Google

FC Botoşani a câştigat din nou în faţa „câinilor roşii”

Written on:October 2, 2016
Comments
Add One

bt-fc-vasvari-netUn nou moment de glorie pentru fotbalul botoşănean s-a consumat în seara de 1 octombrie, în cadrul etapei a XI a. Pentru că FC Botoşani, în formula: Iliev – Dimitrov, Miron, Burcă, Muşat, M. Roman (min.80 Cucu), Vaşvari, Willie, Fulop (min.62 Astafei), Elek (min.72 Matulevicius), Golofca, a respectat cu stricteţe indicaţiile antrenorului Leo Grozavu şi a reuşit o nouă victorie contra dinamoviştilor. Scorul a fost deschis de Robert Elek în min.22, în urma unei pase excelente trimisă de Dimitrov, 1-0 pentru FC Botoşani fiind şi rezultatul consemnat la pauză. Pe fondul unei nepermise relaxări dar şi a unei imense greşeli în apărare, Rotariu restabileşte egalitatea în min.52. Scorul final, 2-1 pentru FC Botoşani, a fost stabilit în min.71 când Gabriel Vaşvari (foto) a transformat cu siguranţă un penalty acordat în urma unui fault în careu. Finalul meciului a găsit o mare de suporteri fericiţi şi o conducere botoşăneană în extaz. Extrem de fericit, tehnicianul Leo Grozavu a spus la finalul partidei: “Bucuria este imensă că am reuşit să învingem o echipă puternică, un club de tradiţie. Deja este al treilea meci la Botoşani împotriva lui Dinamo, pe care nu îl pierdem. A mai rămas un singur un singur adversar pe care îmi doresc foarte mult să-l înving la Botoşani. Sper să mai am ocazia. Felicit băieţii pentru atitudinea de care au dat dovadă, a fost o victorie meritată. Am făcut o primă repriză fantastică, am marcat, am mai avut situaţii, şuturi, dominare totală. În a doua repriză am intrat mai prost în joc, ştiam că primul sfert de oră este hotărâtor. Am primit un gol, nici nu ştiu cum să-l numesc. Gol din corner pe jos, doar noi putem primi. E bine că am reuşit până la urmă să câştigăm. La 2-1 am mai avut două ocazii foarte mari şi din acest motiv rezultatul pare strâns. Mă bucur că am fost inspirat în alegerea echipei. Suntem în grafic şi asta nu poate decât să mă bucure. Jucătorii fac eforturi extraordinare, astea sunt condiţiile în care ne desfăşurăm activitatea. Cu toţii am renunţat la o parte din salarii, înţelegem că bugetul nu poate fi altfel făcut. Nu e plăcută vestea, dar încercăm să ne facem meseria în continuare. Când vom ajunge într-o poziţie bună, vom mai primi înapoi, se vor transfera jucătorii în alte părţi“, a declarat Leo Grozavu. Din tabăra finanţatorilor, Valeriu Iftime a declarat:“Uneori e atât de frumos fotbalul încât uiţi tot ce ai cheltuit, ce ai pătimit. Astăzi am avut şi un pic de şansă. Ei acuză arbitrul, dar cu ce e mai bun Rotariu în fotbal faţă de arbitrul ăsta în arbitraj. Dinamo dacă e echipă trebuia să atace, să marcheze goluri, să ne pună în dificultate. Noi am fost echipă bună astăzi. E adevărat că am avut noroc la golul doi. Andone are dreptate să fie nervos pe arbitri, şi eu am fost nervos după meciul de la Craiova. Dinamo nu este o echipă care să emită multe pretenţii. Sunt extraordinar de mulţumit de modul cum am tratat jocul. În meciul cu Viitorul, dacă eram atenţi, era greu să ne bată. În ritmul ăsta, jucătorii vor avea contracte mai bune. Dacă sunt pe locul trei, au salarii crescute”. Un alt finanţator important al FC Botoşani, suporter dinamovist de mic copil, Cornel Şfaiţer a spus: “Am crezut. Băieţii ne-au făcut o seară minunată, au fost concentraţi, au jucat ce le-a cerut Leo din punct de vedere tactic. În final ne puteam desprinde. Am întâlnito echipă cu jucători tehnici, tineri, de bună calitate. Dinamo este un brand al fotbalului românesc, sunt susţinuţi de fani. Mai sunt două jocuri grele dar important este că jucătorii au căpătat încredere. Apărarea şi-a făcut datoria în mare măsură. În momentul în care eşti bine organizat defensiv, e clar că ai câştig de cauză. Avem şi o bancă puternică, Dimitrov a revenit cu un joc excelent. Jucăm cu doi fundaşi centrali de 22-23 de ani, ceea ce spune multe, viitorul sună frumos. Trebuie să avem răbdare. Putem face o figură frumoasă până la finalul campionatului”. Următorul meci pentru FC Botoşani va fi sâmbătă 15 octombrie, de la ora 18.00, în deplasare la Pandurii Tg. Jiu, în cadrul etapei a XII a. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment