Investitorii privaţi care depun proiecte în vederea obţinerii de fonduri europene şi primesc acordul în urma evaluării dosarelor depuse vor beneficia de garanţii guvernamentale prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Pentru ca acest lucru să fie posibil, bugetul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor a fost mărit cu până la 100 de milioane de euro (419,88 milioane de lei) pentru anul în curs, conform deciziei luate de guvern. Executivul a mai luat decizia de a extinde categoria celor care beneficiază de programul de sprijin pentru cei care investesc în proiecte din domenii prioritate pentru economia romanească. Aceste proiecte sunt dezvoltate cu ajutorul fondurilor europene. Se acordă astfel garanţii guvernamentale prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM pentru creditele pe care le iau beneficiarii programului pentru cofinanţarea componentei de investiţii a proiectelor. Aceste garanţii vor fi acordate în curând şi administraţiilor locale.
Google
Garanţii guvernamentale pentru proiecte europene
Written on:October 18, 2010
In category: National si international
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.
Previous post: Fermierii români cer 380 euro la hectar subvenţie
Next post: Instruiţi-vă angajaţii cu bani europeni





























Add One