Printr-un ordin publicat recent în Monitorul Oficial, Ministerul Muncii a îmbunătăţit formatul contractului individual de muncă (CIM), operând 16 schimbări faţă de legislaţia care fusese în vigoare. Printre acestea se numără dreptul angajatorului de a stabili criterii de evaluare a salariaţilor, eliminarea fracţiei de minim două ore din contractele part time, precum şi eliminarea unor elemente birocratice.
Noul contract de muncă prevede: la stabilirea locului de muncă se precizează mai exact unde se desfăşoară activitatea sub forma: secţie, atelier, serviciu, birou de la sediul social sau de la alt punct de lucru organizat de angajator; încadrarea în condiţiile de muncă se efectuează potrivit Legii nr 263/2010, privind sistemul public de pensii; la stabilirea timpului de lucru pentru contractele cu timp parţial se elimină fracţia de minim 2 ore, lăsând orice perioadă de timp, conform acordului părţilor; angajatorul va înmâna salariatului un exemplar semnat din CIM înainte de începerea activităţii; orice modificare a CIM se va efectua prin semnarea unui act adiţional la contractul de muncă, cu excepţia faptului când modificarea a fost introdusă prin lege.
Angajatorii ar trebui să întocmească acte adiţionale la contractele de muncă, într-un termen rezonabil, prin care vor prelua aceste modificări contractuale, inclusiv clauza: prin modificarea legii, părţile aplică prevederile fără a fi nevoie de un act adiţional. Dupa agrearea acestei clauze, modificările legale nu mai conduc la acte adiţionale la CIM ca urmare a unei modificări legislative, ci numai ca urmare a voinţei părţilor.





























Add One