Google

Galactic şi nu prea…

Written on:July 26, 2010
Comments
Add One

Prima etapă a noului sezon a programat un meci foarte interesant în Giuleşti. Două candidate la titlul de campionană şi-au disputat cele trei puncte puse în joc. Rapid şi FC Vaslui. Rapidul, întărit în această pauză competiţională cu mulţi jucători, majoritatea de la FC Braşov, dar şi cu un nou antrenor, în persoana lui Marius Şumudică, dorea să pornească bine acest sezon, mai ales că începutul de campionat este infernal, după meciul cu Vaslui urmând să întâlnească pe Unirea Urziceni.

Şi FC Vaslui s-a întărit în pauza competiţională cu câţiva jucători din campionatul spaniol, dar şi cu un antrenor nou, fostul tehnician al lui Real Madrid, Lopez Caro, antrenând acum la FC Vaslui.

Echipa galactică în acest meci a fost Rapidul, chiar dacă pe banca vasluienilor se află un antrenor ce a trecut şi pe la Real Madrid. Giuleştenii nu au pierdut nicio secundă jocul din mână.

Meciul a început într-un ritm bun, dăruirea fiind la ea acasă în tabăra rapidistă. Prima ocazie de gol a venit în minutul 10 când Sburlea, atacantul adus de Rapid de la FC Braşov, a şutat din afara careului, mingea fiind deviată puţin de Gladstone, cade pe transversala porţii apărate în acest meci de Cerniauskas, un portar lituanian adus de curând la echipa vasluiană, pentru a-l înlocui pe Dusan Kuciak, trimis la echipa a doua a clubului pentru că a lipsit nemotivat de la reunirea echipei. La faza imediat următoare, Lucian Sânmărtean are o incursiune pe partea dreaptă de atac, trece de Bozovic şi centrează, însă mingea depăşeşte suprafaţa de joc, ieşind în aut de poartă. În minutul 14 acelaşi Sburlea îşi mai încearcă încă o dată şutul de la distanţă şi de această dată este deviat, mingea ieşind în corner. Lovitura de la colţul terenului rămâne fără rezultat pe tabela de marcaj.

După doar patru minute iese din nou la rampă Lucian Sânmărtean care croşetează trei adversari, fiind faultat în cele din urmă de unul dintre giuleşteni, la 20 de metri de poarta lui Bornescu. Wesley execută lovitura liberă, însă pe traiectoria balonului se interpune Rui Duarte şi acordă corner. Cornerul a rămas fără urmări.

În minutul 26 de joc se produce şi deschiderea scorului. Rui Duarte pătrunde pe partea dreaptă, trece de Hugo Luz care îl faultează pe fundaşul dreapta rapidist. Spadacio execută perfect lovitura liberă pentru lovitura de cap a lui Herea care a scuturat plasa porţii lui Cerniauskas. 1-0 pentru giuleşteni şi infernul se dezlănţuie pe stadion. După doar cinci minute de la primirea golului, vasluienii au fost aproape de egalare. Milanov a centrat perfect pentru lovitura de cap a lui Wesley, însă Bornescu s-a aflat la post şi a reuşit să reţină.

Vasluienii domină teritorial, dar nu reuşesc să pună în pericol poarta lui Bornescu. Ultima ocazie a primei reprize aparţine tot rapidiştilor. În minutul 40 Sburlea şutează încă o dată din afara careului, mingea trece puţin pe lângă poarta vasluienilor. Prima repriză se încheie cu avantaj minim pe tabelă pentru giuleşteni.

Începutul reprizei secunde este ceva mai liniştit, ocaziile de gol lipsind. În minutul 55 vasluienii beneficiază de o lovitură liberă de pe partea dreaptă executată bine de Sânmărtean, dar Bornescu s-a aflat bine poziţionat şi a reuşit să reţină fără probleme. 11 minute mai târziu galben-verzii mai au încă o lovitură liberă, din zonă centrală de la 30 de metri. Gerlem şutează în forţă, dar mingea nu prinde cadrul porţii trecând puţin peste.

În minutul 77 de joc vasluienii rămân cu un om mai puţin pe teren după ce Milanov vede al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu. Aceast lucru le-a dat aripi rapidiştilor care au reuşit să mai înscrie o dată prin Cesinha, după o centrare a aceluiaşi Spadacio, care i-a pus mingea drept pe cap lui Cesinha, acesta reuşind să-l învingă pentru a doua oară în această partidă pe Cerniauskas.

Vasluienii puteau marca şi ei o dată la şutul în forţă a lui Raul Costin din afara careului, însă Bornescu este portar de naţională şi a reuşit să respingă balonul, care a ajuns la Wesley, însă brazilianul nu a reuşit să trimită pe spaţiul porţii din poziţie favorabilă.

Meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor cu 2-0, victorie ce îi face un debut fericit lui Şumudică pe banca Rapidului şi un debut nefericit lui Lopez Caro pe banca Vasluiului. La finalul partidei, finanţatorul vasluienilor a surprins pe toată lumea spunând că se simte la fel de fericit ca şi cum ar fi câştigat acest joc, pentru că a văzut o echipă a Vasluiului destul de solidă, care îi dă încredere în faptul că galben-verzii vor reuşi să câştige campionatul în acest sezon.

Etapa viitoare FC Vaslui va întâlni pe teren propriu pe nou-promovata FCM Târgu Mureş, în timp ce Rapid Bucureşti se va deplasa la Urziceni pentru meciul cu Unirea Urziceni.

Leave a Comment