Google

Fiii cerului; poveşti orientale

Written on:June 29, 2015
Comments
Add One

Statueta antica dogu care inchipuie un astronautAu intervenit extratereştrii în istoria omenirii? Cărţile antichităţii răspund afirmativ. Cronica Kojiki din secolul VIII d.Hr., operă a învăţatului Yasumaro, prezintă miturile Japoniei preluând texte străvechi. Scrie în cronică că un băiat şi o fată, Izagani şi Izanami, au coborât din stele cu un “pod plutitor”. Patria lor era Takamagahara (Câmpia Înaltă din Ceruri). Veniseră de acolo trimişi de zeul Kunitokotachi ca să înrâurească istoria Pământului. Tinerii au aterizat pe insula fabuloasă Onogoro. Aici construiesc un palat, adică o bază de operaţiuni, legat de Cer printr-un pilon, care era de bună seamă o antenă de telecomunicaţii. Pentru a sublinia că toate acestea s-au petrecut în vremurile primordiale, mitul atribuie perechii meritul de a fi creat 14 insule în arhipelagul nipon. Dintre acestea, Kojima şi Hime au dispărut. Astăzi o peninsulă din ţinutul Kibi, insula Honshu, se cheamă Kojima, iar un sat de pe ţărmul insulei Kyushu păstreză numele Himei. Izagani şi Izanami trebuiau să facă copii sortiţi să schimbe lumea, dar n-au avut noroc deoarece zvăpăiata Izanami nu a respectat preceptele zeilor. Care erau acelea? Greu de spus. Depăşeau puterea de pricepere a lui Yasumaro, de aceea sunt redate neinteligibil. Primul fiu, Ebisu, nu era deloc reuşit. I-au zis copilul lipitoare şi l-au abandonat pe insula plutitoare Awas, probabil o stâncă uşoară de piatră ponce purtată de valuri. După trei ani Ebisu se întremează. Era pocit la faţă, dar deştept. Adepţii religiei shinto, tradiţională în Japonia, îl vor venera ca zeu al pescarilor şi ca unul din cei şapte zei ai norocului. Tema insulei plutitoare apare şi în literatura contemporană, dar pe scriitori îi atrag mai ales insulele de gheaţă ale Arcticii prinse în calota polară. Avem ca exemple “Obiectivul 5”, icebergul stâncos din romanul omonim a lui Colin Forbes şi Ţara Victoria acoperită de tundră unde Jules Verne plasează acţiunea romanului “Ţinutul Blănurilor”.

