Google

FC Botoşani a pierdut jenant sub Dealul Feleacului

Written on:April 14, 2014
Comments
Add One

FC BT-U Cluj copyDupă ce în partida tur „şepcile roşii” au smuls un egal la Botoşani, 1-1, golul egalizator fiind marcat de Lemnaru, în etapa nr. 27 acelaşi talentat Lemnaru a reuşit „dubla” şi a adus trei puncte de aur pentru U Cluj. Meciul începe nesperat de bine pentru echipa botoşăneană care în min. 10 deschide scorul în urma unui şut de la 25 de metri al lui Gabriel Vaşvari. Se părea că FC Botoşani va intra la vestiare în avantaj însă în min. 43 se produce un henţ în careul botoșănean şi centralul Cristi Balaj arată fără ezitare, justificat, punctul cu var. Penalty-ul este executat cu precizie de Lemnaru şi 1-1 este rezultatul la pauză. Repriza secundă se dispută cu faze la ambele porţi, meciul se îndrepta spre o remiză echitabilă dar nu, fotbalul nu te iartă dacă îl trădezi. În min. 73 portarul Lazar îşi dă „cu stângu în dreptu”, producând o gafă uluitoare, Lemnaru este pe fază, îl driblează elegant şi înscrie pentru 2-1, rezultat care se va păstra până la final. Iată lotul botoşănean rulat de antrenorul Leo Grozavu: Lazar, C. Dinu, Tincu, Oltean, Acsinte, Vaşvari, Danci (min. 78 Codoban), Croitoru, Vertelis (min. 70 Fulop), Hadnagy (min. 62 Cîrjan), Stojkov. În urma acestei partide, cu şapte etape înainte de finalul campionatului, FC Botoşani se află pe un liniştitor loc 8, cu 35 de puncte, golaveraj 28-41. În etapa viitoare, duminică 20 aprilie, FC Botoşani va juca pe teren propriu cu Pandurii Tg. Jiu, echipă de la care în tur a încasat usturătorul 6-1. (G.B.)

Leave a Comment