Google

Explozie devastatoare la un bloc din municipiul Bacău

Written on:December 22, 2010
Comments
Add One

Întregul palier al unui bloc din strada Martir Horea, cartierul Mioriţei, în municipiul Bacău, a fost zguduit din fundaţie şi avariat, în urma unei EXPLOZI LA BLOC 003deflagraţii cauzate de o scurgere de gaz metan, marţi, 21 decembrie, 2010, la orele dimineţii. Puterea exploziei a fost atât de mare, încât a prăbuşit planşeul dintre etaj şi parter, zburând totodată pereţii laterali şi balcoanele, ale căror fărâme s-au proiectat în blocurile vecine şi maşini, pe o rază de şaizeci de metri. Vâlvătaia incendiului provocat simultan s-a ridicat până la etajul patru. Toţi locatarii de pe scară, numărând 15 familii, compuse din 28 de persoane au fost evacuate în strada înzăpezită, aşa cum se aflau îmbrăcaţi, fiecare dintre ei, în acel moment, fără a avea timp să recupereze nimic din locuinţă, nici măcar acte sau bani.

La locul accidentului s-au deplasat de urgenţă echipele de intervenţie ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia, Jandarmeria, E.ON Gaz, Ambulanţa SMURD, care au izolat zona, au scos doi bărbaţi de sub dărămături şi au acordat primul ajutor răniţilor. Trei persoane au fost grav vătămate. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică şi a Spitalului Judeţean EXPLOZI LA BLOC 036Bacău s-a reunit de urgenţă şi a evaluat operativ situaţia. Astfel, unul dintre răniţi, care a suferit arsuri pe 25 % din suprafaţa corpului a fost transportat cu elicopterul la Spitalul de Urgenţe Floreasca din Bucureşti. Victima mai are clavicula stângă, un antebraţ şi cinci coaste rupte. Soţia lui, care are o arsură pe 15 % din corp şi pe căile respiratorii a fost internată pe ATI, iar a treia persoană, suferind o intoxicaţie cu monoxid de carbon a fost internată pe secţia de Medicină Internă, potrivit informaţiilor date de purtătoarea de cuvânt a Spitalului Judeţean de Urgenţe Bacău, Mirela Romaneţ. Aşa cum relatează şi dr. Mihaela Popescu, director al DSP Bacău, situaţia este monitorizată în regim de urgenţă, cazul fiind extrem, dat fiind faptul că s-a soldat cu trei victime.

Incendiul a fost stins de către echipajul de pompieri, iar un grup de specialişti au demarat ancheta, în vederea stabilirii cauzelor producerii deflagraţiei. Au fost prezenţi, odată cu echipajele de urgenţă sosite, primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache şi prefectul Judeţului, Constantin Scripăţ.

Explozia din strada Martin Horea, a cărei şoc a fost resimţit în tot cartierul Mioriţei, în zona 9 mai şi Banca Naţională, bufnitura fiind auzită până la ieşirea pe latura de sud a municipiului, are consecinţe devastatoare şi din perspectiva faptului că nici un proprietar dintre cei care au suferit pagube, nu are asigurare pentru locuinţă. Venind în sprijinul persoanelor evacuate din apartamente, în miezul iernii, proprietarul unei pensiuni din cartierul Şerbăneşti, Ciprian Gherghescu, s-a oferit să pună gratuit la dispoziţia sinistraţilor cinci camere, utilate modern, pentru petrecerea Crăciunului. Tuturor celor cincisprezece familii evacuate li s-au asigurat cazare la căminul Colegiului Tehnic N. V. Karpen, nu departe de blocul distrus. (AUREL V. ZGHERAN)

Leave a Comment