat piramidele zigurat de dorul munţilor natali şi este evidentă asemănarea toponimică dintre Sumer şi Simeria, oraş vecin Tărtăriei. Putem deasemenea crede că Raiul unde a fost rege Alulim şi unde a trăit Adam cu soţiile lui: Eva şi Lilith, se află într-un unvers paralel, având în vedere că în Munţii Şureanu există din câte se pare, o poartă spre alt univers. (Marian Rotaru)

Leave a Comment