Izanagi şi Izanami nu erau zei, ci muritori veniţi din altă lume. Viaţa Izanamei se sfârşeşte în ţinutul misterios Ashihara Nakatsukuni (Ţara Stufului), la naştera lui Kagu, al doilea copil, viitorul zeu al focului. Trupul i-a fost îngropat undeva la graniţa dintre regiunile Izumo şi Hohki din insula Honshu, iar sufletul ei a plecat în Yomi, ţara subterană a morţilor. Izanagi nu a reuşit să o reînvie pe Izanami, dar tânăra s-a reîncarnat în zeiţa soarelui – Amaterasu, zeul lunii – Tsukuyomi şi zeul furtunii – Susanoo. Posibil ca “reîncarnarea” să fi fost de fapt o clonare. Hoori, strănepot a lui Amatersau, deghizat în pescar ajunge în palatul subacvatic din coral roşu al regelui Ryujin, suveranul oamenilor amfibie. Otohime, fiica lui Ryujin, se mărită cu Hoori şi însărcinată fiind, urmează soţul pe uscat. Într-o colibă de la malul mării naşte un băiat sirenă, Ugayafukiaezu. La rândul lui Ugayafukiaezu va avea cu frumoasa Tamayori, sora mai mică a lui Otohime, un fiu căruia îi va spune Jimmu. Odrasla care moştenea trăsăturile umane ale bunicului Hoori, ajunge regele ţinutului neidentificat Iware, iar apoi devine primul împărat al Japoniei şi strămoşul actualului suveran nipon. Ca urmaşi ai nepământenei Izanami, împăraţii Japoniei poartă titlul de “Fiu al Cerului”. Le era interzis să vorbească oamenilor de rând şi abia la 1 ianuarie 1946 împăratul Hirohito s-a adresat prin viu grai la radio poporului. Şocul a fost enorm. Sute de japonezi şi-au făcut harakiri. Familia imperială niponă păstrează de la străbuna Amatersu: sabia Kusanagi, oglinda octogonală Yata nu Kagami şi colierul din perle curbate Magatama. Aceste comori nu sunt accesibile publicului. Doar sabia a părăsit tezaurul imperial în 1932 spre a fi dăruită lui Henri Pu – yi, fost împărat al Chinei şi la vremea aceea (1932), încoronat ca împărat al Manciuriei. După detronarea lui Pu – yi în 1945, sabia Kusanagi este readusă în Japonia. Legat de originea astrală a suveranilor niponi, trebuie subliniat că în Japonia antică a locuit poporul jomon creatorul statuietelor dogu, ce închipuie oameni îmbrăcaţi în costume de astronaut. Urmaşii jomonilor au fost emishii, popor războinic care a trăit în regiunea Tohoku până prin secolul XIV. Locuitorii regiunii au o cultură proprie şi nici azi nu se consideră japonezi pe de-a întregul. “Fii ai Cerului” s-au considerat şi împăraţii Chinei, deşi au aparţinut mai multor dinastii şi nu uneia singure ca în Japonia. Suveranii chinezi se credeau cereşti prin filiaţiune spirituală faţă de împăraţii legendari de sorginte cosmică. Cea dintâi stăpână a Chinei, scrie în cronica lui Sima Qain din anul 109 î.Hr. a fost zeiţa Nuwa. Însoţită de fratele ei Pangu, de zeii Youchao şi Suiren, Nuwa coboară din Cer lunecând pe un pilon şi atinge pământul în munţii mitici Kun Lun. Oamenii primitivi au asemuit cu un pilon dâra luminoasă lăsată de astronava fotonică. Nuwa a creat rasa homo sapiens, a civilizat omenirea şi a inventat prima scriere. Autorul antic Xu Zheng considera că cel dintâi suveran chinez a fost omul cosmic Pangu căsătorit cu fiica lui Ao Guang, regele oamenilor subacvatici din Marea de Est. Pentru adepţii taoismului, filosofie specifică Chinei, primul suveran a fost Împăratul de Jad care avea palatul în Cer. Legenda spune că Zhinu, fiica acestuia, cobora uneori pe pământ îmbrăcată cu un halat magic, probabil un costum spaţial. Obişnuia să se scalde într – un râu, iar pentru asta îşi lepăda veşmintele. Într-o zi ciobanul Lang Niu fură halatul fetei. Tânăra nu se mai poate înapoia la stele şi devine soţia păstorului. Până la urmă găseşte halatul şi pleacă să-l viziteze pe tatăl ei. Acesta o reţine în palatul cosmic, dar îl aduce pe Lang Niu odată pe an să – şi vadă soţia. Ao Guang, regele sirenelor, apare ca personaj în romanul antic chinez “Călătorie spre vest”. Ao Guang vizita deseori Cerul până a avut un conflict cu Împăratul de Jad. Înciudat dăruieşte regelui maimuţă Sun Wukong, şeful unor hominizi răsculaţi împotriva zeilor (extratereştrilor), o armă sofisticată demnă de zilele noastre. Qin Shi Huang, primul împărat – om al Chinei a dorit să fie nemuritor ca înaintaşii săi. Trimite pe exploratorul Xu – Fu să caute legendara insulă Penglai, ca să ia elixirul vieţii veşnice de la magul Anqi Sheng ajuns la vârsta de o mie de ani. Xu – Fu nu a găsit Penglaiul dar ajunge în Japonia. Yomi din mitologia niponă, corespunde la chinezi tărâmului subteran Diyu cu capitala în cetatea Youdou, condus de regele Yama. Romanul antic taiwanez, “Călătorie în Lumea de Jos”, vorbeşte de alte 12816 de ţări subpământene, dar şi de 84000 de ţări cereşti unde merg sufletele. Este vestigiul străvechii conştiinţe cosmice. Toate culturile trimit la un ţinut subpământean. Budiştii îl numesc Naraka şi are capitala în cetatea Patala, babilonienii îi spuneau Irkala, persanii Duzak, slavii Iriy, malaezii Alam Ghaib, coreenii Ji-ok, evreii Sheol, turcii Erlik, incaşii Uku Pacha, eschimoşii Adivun, guanşii Guyota, germanii Nifiheim, estonii Toonela etc. Interesant că albanezii zic Lumii de Jos, Ferri, ori la celţi Ferriland era ţara zânelor. (Marian Rotaru)

Leave a Comment