Google

FC Botoşani se va duela cu CSM Poli Iaşi în sferturile de finală ale Cupei României

Written on:January 16, 2018
Comments
Add One

Săptămâna trecută, înaintea plecării în cantonamentul din Turcia, la FC Botoşani a avut loc o conferinţă de presă, prilej cu care au fost prezentate noile achiziţii de jucători ale clublui. Echipa botoşăneană reuşit în această iarnă cea mai importantă campanie de achiziţii, de la promovarea în Liga 1. I-a readus pe Florin Acsinte şi Cătălin Golofca, l-a împrumutat pe mijlocaşul Vlad Achim de la FCSB şi a întărit atacul cu două vârfuri cu experienţă în Liga 1, Bojan Golubovic şi Mircea Axente. Cei cinci jucători veniţi în această iarnă se gândesc doar la play-off, speră să ajungă în finala Cupei României şi chiar să o câştige iar unii se gândesc şi la echipa naţională. “Cred că suntem bine în acest moment. Mă bucură faptul că am găsit înţelegere la conducători, s-au mişcat foarte repede iar în două zile am reuşit să stabilizăm un lot cu care plecăm în cantonament. Sperăm să fie un cantonament reuşit, să avem parte de vreme bună şi să putem să ne facem treaba. Lucrurile se desfăşoară într-o viteză mare, ştim pe cine ne bazăm, ştim programul foarte bine şi putem face o treabă eficientă. Plecăm cu 25 de jucători în cantonament, 22 de jucători de câmp şi 3 portari. Avem cinci jucători noi care au semnat cu FC Botoşani, sunt şi câţiva jucători care au plecat. Strategia noastră a fost ca în momentul în care plecăm în cantonament să avem cristalizat un lot. Nu mai avem timp de experimente, de schimbări în cadrul lotului. În trei săptămâni jucăm în campionat. Nu simt o presiune, simt o responsabilitate. E un început de an, o etapă din acest campionat şi sunt optimist. Nu avem în organigrama noastră titular şi rezerve. Avem jucători pe care ne bazăm. Fiecare dintre jucători reprezintă o soluţie pentru noi. Depinde de ei şi de strategia de joc. Nu suntem siguri de play-off. Am spus-o şi când eram într-o poziţie mult mai bună decât cea de astăzi. Depindem de noi, suntem într-o situaţie pe care ne-am creat-o şi care ne obligă să o ducem până la capăt. Avem şansele noastre, şanse destul de bune. Sub nicio formă nu consider că obiectivul este uşor de îndeplinit”, a declarat antrenorul Costel Enache. “Mă bucur că am revenit. Am revenit cu gânduri mari, de a face performanţă. Mai recent am făcut performanţă la Voluntari şi îmi doresc foarte mult ca şi această echipă să facă mult mai mult. Are potenţial, jucători foarte buni, un staff foarte bun, conducători foarte buni. Sunt şanse foarte mari de a se face performanţă la FC Botoşani. Trebuie să fim concentraţi, nu trebuie să ne credem în play-off. E o şansă foarte mare să acceadă în play-off. Vreau ca suporterii să ştie că am venit aici pentru a face performanţă”, a spus Florin Acsinte. “Avem un lot puternic, avem patru meciuri dificile dar mergem în Antalya, ne vom pregăti bine şi sperăm să prindem play-off-ul. Avem o şansă mare. Principalul meu gând este să prindem play-off-ul şi apoi vom vedea. Sperăm să mergem mai departe şi în Cupa României. Voi munci în continuare, la fel ca până acum. Sper să-mi ajut echipa. Cel mai important este să ne îndeplinim obiectivul. Am zis să las numărul 9 pentru un atacant central şi am luat numărul lui Laurenţiu Buş. Am venit, nu sunt titular, voi munci şi dacă merit să joc, voi juca”, a declarat Cătălin Golofca. Precizăm că la capitolul „plecări de iarnă” se înscriu Laurenţiu Buş la Astra Giurgiu şi Mihai Bordeianu la CFR Cluj. Reamintim că în perioada 12-24 ianuarie, FC Botoşani se află într-un cantonament de pregătire în Antalya – Turcia unde va disputa patru meciuri de pregătire. Deja se cunosc trei adversare, fiind vorba de echipele ruseşti Baltika Kaliningrad şi FC Tosno precum şi echipa bulgară PFK Ludogoreţ Razgrad. Iar de la pregătirea de iarnă să poposim la Cupa României. Pentru că săptămâna trecută, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din sferturile de finală ale prestigioasei competiţii. Iar unul dintre sferturi se anunţă un veritabil duel moldav, FC Botoşani – CSM Poli Iaşi, acelaşi meci urmând să aibă loc şi în campionat la jumătatea lunii februarie. Iar celelalte trei sferturi de finală din Cupa României sunt: Dinamo Bucureşti – CSU Craiova, AFC Hermannstadt – FCSB şi Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu. Partidele se vor juca într-o singură manşă pe terenul echipei mai slab clasate în sezonul trecut, astfel că meciul dintre Botoşani şi Iaşi se va juca pe Municipalul botoşănean în perioada 27 februarie – 1 martie a.c. Până atunci, primul meci oficial din 2018 al FC Botoşani se va juca duminică 4 februarie, de la ora 18.00, când botoşănenii vor întâlni pe teren propriu pe Juventus Bucureşti, partidă contând pentru etapa nr.23. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment