În ziua de 14.05.2011, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Municipal Bârlad l-au identificat pe P.Bogdan, 27 ani, domiciliat în municipiul Bârlad, care conducea un autovehicul pe strada George Enescu, deşi nu este posesor al permisului de conducere.
Faţă de acesta au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 86 din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea, poliţiştii efectuează cercetări faţă de P.Lăcrămioara, de 29 ani, din municipiul Bârlad, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoana care nu poseda permis de conducere.





























Add One